sâmbătă, 25 iunie 2011

NUANȚE, PENTRU CINE MAI VREA SĂ LE VADĂ


Iată, pe scurt, care este poziția mea în chestiunea ridicată de recentele declarații ale președintelui Traian Băsescu despre regele Mihai I, pe care am exprimat-o pe larg la TVR Info, într-o emisiune alături de dl. Alin Ciupală.
Regele Mihai I este un personaj tragic, aflat - prea mult, cred - sub vremuri. A fost monarh într-o perioadă infernală, în care posibilitățile de acțiune erau limitate. Dar acestea existau. Este drept că regele avea, prin aranjamentul politic și cvasi-legal al momentului, puteri limitate. În septembrie 1940, regele (atunci în vârstă de 19 ani) și-a autolimitat atribuțiile, sub presiunea momentului, și i-a acordat generalului Ion Antonescu puteri sporite în stat, investindu-l drept "Conducător" al statului "național-legionar" (titulatura de “Conducător” fiind de inspirație fascistă, utilizată înainte și de Carol al II-lea). Antonescu avea atribuții extinse în domeniul legislativ (dizolvase Parlamentul și legifera în locul acestuia), guvernamental, al armatei și politicii externe (având dreptul de a încheia tratate, de a încheia pace sau a declara război). Regele rămânea însă șeful armatei și acest lucru a contat la 23 august 1944, când a produs lovitura de palat care a disociat România de Germania nazistă, alăturându-se puterilor aliate. Antonescu însuși căuta, din rațiuni propagandistice, asocierea publică cu regele Mihai I, pentru a împrumuta legitimitate de la acesta. La Arhivele Naționale sunt zeci de fotografii în care Mihai I apare alături de Antonescu la manifestații publice sau în vizite regizate pe front.  Am inclus o astfel de fotografie și în expoziția despre pogromul de la Iași, care va fi vernisată luni, 27 iunie, la Muzeul Unirii din Iași. Ceea ce i se poate reproșa cu fermitate regelui Mihai I este că s-a complăcut prea mult în rolurile decorative care i-au fost alocate. Îl vedem în fotografii propagandistice similare și alături de Carol al II-lea pe vremea dictaturii regale sau alături de comuniști, mai târziu. Mihai I avea la îndemână instrumentul declarațiilor publice și al disocierii simbolice - plin de riscuri într-adevăr, dar pe măsura responsabilității sale de monarh - dar l-a utilizat foarte puțin, mai ales pe vremea coabitării cu Antonescu.

SURSA FOTO: ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI
Deși nu avea putere, regele se bucura de autoritate publică prin poziția sa de monarh de drept divin  și de cap al sistemului politic de la noi. Faima monarhiei fusese afectată de comportamentul iresponsabil adesea al regelui Carol al II-lea, dar nu fusese nici pe departe distrusă - și există nenumărate dovezi în documente pentru aceasta. Monarhia rămânea o sursă importantă de legitimitate. Or regele Mihai I a făcut caz și uz prea puțin de autoritatea sa.
Există informații că regele Mihai a contribuit, alături de mama sa, regina-mamă Elena, și de alții, la readucerea în țară a lui W. Filderman, important lider al comunității evreiești, din Transnistria, acolo unde fusese deportat din ordinul lui Antonescu. Dar nu există nici un semn că Mihai I ar fi protestat în vreun fel față de deportarea altor sute de mii de evrei în Transnistria. În interviurile ulterioare, Mihai I își mărturisește indirect ignorață față de acest subiect, recunoscând totodată că era la curent într-o măsură considerabilă cu ceea ce li se întâmpla evreilor din cauza regimului fascist antonescian. Gândiți-vă ce greutate extraordinară ar fi avut o declarație publică de protest a regelui față de oprimarea evreilor. În interiorul casei regale, intervențiile în favoarea evreilor erau specialitatea reginei Elena, care a și fost recompensată de către statul Israel, prin intermediul Yad Vashem, cu titlul de drept între popoare.
Prin urmare, regele Mihai I poate fi acuzat mai mult pentru ceea ce nu a făcut, decât pentru ceea ce a făcut. Trebuia sa iasă mai des, mai repede și mai ferm din poziția de personaj de vitrină. A fost monarhul României într-o vreme când situația îi punea pe umeri o povară de responsabilitate imensă.
Mihai I nu are nici o legătură cu implicarea României în Holocaust, întreaga responsabilitate pentru luare deciziilor în acest sens îi revine lui Ion Antonescu și regimului său. Nu știu dacă mai trebuia făcută această precizare, pentru că, la o lectură seacă, nici în afirmațiile președintelui Băsescu nu este sugerată o translare de responsabilitate. Nepotrivită este doar punerea în balanță a lui Antonescu în contrapondere față de Mihai I. Antonescu merită a fi considerat criminal de război indiferent de ce au făcut alții. Iar diferența între ceea ce a făcut rău Antonescu și ceea ce a făcut regele Mihai este imensă. 
Regele Mihai nu a fost, fără doar și poate, "slugă la ruși". Și a fost forțat să abdice, nu a fost un gest de voință personală. A încercat, prin eforturi politice interne și internaționale, ieșind întrucâtva din pasivitate, să mențină sistemul politic democratic și să limiteze puterea comunistă, prin "greva regală" împotriva guvernului Groza și alte acțiuni. I-au lipsit, totuși, și de această dată gesturile ample și ferme, cu impact public. La nivelul opiniei publice, rămânea impresia ambiguității - aceasta și din cauza propagandei comuniste masive. Pe de altă parte, trebuie spus că marja sa de acțiune s-a redus dramatic într-o progresie extrem de rapidă. Rămasă în zona de dominație sovietică, România a mers inconturnabil spre comunism. Putea regele Mihai să facă mai multe atunci? Evident, nu putem ști cu siguranță răspunsul la un exercițiu contrafactual, dar probabil că da. 
Să luăm exemplul Bulgariei. Deși aliată a lui Hitler, la fel ca România, Bulgaria nu a luat parte la proiectul genocidar împotriva evreilor. Iar regele Simeon al II-lea (mai tânăr cu 16 ani decât Mihai I) a fost forțat să plece în exil în 1946, în urma unui referendum manipulat de  comuniști și sovietici. Nu a semnat însă nici un act de abdicare - ceea ce nu a avut vreun impact legal asupra situației din Bulgaria comunistă, dar a menținut autoritatea casei regale la cote importante peste timp. Așa cum se știe, Simeon s-a întors în Bulgaria în 1996, a participat la alegerile statului republican și a devenit - caz unic în istorie - prim ministru între 2001-2005, formând și o formațiune politică influentă mulți ani în politica bulgară a deceniului trecut. 
Pentru a furniza toate nuanțele în această dezbatere, mai trebuie spus că regele Mihai a avut un rol important în exil, deși nu a reușit să coaguleze - probabil era imposibil - exilul democratic al României. A pus umărul la mișcarea anticomunistă și a contribuit extraordinar prin intervențiile la Europa Liberă la menținerea speranței pentru români. Personal, îmi aduc aminte emoția pe care mi-a produs-o, adolescent fiind, discursul radiofonic al regelui din 1988. După 1989, regele s-a remarcat prin bun simț, tact și echilibru în intervențiile sale publice, fiind un exemplu în acest sens. A suferit mizerii incredibile din cauza lui Ion Iliescu și nu merita o nouă jignire. Însă rolul său în istorie merită o dezbatere serioasă, precum și în general ideea de responsabilitate a unui om politic în vremuri tulburi.
În concluzie, o judecată despre rolul istoric al regelui Mihai I nu comportă nici eroizare neverosimilă, nici denigrare devastatoare. Regele are un profil amestecat, precum vremurile pe care le-a trăit și deasupra cărora nu a reușit să se ridice. Dezbaterile din ultima vreme au fost subminate de ipocrizia multora din micii meseriași ai marilor indignări. Am văzut plângând fals soarta regelui istorici care l-au denigrat altădată în scris, ziariști care nu s-au delimitat de ziarele ai căror angajați erau în anii ’90 și care au dus campanii grotești împotriva regelui, fostul șef al televiziunii publice care a controlat o astfel de campanie și care, în plus, a făcut afirmații negaționiste pe subiectul Holocaustului (atribuindu-i acum abuziv președintelui Băsescu afirmații similare) și politicieni care altfel nu dau doi bani pe regele Mihai. A fost foarte greu să se vadă nuanțele în această dezbatere, cum este din ce în ce mai greu să se vadă în sfera publică de la noi.
Adrian CIOFLÂNCĂ

12 comentarii:

Anonim spunea...

Esti mizerabil...

Marius Delaepicentru spunea...

Excelent, domnule Cioflâncă!

Şi eu consider nedrepte epitetele prezidenţiale, iar în acelaşi timp sunt dezgustat de indignarea revoluţionar-culturală a traficanţilor de simboluri, monarhişti de circumstanţă.
Ca o observaţie personală, faptul că şi monarhiştii "cronici" şi onorabili (GDS) au protestat în alb-negru, pentru mine este un semn mai degrabă de idolatrie. O interpretare prea grosieră a ceea ce reprezintă adevărul şi demnitatea (dacă or fi protestat în numele demnităţii). Mai rămîne să o descopere şi dumnealor. O spun ca monarhist (nu neapărat militant).

Permiteţi-mi, vă rog, să fac cît de curînd o trimitere la articolul dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Anonim spunea...

D-le Adrian Cioflanca,

Nu cred ca ii putem imputa regelui Mihai ca la varsta de 19 ani, in timpul pogromului de la Bucuresti, de pilda, nu a luat o atitudine publica de condamnare a guvernului legionar. Uitati-va la oamenii politici ai Romaniei de azi, ganditi-va la dvs. insiva si imaginati-va sau amintiti-va ce faceau ei si ce faceati dvs. la varsta de 19 ani.

In plus, intr-un interviu acordat radioului public, regele Mihai a spus ca desi atunci era intr-un contact strans cu rabinul sef Safran afla destul de putine informatii despre situatia evreilor din Romania si ca, de cele mai multe ori, vestile ajungeau la el si la regina mama dupa comiterea atrocitatilor.

Nu inteleg nici de ce, stilistic, aruncati o umbra de indoiala asupra implicarii reginei mame in salvarea evreilor prin diligentele personale, facute direct la maresalul Antonescu, vorbind despre ele la modul: "exista informatii". Nu doar ca exista informatii - care ar putea foarte bine sa existe fara sa fi fost confirmate vreodata, ci, dimpotriva, exista certitudinea ca regina mama s-a implicat personal in salvarea unui numar important de evrei, fapt ce i-a atras si recunostinta oficiala a statului Israel, care i-a acordat si titlul de drept intre popoare.


Si, last but not least, imi permit sa va rog sa corectati numele reginei care a primit titlul de drept intre popoare. Este vorba despre regina mama Elena, chiar mama regelui Mihai, si nicidecum despre regina Maria, care a murit de altfel in 1938.

Cu cele mai bune ganduri,
D. Popescu

DanutM spunea...

Felicitari, domnule Ciolfanca, pentru acest excelent articol.

tudorp spunea...

Excelent!
"Putea regele Mihai sa faca mai multe atunci? Evident, nu putem sti cu siguranta raspunsul la un exercitiu contrafactual, dar probabil ca da."

daca ajung sa felicit o stare/atitudine NORMALA,... suntem foarte departe de normalitate!

Anonim spunea...

Buna dimineata,

In primul rand, felicitari pentru tonul civilizat al textului pe care il propuneti. Imi permit sa adaug urmatorul comentariu doar pentru ca ma incearca o senzatie de eschiva a dumneavoastra de la sensul dezbaterii.

Domnule Cioflanca, dincolo de "adevarul istoric", pe care neindoios dumneavoastra il studiati, ramane o problema de logica. Totul, dar absolut totul din aceasta uriasa polemica iscata de presedinte, se invarte in jurul abdicarii. Sunt doua planuri distincte in discutie - unul "Antonescu/pogrom/ 1944"; al doilea "Mihai I/abdicare/comunism/rusi/1947" - iar dumneavoastra il descrieti suficinet de clar doar pe primul (neesential in opinia mea. Sau, ma rog, esential din perspectiva Holocaustului, NU din perspectiva profilului regelui Mihai I). Pe cel de-al doilea am senzatia ca il expediati. Si nu e logic.

"De ce a abdicat regele Mihai I?" este prima intrebare. A doua este: "ce semnificatie legala, istorica si morala are decizia abdicarii?"

In timp ce la prima intrebare exista un singur raspuns - "amenintare cu pistolul/1000 de studenti morti daca nu semneaza actul abdicarii" (nu comentez cat de "consistente" sunt faptele acestea) - la cea de-a doua intrebare raspunsul/raspunsurile ar putea umple biblioteci (fara exagerare, BIBLIOTECI) pe capitole: 1) Juridic/Monarhie Constitutionala/drept international; 2) Strategie Militara; 3) Diplomatie/Relatii Externe/Geopolitica; 4) Istorie; 5) Religie/Drept Divin (scuze pentru jocul involuntar de cuvinte!); 6) Psihologie etc.

Poate exagerez un pic, dar raportul dintre raspunsurile celor doua intrebari esentiale este atat de colosal disproportionat incat nu poate fi expediat dintr-o singura explicatie: "n-a fost deasupra vremurilor/asta a fost/pacat".

Va multumesc,

Anonim spunea...

(continuare)
Apoi, dumneavoastra gasiti niste merite "anti-comuniste" regelui Mihai I in cei 40 de ani de dupa abdicare pe care sincer, sub nicio forma nu le pot asocia cu "rol important" si "contributie extraordinara". Si asta prin reducere la absurd: pai daca ar fi fost cum spuneti, inseamna ca toti cei care au luptat cu arma in mana in munti, toti cei care au fost exterminati la Pitesti si Sighet, toti cei care au murit in Siberia sunt ZEI, nu oameni. Pentru ca nu exista contributie personala mai "suprema" decat martiriul! Las la o parte ca daca sunt ZEI, atunci lor trebuie sa ne inchinam, nu regelui Mihai I. In fine, imi cer iertare, exagerez.

Revenind, pareti a fi sigur in chestiunea cu "sluga la rusi" (de dragul discutiei, fac abstractie de limbaj - putea sa zica "agent de influenta NKVD-KGB"). Stiu si eu ce sa zic. Mi-e teama ca nu puteti fi sigur. Si nu are legatura cu decoratia Pobeda sau alte chestiuni de imagine. Povestea asta nu poate fi documentata decat cu probe certe care, cel mai probabil, inca sunt secretizate. In conditiile date nu putem vorbi decat pe baza de deductie despe "abdicare/slugarnicie".

Opinia oricarui om de buna credinta, neimplicat personal in problema conflictului Basescu-Mihai I, studiind cele doua raspunsuri la intrebarile mentionate anterior nu poate trage alta concluzie decat: regele Mihai I a facut un URIAS serviciu sovieticilor prin actul abdicarii (mai ales asa cum a fost scris!), un IMENS cadou si avantaj miscarii comuniste interne si internationale (si ideologiei crimnale care-i sta la baza) si a dat o DEVASTATOARE lovitura FIINTEI NATIONALE, Romaniei, romanismului si spiritului romanesc.

Suntem umiliti pe vecie sub vremuri. Suntem considerati mici-marunti, meschini, lasi, inselatori, fara caracter. Mai grav este ca, odata cu aceasta degradare a demnitatii nationale, s-a produs si o inversare a sensurilor valorilor: exact aceste trasturi puturoase au devenit valori cultivate drept merite in viata de zi cu zi.

A, si inca ceva: sunt monarhist. Cred ca Romaniei i-ar prinde bine o Casa Regala si o monarhie constitutionala "prin Vointa Divina". Dar regele Mihai I? Apropos, actul de abdicare a fost anulat/abrogat? A incercat macar regele Mihai I sa faca acest demers? Cum stau lucrurile juridic vorbind? Vedeti de ce am vorbit despre biblioteci in cazul implicatiilor abdicarii?

Multumesc

Hantzy spunea...

Asa cum il caracterizeaza domnul Tismaneanu, un articol echilibrat, DAR are si el are o multime de "DAR"-uri!
MSR Mihai I nu avea nici o putere, DAR s-a complacut prea mult in roluri decorative.
MSR Mihai I nu are nici o legatura cu implicarea Romaniei in Holocaust si a contribuit la readucerea in tara a lui W. Filderman, DAR era ignorant in problema vereiasca a vremii.
Diferenta intre ceea ce a facut Mihai si ce a facut Antonescu e imensa, DAR primul a făcut caz și uz prea puțin de autoritatea sa.
Mihai I nu a meritat apelativul de "sluga a rusilor", DAR tocmai asta a initiat dezbaterea in curs. Este meritul lui Basescu ca a facut-o, DAR ipocrizia opozantilor, prin excelenta antimonarhisti, ii intuneca nuantele.
Imi pare rau, domnule Cioflânca, DAR tocmai reactia dumneavaostra intarziata, imi lasa impresia ca n-ati fi initiat nici o dezbatere fara aceasta ipocrizie. Altfel ati fi ignorat-o cu desavarsire.

Anonim spunea...

D-le Cioflanca, am citit cu atentie cele scrise de dumneavoastra si ma alatur celor care va apreciaza echilibrul exprimarii si in parte, subscriu opiniilor dumneavoastra.
Consider ca o clarificare a perioadei istorice din trecutul nostru relativ recent, este dificila, dar nu imposibila si, mai presus de toate, foarte necesara. mai ales ca decenii si generatii intregi, am fost intoxicati cu istoria rescrisa de slujitorii sistemului comunist.
O remarca (si sper sa nu mi-o luati in nume de rau): acordand tot respectul si toata intelegerea si compasiunea fata de suferintele evreilor, am remarcat ca in articolul dumneavoastra, cuvantul "evreu"(sub diferite forme), apare de sase ori, cuvantul "roman", niciodata.
Vorbim despre o pagina din istoria romanilor, in primul rand, despre personaje, fapte, evenimente care au afectat, in primul rand, poporul roman. Si nu cred (este parerea mea), ca putem incerca o analiza si o apreciere cat mai apropiate de realitatea istorica, luand ca repere doar unele aspecte si raportandu-ne, de exemplu, doar la impactul asupra unei categorii, nu si a altora, a unei societat, asupra unui popor, in intregul lui.
Iar pentru noi, romanii, actul abdicarii (unic in estul Europei) reprezinta un momentul cheie pt subiectul in discutie (si ma alatur comentariilor @Anonim 08:55, 08:56) ca si momentul 23 august (precipitarea evenimentelor cu cateva zile, pt impiedicarea semnarii unui armistitiu in conditii mult mai avantajoase pt Romania). Nu am o pregatire de specialitate si nici pretentia ca parerea mea este infailibla, dar si in '44 si in '47, actiunile Regelui Mihai au "coincis" cu intentiile rusilor si comunistilor romani, in contra interesului national si spre marea si indelungata suferinta a poporului roman.
Mih

T. Bucur spunea...

Domnule Ciofanca, dar de asta, ce ziceti?
In cartea de interviuri a lui Mircea Ciobanu, pe care am citit-o imediat dupa aparitie, in anii 90, se afla si o relatare apartinand regelui Mihai despre modul in care si-a recuperat avionul personal ramas in tara dupa abdicarea sa. M.S. spune ca avionul a fost furat de pe aeroportul Baneasa de catre Bazu Cantacuzino (? Poate nu am retinut corect numele) si adus de acesta in Elvetia. Se descrie intreaga aventura a furtului de pe aeroport si a zborului. Nu se precizeaza daca era avionul facut cadou de catre Stalin, sau alt avion. Intamplarea pare destul de credibila. Numai ca la putin timp am avut ocazia sa citesc un raport al autoritatilor militare americane de ocupatie din Germania, datat 8.01.1948, deci la cateva zile dupa abdicare, prin care se aducea la cunostinta celor din Washington ca au primit, din partea Guvernului roman, o cerere de survol prin spatiul aerian german pentru avionul fostului rege, in scopul predarii catre acesta. Documentul se afla la Arhivele Nationale din Bucuresti, in copie pe microfilm, Colectia Microfilme SUA. Ce incredere mai pot avea si in celelalte declaratii ale M.S., cum ar fi cea ca Petru Groza l-a amenintat cu pistolul si toata povestea ? Sau ca Vasinski i-a batut cu pumnul in masa si apoi a trantit usa de s-au crapat peretii ? Cum se explica faptul ca, dupa abdicarea sub amenintarea pistolului, Guvernul i-a pus la dispozitie un tren, in care a incarcat bunurile care ii apartineau ?

Anonim spunea...

Nu stiu ce ar fi putut sa semneze regele bulgar la cei noua anisori ai sai, ca nici nu avea drept de semnatura. Iar taica-su, regele de dinainte, era conducatorul cu puteri depline al unui stat care a trimis la Auschwitz evreii din teritoriile ocupate de bulgari. Cei din Bulgaria, din cate stiu eu, au scapat mai mult datorita presiunii opiniei publice. Ca sa nu mai zic de ce frumos s-a purtat statul bulgar si cu grecii din aceleasi teritorii ocupate. Deci haideti sa nu-l mai punem pe Mihai intr-o lumina proasta prin comparatii cel putin neinspirate.

In alta ordine de idei, din cate stiu eu, Antonescu era cat pe ce sa-l expedieze pe Mihai din tara. Nu stiu ce anume ar fi putut face Mihai pentru evrei mai mult decat a facut. Sa forteze un razboi civil cu Antonescu dupa ce tocmai se terminase razboiul civil cu leionarii, cand Romania era in razboi cu URSS iar Ardealul era sub unguri, trupele germane erau pe teritoriu romanesc si ar fi anihilat oricand orice rebeliune, Horia Sima era tinut la conserva de nemti, toata lumea il injura inca pe tatal lui Mihai iar Mihai avea inca douazeci de ani? Sa fie expediat din tara? Sau sa actioneze in mod neoficial, asa cum a facut-o (intervenind si pentru a preveni deportarea evreilor in lagarele mortii din Polonia), ramanand alaturi de poporul sau pentru ca sa poata actiona la momentul potrivit asa cum a facut-o in cele din urma si sa salveze ceea ce se putea salva? Probabil ca nu a fost "the perfect hero". Ce sa mai zic de cat de greu era sa decizi in cicumstantele respective care anue era cea mai buna cale pentru a actiona. A fost doar exponentul unei lumi normale strivita sub presiunea conjugata a doua totalitarisme. Mai mult, un om confruntat cu gravele probleme interne ale societatii romanesti de care nu era el responsabil. Si s-a luptat cum a putut. Mai mult, este reprezenantul unei institutii care impune. Si se gaseste eroul sinucigas Basescu sa-l insulte acum in mod abject pentru ca de, n-a fost perfect, si n-a fost barbat adevarat asa ca tovarasul Capitan sau ca idolii lui: Antonescu si Ceausescu! Si n-a fost dispus sa mai sacrifice inca o mie de romani amarati de dragul artei, dupa ce sacrificase Antonescu sute de mii de dragul unui sentiment al onoarei care murise de fapt demult, odata cu cedarile teritoriale din 40'.

Asadar, mi se pare o ipocrizie subtila sa cautam acum subtilitati in discursul grobian al unui presedinte care numai de subtilitati nu e capabil, si care pozand in marele erou postcomunist al societatii civile anticomuniste, isi da arama pe fata si se preteaza la un atac national-securist mizerabil. Care nu contine subtilitati istorice ci aberatii istorice de gen Antonescu ministrul lui Mihai, Mihai sluga rusilor, abdicarea cu pistolul la tampla egal inalta tradare. Nuantele de care vorbiti sunt chestii pe care le pot discuta eventual istoricii in contextul adecvat, nu presedintii inculti printre hahaieli si insulte. Evenimentele de la B1 TV au demonstrat in schimb ca noi nu avem un presedinte subtil sau nuantat ci unul grosolan si incult. Mai mult unul ipocrit. Si din nefericire si multi intelectuali la fel de ipocriti care ii tin trena. Iar pentru moment, asta mi se pare adevarata problema, pe care un Aligica sau un Tismaneanu se strofoaca sa o musamalizeze.

Antonio Rosmini

Dan Plesoianu spunea...

O mica observatie: un Rege nu poate "protesta". Un Rege poate doar lua (sau nu lua) decizii !