Un act iresponsabil

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a făcut pe 1 aprilie gestul iresponsabil de a promova memoria unuia din liderii antisemiți și antidemocrați ai României interbelice - Octavian Goga. Un bust al poetului naționalist a fost dezvelit de primar în inima Iașului(pe Copou, la intersecția Bulevardului Carol I cu str. Gheorghe Asachi). 

Inițiativa ridicării bustului a aparținut unei instituții din subordinea Primăriei Iași, Ateneul Tătărași, condus de Andrei Apreutesei. 

În fotografiile de la inaugurare mai pot fi văzuți, alături de Chirica și Apreutesei (jumătatea dreaptă), Adi Cristi și Cassian Maria Spiridon.


Primarul Chirica a declarat că "poetul național" trebuie privit separat de omul politic. Această declarație este o scamatorie, din 3 motive. 

1) Primul citat inscripționat pe soclul bustului, aparținând lui G. Ibrăileanu, apreciază tocmai faptul că poetul Goga nu s-a limitat la opera literară și a ieșit din turnul de fildeș. Al doilea citat, al lui Păstorel Teodoreanu, îi atribuie poetului rolul de vestitor al mântuirii neamului. În fine, al treilea citat, din G. Călinescu, din "Istoria literaturii române", îi atribuie lui Goga patalama de "poet național". 

În paranteză fie spus, "Istoria" lui Călinescu a apărut în 1941, în momentul de apogeu al regimului Ion Antonescu. Criticul a și inclus în volum o fotografie a lui Goga împreună cu Antonescu, din 24 ianuarie 1938, la aniversarea unirii Principatelor, când Goga era prim-ministru și Antonescu, ministru al Apărării Naționale.

Fotografii de la același eveniment se găsesc într-un album foto Goga aflat la CNSAS. 

Citatele puse pe soclu nu sunt exacte, au fost recompuse de cei care le-au pus acolo. La textul din Păstorel Teodoreanu, de exemplu, textul de pe soclu este acesta: "La Iași, Octavian Goga a fost un trimis al destinului vestind mântuirea unui neam." Textul original este, de fapt, acesta: "Trimis al Destinului, venea să vestească în ceasul al unsprezecelea mântuirea unui neam." La Călinescu, pe soclu este "Octavian Goga este poet național totdeodată și pur ca și Eminescu", în timp ce textul original este "După Eminescu și Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricei lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulțimii, poet național totdeodată și pur ca și Eminescu". Citatul original din Ibrăileanu avea la începutul proproziției încă două cuvinte, care au fost tăiate fără semnalare prin (...) sau alt semn, cum se obișnuiește.

Nu a fost schimbat neapărat sensul, dar așa ceva nu se face: nu poți pune ghilimele peste fraze care nu au aparținut întocmai celor invocați. 

Dar să revenim la pretinsa separație dintre operă și cariera politică. Cele trei citate alese transmit cuvinte cheie din codul naționalist: "neam" (termenul cel mai etnicizat și exclusivist din lista de termeni care desemnează colectivitatea națională, după cum au demonstrat mai mulți istorici), "național", "mântuire" (termen religios convocat pentru a servi o teleologie a purificării naționale și proiectul milenial naționalist), "destin" (cu trimitere la mesianismul naționalist), "pur" (fantasmă predilectă a etnicismului).

Citatele puse pe bust nu fac referire la opera literară a lui Goga, ci la un proiect meta-literar, naționalist. De asemenea, citatele nu elogiază separația dintre literatură și politică, ci tocmai combinarea lor. De altfel, Goga a fost a promotor al militantismului, așa cum se vede din numeroase scrieri de-ale sale ("...scriitorul la noi are și un rol militant, o postură de luptător și cetățean", spunea el).

2) Al doilea motiv: Octavian Goga a folosit prestigiul literar în cariera politică, acesta a fost principalul său atu, pentru că pricepere politică nu prea avea. 

Motivul 3): Naționalismul radical al lui Goga este cosubstanțial operei literare. 

Demonstrația pentru punctele 2) și 3) se găsește la Răzvan Pârâianu, "Octavian Goga: Sacerdote of the Nation: Revisiting the Romanian National Idea", Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2018.

A ridica un bust în memoria unei persoane nu este un simplu exercițiu de lectură sau exegeză. Înseamnă a oferi publicului un model, care simbolizează anumite valori și care inspiră un tip de conduită. Ce nevoi are România astăzi, după 51 de ani de dictatură (ciclu care a debutat exact după guvernul condus de Goga și a fost prefigurat de acesta)? Țara se chinuie că consolideze un regim democratic, să dezvolte o societate bazată pe valori liberale și să se integreze în organizațiile internaționale din care face parte, alături de țări cu care împărtășește aceleași valori. Așadar, ne-am aștepta să fie promovate în memoria publică personalități care au crezut în valori liberale, care au luptat pentru democrație, pentru drepturile fundamentale ale omului. 

Naționalismul, antisemitismul, autarhia, anti-occidentalismul, dictatura România le-a mai încercat și a ieșit extrem de prost pentru toată lumea. Toate acestea au dus la prăbușirea democrației, la uciderea a sute de mii de oameni nevinovați și la înrăutățirea vieții tuturor locuitorilor României. 

Ce simbolizează Goga? Înainte să răspundem, să vedem o fotografie grăitoare cu Octavian Goga, făcută în fața altui bust, al lui Eminescu, în 1933, la câteva luni de la venirea la putere a lui Hitler:

Dincolo de opera sa literară, poetul ardelean a fost valorizat pentru naționalismul său. Din acest motiv a fost promovat de presa antisemită (de o mare parte a ei), a fost ridicat în slăvi de propaganda antonesciană și tot de aceea a fost redescoperit de național-comunismul ceaușist. 

Ce valori promova Goga? Era fascinat de dictatură, de fascism, de antisemitism. Ce a făcut din poziția de om politic și decident? S-a dedicat excluderii evreilor din viața României. 

Octavian Goga a condus un guvern a cărui principala agendă de guvernare era antisemitismul. A fost o guvernare scurtă, de doar 44 de zile (29.12.1937-10.02.1938), dar nefastă, pentru că a inițiat măsuri persecutorii care au schimbat fundamental destinul comunității evreiești și al democrației din România. Cronologic vorbind, a fost al doilea guvern eminamente antisemit din Europa, după cel nazist.

Partenerul principal de guvernare al lui Goga a fost A.C. Cuza, de pe poziția de ministru de stat și "președinte suprem" al Partidului Național Creștin, notoriu corifeu al iudeofobiei, ideolog și longeviv lider politic în același timp - fără îndoială figura nefastă cu rolul cel mai mare, în România, în teoretizarea antisemitismului și transformarea acestuia în politici.

PNC s-a format la Iași, în 1935, din fuziunea dintre Liga Apărării Național Creștine, al lui Cuza, și Partidul Național Agrar, al lui Goga.

Presa democrată a văzut în constituirea PNC un ecou al venirii naziștilor la putere în Germania. 

De altfel, A.C. Cuza a declarat în Parlament, în 1934, că "hitlerismul este cuzism". La rândul său, Goga a declarat în 1936: "Dacă a face să triumfe ideea de ordine înseamnă fascism, atunci, da, sunt fascist. Dacă a duce la extrema limită poruncile ideii naționale înseamnă hitlerism, atunci, da, sunt hitlerist.

Imediat ce Hitler a ajuns Cancelar, Goga a călătorit la Berlin pentru a-l întâlni și pentru a învăța, cum îi mărturisea lui C. Argetoianu, "să guverneze cu autoritate"Liderii naziști erau interesați să găsească forțe radicale puternice în România, fiind interesați în special de rezervele de petrol ale țării. Goga a mers și la Roma, unde s-a întâlnit cu Mussolini. Aceste întâlniri au avut un impact puternic asupra lui Goga. 

Goga va face deseori referiri la întâlnirile cu Hitler și Mussolini în discursurile sale politice. O ilustrare mai jos, din timpul campaniei electorale din 1937, când, în timpul unei întâlniri din jud. Severin, pe lângă Hitler, Goga îl elogiază pe Cuza și admite că "problema evreiască" i-a schimbat cariera politică. Ca urmare, cerea să se înceapă imediat o "acțiune de curățire a elementelor străine".

Lozinca PNC era "România a Românilor", iar apartenența la partid era condiționată de recunoașterea acesteia drept crez personal. Evreii, nici măcar aceia botezați la creștinim, nu erau primiți ca membri.

Conform Programului și Statutului PNC, evreii erau văzuți ca elemente "dizolvante, potrivnice consolidării Statului Român și fața de care Statul Român are datoria să-și apere organizația și munca românească". 

Doctrina PNC proclamă că "Eliminarea jidanilor - punând capăt parazitismului lor - este o condiție neapărată a culturei umane, și a pacei universale, așa precum o cere învățătura lui Hristos." Și așa mai departe, cine are răbdare poate citi aici:

Campania electorală pentru alegerile din 1937, care a adus la putere PNC cu un guvern minoritar, a fost purtată într-un limbaj de o virulență xenofobă nemaivăzută, oamenii lui Goga și Cuza fiind într-o competiție acerbă cu legionarii pentru câștigarea electoratului radical.


Stau dovadă presa vremii și afișele electorale, în care se găsesc diatribe la adresa partidelor democratice (inclusiv a PNL, partidul a cărui haină o îmbracă astăzi primarul Iașului), atacuri defăimătoare împotriva presei democrate și îndemnuri la crime antisemite.

Iată dovezile:

Îndemn la crimă:

Mesaje conspiraționiste împotriva PNL și PNȚ:
Antisemitism de tip nazist:

În urma alegerilor, PNC a câștigat 9,15% din voturi, legionarii (Partidul Totul pentru Țară) - 15,58%, PNL - 35,92%, iar PNT - 20,40%. Cu un sfert din voturi acordate extremiștilor, Carol II a încredințat guvernarea PNC, ca o contrapondere la Mișcarea legionară. A recrutat și sprijinitori din PNT și PNL. Guvernul Goga va fi o scurtă tranziție către dictatura regală. 


Din primele apariții publice, Goga a dezvăluit programul preponderent antisemit al guvernării: au fost închise ziarele democrate Adevărul, Dimineața și Lupta, considerate "jidovite"; au fost suspendate licențele pentru firmele de comerț deținute de evrei în spațiul rural; a fost inițiată revizuirea cetățeniei evreilor, validată prin Constituția din 1923, marota liderilor PNC fiind că mare parte din evreii din România au invadat fără drept țara după primul război mondial. Mai multe citiți aici:

În mai multe interviuri, Goga și-a detaliat programul politic. Vedeți mai jos:


În timpul guvernării Goga-Cuza, situația evreilor s-a înrăutățit dramatic. Dovada aici:


În special revizuirea cetățeniei, care va fi continuată de guvernele următoare, a fost semnalul suspendării drepturilor politice și profesionale și, mai ales, a protecției legale față de evrei. Pentru revizuire, au fost impuse condiții birocratice imposibil de îndeplinit și termene nerealiste.


Ca urmare, aproape jumătate din populația evreiască din România a devenit apatridă, fiind deprivată de drepturi fundamentale.

Guvernarea Goga a fost ușa de intrare în politica mare a lui Ion Antonescu și a altor figuri antisemite. Urmărind retorica lui Antonescu și a altor decidenți din timpul Holocaustului, vedem că influența ideologiei PNC a fost covârșitoare, idei din programul național-creștin fiind invocate pentru a justifica asasinarea în masă a evreilor.

Din toate aceste motive și multe altele, decizia de a-i ridica astăzi un bust lui Octavian Goga este iresponsabilă. Dacă reprezentantul PNL Iași își face iluzii că astfel va fi diminuat sprijinul pentru partidele extremiste, furându-le agenda, își face iluzii. Copia va rămâne mereu o copie. Strategia aceasta a fost încercată de Carol al II-lea și a eșuat, cu costuri teribile pentru România. 

Comentarii

Postări populare