marți, 24 aprilie 2012

CONFUZIA MEMORIILOR

Antimemoria Holocaustului și a comunismului

de Adrian Cioflanca
În revista 22 (24.04.2012) 
Există mai multe medii care produc în România de astăzi radicalism alimentat de ideologii extremiste.

România se confruntă cu regularitate, de ani buni, cu scandaluri provocate de declarații sau acțiuni care ofensează memoria Holocaustului. Frecvența lor, precum și diversitatea celor implicați arată că nu vorbim despre o problemă marginală și accidentală.

Anul acesta au fost deja două astfel de scandaluri. Dan Șova, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat că pogromul de la Iași nu a avut loc, stârnind reacții energice din partea reprezentanților Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România (INSHR) și Memorialului Holocaustului din Washington. Șova a trecut prin penitența unui drum la Washington, unde a stat câteva zile la cititorul de microfilme, parcurgând documente care vorbesc despre implicarea României în Holocaust și sperând ca asta va fi suficient pentru a-i fi uitat derapajul.

Zilele trecute s-a petrecut un alt scandal. INSHR a descoperit că reprezentanții Consiliului Județean Suceava acordă sprijin și credit unui personaj controversat pe nume George Ungureanu. Două volume scrise de acesta au fost finanțate spre publicare de CJ Suceava. Problema este că primul volum, conținând memorialistică autobiografică, are pasaje vădit antisemite, în secțiunile care trec în revistă trecutul de legionar și comisar de românizare al centenarului George Ungureanu. Cel de-al doilea, în aparență un nevinovat volum de poezii pentru copii, îl are pe copertă pe autor împreună cu o imagine a lui Corneliu Zelea Codreanu. Când a izbucnit scandalul, au venit, de asemenea, scuze din partea oficialilor PDL implicați în această afacere.

Ce aflăm din cele două istorii? Cazul Șova a fost discutat îndelung, așa că mă opresc la câteva observații. Nici acum nu știm dacă afirmațiile negaționiste ale senatorului PSD au fost făcute din convingere calificată sau din ignoranță. Oricum, și într-o situație și în cealaltă, ar fi o morală de învățat. Există mai multe medii care produc în România de astăzi radicalism alimentat de ideologii extremiste. Ar merita studii serioase din partea sociologilor. Un astfel de mediu îl constituie grupările ortodoxiste, antioccidentale și xenofobe, apărute la umbra seminariilor și facultăților de teologie ortodoxă. Un altul este produs de cadrul formativ al instituțiilor de forță (armată, poliție, SRI) unde este exersat în continuare cultul antieroului Ion Antonescu și al altor figuri nedemocratice. Figuri intelectuale cu trecut fascist precum Nae Ionescu furnizează în continuare o modă influentă. Este de pomenit, de asemenea, mediul facultăților de istorie unde înfloresc grupări legionaroide (codreniste, simiste) sau ultranaționaliste (sincretice, asimilând legionarismul, antonescianismul și ortodoxismul într-o sinteză radicală construită după modelul naționalismului integral profesat în timpul celui de-al doilea război mondial, la care se adaugă contribuția de neșters a naționalismului ceaușist și securist). Pentru că nici în școală și nici măcar în facultățile de istorie nu se prea învață despre Holocaust, ajungem la situația în care opiniile oamenilor să fie formate de cărți/articole negaționiste scrise de unii precum Alex Mihai Stoenescu, Gh. Buzatu, Teșu Solomovici, Paul Goma, ultradistribuite pe tarabele țării etc. Dan Șova a absolvit facultatea de istorie, dar și-a format opiniile despre istoria contemporană de la Buzatu și Solomovici, iar rezultatul a fost cel știut.

Limitez enumerarea mediilor radicale, care altfel ar trebui să fie foarte lungă, pomenind de cultul născut în jurul unor personaje care au făcut închisoare sau au pierit în timpul comunismului, dar care au trecutul pătat sau controversat. Luați de exemplu cultul din jurul legionarului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu. În ultimii 20 de ani, a fost construit un adevărat panteon cu „martiri“ ai comunismului, în care, pe lângă figuri demne de tot respectul, care s-au opus comunismului de pe poziții democratice, sunt adăugați foști legionari, cuziști, antonescieni sau criminali de război. Or, așa cum există o specie de antifascism care alimentează radicalismul (antifascismul comunist), la fel există o variantă de anticomunism care a fost și este o sursă a extremismului. Numeroase crime și nedreptăți au fost făcute, în perioada interbelică și în timpul celui de-al doilea război mondial, în numele anticomunismului.

Există adevăruri delicate care vor trebui spuse de istorici în viitor într-o formă elaborată. Unul dintre ele arată într-o formă brută astfel: comunismul s-a instalat mai ușor decât se anticipa nu doar pentru că s-a folosit de tancurile sovietice, de falsificarea alegerilor și alte măsuri antidemocratice, ci și pentru că a mobilizat părți din societate, creându-le iluzia că reprezintă o alternativă la excesele îngrozitoare de până atunci ale dictaturilor succesive. Un alt adevăr delicat este că o parte din represiunea comunistă reprezintă echivalentul românesc al denazificării și al politicilor retributive postbelice. Pedepsirea criminalilor de război, a colaboraționiștilor și militanților fasciști a fost cerută mai peste tot în Europa. A fost asumată și de România comunistă, prin tratate internaționale. Problema este că regimul comunist s-a folosit de această necesitate legitimă, extinzând cadrele represiunii la multe alte categorii, amestecând democrați și nedemocrați, deținuți politici și deținuți de drept comun, lăsând astfel o grea moștenire memorială după 1989. Pentru promovarea memoriei democratice, din masa mare de victime ale comunismului trebuie discernute cele care au trecut utilizabil.

Extremiștii impenitenți nu pot constitui modele. George Ungureanu, cel celebrat de autorități la Suceava ca martir al comunismului, a stabilit nefericitul record de a încorpora în longeviva-i biografie câteva dintre cele mai importante trăsături ale răului secolului XX. A lucrat în Straja Țării a lui Carol al II-lea, a devenit apoi legionar, comisar de românizare în timpul statului național-legionar, îmbogățindu-se în timpul războiului de urma deprivării evreilor; a fost închis pentru complot armat de regimul comunist; Securitatea a făcut mari eforturi să-l recruteze (CNSAS a identificat o notă informativă dată de Ungureanu cu nume de cod); după ieșirea din închisoare a abjurat legionarismul, a devenit suporter al național-comunismului, după care, după 1989, a revenit promotor al legionarismului. Cum ar putea fi acest om un model? Confuzia memoriilor ne va face mult rău dacă nu vom ști să o gestionăm.

Un comentariu:

Amaranth spunea...

"Pentru promovarea memoriei democratice, din masa mare de victime ale comunismului trebuie discernute cele care au trecut utilizabil."

Mie mi se pare cunoscut, seamănă a selecţie pe baza trecutului sănătos, exercitată din plin în timpul comunismului. Şi oare prosemitismul ăsta extrem, falsa pioşenie cu care statistici false defilează pe sub ochii noştri, nu constituie tot o formă de extremism pe care fix în articolul ăsta în condamnaţi? Vă recomand un document interesant, statistica evreilor morţi în lagărele de concentrare, alcătuită de Crucea Roşie, potrivit căreia numai un sfert de milion de evrei şi-au pierdut vieţile. Cât despre centenarul cu trecut legionar, s-avem pardon! Pe coperta cărţii nu este autorul în compania lui Codreanu, ci autorul cu un perete în spate, perete pe care şade, neobservată, poza respectivului personaj. E o mică diferenţă de nuanţă. Cât despre trecutul intelectualilor, dacă ar fi să-i cernem pe cei care au avut de a face cu una sau alta dintre formaţiunile extremiste, am rămâne o naţiune de cretini, analfabeţi, nonvalori incapabili de creaţie. Ăsta e extremism, nu negaţionismul, care e o idee extremă apărută doar ca reaccţie naturală şi la fel de condamnabilă cu ultraortodoxismul semitic.