NU VĂ ATINGEȚI DE ARHIVE!

Directorul Arhivelor Naționale ale României, Dorin Dobrincu, a fost demis cu un pretext neserios de ministrul de Interne Ioan Rus. Probabil că ministrul a fost "prelucrat" de oameni din Ministerul de Interne, din lumea politică și, deloc exclus, din mediul istoricilor național-comuniști, pentru că imediat după instalarea în funcție a luat în vizor Arhivele Naționale.

Deschiderea Arhivelor Naționale a fost unul din cele mai importante efecte instituționale ale ethosului decomunizator instalat odată cu funcționarea Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. La acea vreme, PNL a contribuit la efortul de deschidere, chiar dacă deseori în competiție simbolică cu Președinția României. Anterior, ca urmare a intervenției președintelui Băsescu, milioane de dosare au fost transferate către CNSAS.  

Cu Dorin Dobrincu sunt coleg la Institutul de Istorie "A. D. Xenopol" și am lucrat împreună în Comisia Tismăneanu și Comisia Prezidențială Consultativă pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Lucrând în arhive pentru Comisia Tismăneanu am avut de-a face împreună cu obtuzitatea și secretomania conducerii de atunci a arhivelor. Suntem și prieteni, dar e vorba de o prietenie profesională, nu de una bazată pe amicalitate excesivă. Mă leagă de el ce mă leagă și de Vladimir Tismăneanu, de Ioan Stanomir, de Bogdan Iacob, de prietenii din Colegiul CNSAS, IICCMER, Institutul Xenopol și din multe alte locuri. Îi știu de aproape puterea de muncă fantastică, echilibrul etic și adeziunea fără rest la valori democratice. Am constatat "în teren", alături de numeroși alți colegi, efectele benefice ale deschiderii arhivelor. Cunoaștem astăzi infinit mai multe lucruri despre România dictaturilor decât știam acum 6-7 ani. Pe baza documentelor scoase la lumină cu efort susținut de colegii de breaslă s-au scris și se vor scrie lucrări care vor schimba fața istoriografiei. 

Știm din Rusia lui Putin că deschiderea arhivelor nu este ireversibilă. Sunt convins că și în România sunt foarte mulți oameni deranjați de faptul că avem acces la documente sensibile din intervalul 1938-1989, la Arhivele Naționale, la CNSAS, la Arhivele Militare și în alte arhive. Unii au și putere de decizie și abia așteaptă un context politic favorabil pentru a închide robinetul la loc. 

Pe aceștia îi asigur că suntem mulți - aș îndrăzni să spun, foarte mulți - care nu vom accepta ca România să se întoarcă în timp și să semene cu Rusia lui Putin. Cine se va atinge de arhive și de accesul liber obținut cu eforturi extraordinare va avea de-a face cu toți cei pentru care cunoașterea onestă este esențială. Lăsați-ne în pace, vedeți-vă de afacerile voastre, lăsați-i pe cei care caută în arhive cu modestie, cu pasiune pentru știință, cu prețul unor sacrificii personale să își facă treaba. Altfel ne vom întâlni cât de curând pe baricade!

Comentarii

Carmen a spus…
Alaturi de tine sintem.Sintem mai multi decit cred ei :)

Cu drag,
Carmen

Postări populare