joi, 23 august 2012

INTERVIU PENTRU DIGI 24 PE TEMA 23 AUGUST

INTERVIU. În România nu există o carte foarte bună pe subiectul 23 august
DIGI 24 | Istoricul Adrian Cioflâncă
Istoricul Adrian Cioflâncă
DIGI 24
Publicat: 23 august 2012

Deși evenimentele din 23 august sunt cunoscute de istorici destul de detaliat, în România nu a fost publicată nici o carte foarte bună pe subiect, crede istoricul Adrian Cioflâncă, membru în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securitățiii și cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol". (text de Laura Ștefănuț)
 
”Aștept pe cineva din noua generație de istorici să scrie o carte analitică despre 23 august, după standarde occidentale”, spune Adrian Cioflâncă.

Povestește că la vremea aceea România era într-un ”context infernal”, iar decizia Regelui Mihai a fost cea corectă, deși cam tardivă: regimul Antonescu trebuia încheiat. Decizia din 23 august, prin care Regele Mihai l-a înlăturat pe Ion Antonescu, Conducătorul statului și a hotărât încetarea colaborării cu Puterile Axei și lansarea unui armistițiu cu URSS nu a condus în mod direct la instaurarea comunismului în România, explică istoricul. Cu toate astea, comuniștii și-au revendicat momentul 23 august, care a devenit zi națională sărbătorită prin ”spectacole grotești și istovitoare”, își amintește istoricul. La rândul lui, înainte de 1989, stătea ”zile în șir în piețe publice și stadioane, în soare și fără mâncare” pentru a exersa coregrafii cu ocazia zilei de 23 august.

Realitatea istorică nu a fost expusă suficient de echilibrat nici după 1989, spune Adrian. Spre exemplu, legat de perioada Antonescu se vorbește mai mult de lupta lui împotriva bolșevicilor și intenția de a recupera Basarabia și Nordul Bucovinei, însă prea puțin despre antisemitismul virulent de atunci.

Noi dovezi privind acțiuni antisemite din trecutul României sunt descoperite constant. În 2009, Adrian Cioflâncă, împreună cu o echipă de arheologi de la Universitatea „Al. I. Cuza”, a găsit o groapă comună cu evrei uciși în 1941, lângă Iași. ”Ca să înțelegeți nebunia mitului iudeo-bolșevismului care a dus la acest masacru și la multe altele, dintre cei 36 de oameni omorâți, 12 erau copii (cu vârste între 2 și 16 ani) și 9 femei”, detaliază istoricul. Parchetul militar din România a deschis o anchetă care nu s-a finalizat încă.

În prezent, Adrian Cioflâncă scrie două cărți despre pogromul de la Iași din 1941 și vrea să lanseze siteul www.pogromuldelaiasi.ro, unde va pune materiale documentare adunate în România, SUA și Israel despre masacrele din vara acelui an.

Ce însemna pentru România de sub mareșalul Ion Antonescu războiul cu Uniunea Sovietică?

De obicei, intrarea în război alături de Germania nazistă la 22 iunie 1941 este povestită istoriografic ca o oportunitate istorică accesată cu prețul unui compromis cu Hitler pentru recuperarea teritoriilor pierdute în favoarea Uniunii Sovietice un an mai devreme. Dar apropierea de Hitler, deloc accidentală, s-a realizat pe fondul unei afinități ideologice și în vederea participării la un proiect comun: o noua ordine politică și rasială.

Conform declarațiilor lui Ion și Mihai Antonescu, războiul a fost nu doar ocazia pentru recuperarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, ci și oportunitatea istorică pentru purificarea etnică a României. Ion Antonescu a spus clar că rostul războiului a fost „ca să curățim rasa de acești oameni” - adică de evrei. Mihai Antonescu vorbea de  „purificarea Neamului nostru de toate acele elemente străine sufletului lui” și adăuga că îi este indiferent dacă intră în istorie ”ca barbari”.

Dimensiunea anticomunistă a acțiunilor militare din acest război total a fost cuplată, la fel ca în discursul nazist, cu un antisemitism virulent.

Cum s-a manifestat acest antisemititism virulent al lui Antonescu?

A avut loc angajarea soldaților, a autorităților și civililor în atrocități abominabile împotriva evreilor. Situația este documentată, printre altele, în miile de dosare trimise în instanță după război și aflate astăzi la CNSAS.

Din 1942, pe măsură ce lucrurile se împotmoleau pe frontul sovietic, războiul împotriva Uniunii Sovietice s-a transformat, în limbajul antonescian, în război „de apărare”, iar în chestiunea evreiască s-a produs o anumită decuplare de soluția finală nazistă.  

De ce astăzi se discută mai puțin programul antisemit al lui Antonescu și mai mult intenția de a recupera Basarabia si nordul Bucovinei?

Când Antonescu a pornit războiul, ideea recuperării teritoriilor a fost principalul element mobilizator ținut minte de bunicii noștri care au fost pe front. Agenda purificării etnice era formulată public mai puțin pregnant, mai vag, iar detaliile operative nu erau evident dezvăluite.

S-a vorbit liber despre aceste subiecte în intervalul scurt dintre 1944-1948, după care regimul comunist a instituit blocajul. Noua istoriografie naționalistă avea toate motivele să evite acest subiect apăsător pentru istoria unui stat. Nu este ușor să admiți că liderii României au fost implicați în atrocități în masă.
 
Care era contextul de la 23 august 1944?

România din vara anului 1944 se afla într-un context infernal. Era prizonieră a unei alianțe dezastruoase cu Germania nazistă sub amenințarea unei ocupații militare germane de felul celei produse în Ungaria în martie. Pe de altă parte, era presată de Armata Roșie și de cererea de capitulare necondiționată formulată de aliați.

Toate soluțiile presupuneau riscuri majore, fapt care a atras ezitarea tuturor celor implicați în diferite negocieri în România și afară, și doar precipitarea situației pe front l-a determinat pe regele Mihai să grăbească căderea regimului Antonescu și reorientarea politico-militară a României. A fost susținut de reprezentanții partidelor politice reunite în Blocul Național Democrat.
Judecând astăzi, este clar că a fost decizia corectă, deși cam târzie.
 
Ce consecințe a avut momentul 23 august?

În plan intern, deriva care a dus la instalarea regimului comunist nu poate fi pusă în legătură cauzală cu 23 august, ci doar circumstanțială.
23 august a contribuit, fără doar și poate, la slăbirea poziției militare a Germaniei pe frontul de est. Uniunea Sovietică a tratat însă brutal noul stat aliat.
Istoricii au dreptate să observe că prezența trupelor sovietice în România a făcut ca instalarea unui regim comunist la noi să pară inevitabilă. Totuși, astăzi știm că în Uniunea Sovietică exista doar o intentie de comunizare a Europei de Est, dar nu un ”master plan” așa că întâmplările și circumstanțele locale au avut rolul lor, după cum explică Vladimir Tismăneanu.
 
Și la nivelul populației? Care au fost primele urmări după 23 august?

A existat o autoiluzionare și un anumit oportunism în anii imediat următori. Zeci de mii, apoi sute de mii de oameni intră în PCR între 1944 - 1948. Recrutarea mecanică și condiționarea ascensiunii sociale și profesionale de intrarea în partid s-au produs abia după 1948. Așadar, comunismul nu s-a impus doar cu forța, ci și prin cooptare, seducând segmente importante ale societății românești și asmuțindu-le împotriva altora. Șirul de dictaturi, abuzurile regimului antonescian, războiul mondial și războiul rece au făcut ascensiunea comuniștilor mai ușoară.
 
Cum a fost momentul valorificat in discursul comunist din România?

Comuniștii au participat la deciziile care au dus la 23 august, în special prin Lucrețiu Pătrășcanu și Emil Bodnăraș. Rolul lor este totuși secund. Comuniștii și-au arogat propagandistic toate meritele, negând tocmai rolul determinant al regelui. 23 august, devenită zi națională, a primit titulaturi din ce în ce mai pompoase și prilejuia, cu precădere în timpul lui Nicolae Ceaușescu, spectacole grotești și istovitoare.
 
Și în prezent există mituri istorice care trec drept realități.

În comunism, am trăit în plină mitologie istoriografică și există o responsabilitate a istoricilor, nu doar a propagandiștilor, pentru acest derapaj. Multe dintre mituri au supraviețuit anului 1989 sau au apărut altele noi.

În anii '90, de exemplu, am asistat la o eroizare deșănțată a lui Ion Antonescu și a legionarilor. Abia Comisia Wiesel, care a făcut ca statul român să-și asume participarea la Holocaust, a mai domolit această tendință. Regimul Antonescu era impregnat de xenofobie, antisemitism, viziuni antidemocratice – și este îngrijorător că reprezintă încă un model pentru mulți oameni.
Există și un mit al interbelicului care răstoarnă în oglindă diabolizarea din vremea comunistă. La o privire atentă, sistemul democratic interbelic prezenta multe defecte: guverne incontrolabile, cu tendințe autoritare, alegeri mereu cu probleme și multe accente antimoderne și antidemocratice (vedeți detalii în lucrarea lui Hans-Christian Manner).
 
Cum de stau ”în picioare” aceste mituri?

Mitul este o combinație între credință și știință și este extrem de rezistent la ”anticorpii” rațiunii. Poate modela gândirea și o poate ține și prizonieră. De multe ori, miturile istorice sunt mai puternice decât adevărurile istoriografice.
 
Credeți că școala din România este vinovată pentru întreținerea miturilor?

În facultate, mi s-a tot spus că miturile au rostul lor în construcția unei națiuni. Realist vorbind, așa este, dar aș fi preferat să nu mi se spună asta pentru a justifica transmiterea instituționalizată de mituri. Școala, la orice nivel, trebuie să transmită o imagine onestă a istoriei noastre, bazată pe cercetare științifică, nu una flatantă și contrafăcută. 
 
Am văzut că v-ați creat un fel de specializare în căutarea gropilor comune lăsate de regimurile dictatoriale. Cum ați ajuns la acest subiect?

A contat destul de mult mediul în care m-am format. În 2009 Radu Ioanid a tot insistat să încep cercetările pentru depistarea unor gropi comune în zona Iași, de a căror existență prezumtivă știam din presă. Am primit sprijinul Muzeului Holocaustului din Washington, al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România și al unei foarte bune echipe de arheologi de la Universitatea „Al. I. Cuza”. Apoi am lucrat la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, care avea deja o tradiție de arheologie contemporană și am continuat treaba. 
 
Cum ați descoperit gropile comune din zona Suceava?

Am pornit de la informații istoriografice, documentare și de istorie orală. Spre unul din cazuri, cel al țăranilor din zona Rădăuților uciși de Securitate, m-a orientat Dorin Dobrincu ( fost director Arhive Naționale n.r.), cazul gropii comune de la Șcheia cu deținuți din colonia de muncă de la Ițcani l-am descoperit după ce am fost contactat de un preot din zonă.
 
Ați întâmpinat și dificultăți în cercetare?

În cazul coloniei de la Ițcani, cercetările de profunzime au fost făcute imposibile de haosul funerar de la noi. Peste gropile comune au fost îngropați alții și alții, au dispărut și crucile, și este foarte greu să ajungi la stratul de acum 60 de ani. La Ițcani ar fi mai fi o zonă unde am putea săpa după apariția unor indicii noi, dar avem nevoie de finanțare.
 
Cine sunt acești oameni aruncați în gropile comune?

Sunt oameni care fie au fost executați sumar de Securitate pentru a răspândi teroarea, ca în zona Rădăuților în 1949, fie au murit din cauza frigului, a foamei, epuizării și bolilor în condițiile inumane din lagărele de muncă, cum s-a întâmplat în colonia de barăci de la Ițcani, în 1952-1953. În ultimul caz, nu avem nici măcar lista lor pentru că inapetența birocratică a statului român combinată cu disprețul instituționalizat în acele vremuri față de viața și demnitatea umană au făcut ca documente precise să nu se păstreze.

Căutările noastre sunt o modalitate de restaurare a demnității și de reparație pentru victime. La CNSAS, instituția unde activez acum, lucrăm la un proiect prin care să facem publice din oficiu dosarele cu listele oamenilor internați în lagăre și colonii de muncă în perioada comunistă.

Niciun comentariu: