FIUL ÎMPOTRIVA TATĂLUI

Iată o scrisoare de tristă amintire, publicată în Scânteia din 2 martie 1945 de Nicolae N. Rădescu împotriva tatălui său, Generalul Nicolae Rădescu, pe atunci prim-ministru. Tocmai avusese loc manifestația FND din Piața Palatului Regal, în timpul căreia s-a tras (nu se știe dacă au tras autoritățile sau a fost o diversiune), iar a doua zi Scânteia titra, sub semnătura lui Silviu Brucan, despre  "Călăul Rădescu". Campania de presă agresivă împotriva Guvernului a grăbit căderea lui Rădescu și instalarea guvernului pro-comunist al lui Petru Groza. Scrisoarea fiului lui Rădescu a avut un puternic efect emoțional, spun memoriile din epocă, și a contribuit într-un fel la prăbușirea autorității ultimului guvern democratic al României de atunci. Nicolae N. Rădescu s-a făcut ulterior securist - colega Oana Demetriade de la CNSAS a prezentat recent o comunicare despre biografia profesională a acestui controversat personaj. Pe mine mă interesează altceva: cum a devenit fiul lui Rădescu exemplu de comportament politic utilizat propagandistic pentru a detașa ideologic părinții de copii în anii 40-50. Lui Annie Bentoiu, de exemplu, fiică a unui țărănist, i s-a cerut, când a candidat la un post de dactilografă, să-și renege clasa din care face parte asemeni fiului lui Rădescu. Bentoiu ne asigură că Rădescu-fiul era o figură detestată în lumea bună a Bucureștiului de atunci. Dar impact a avut cazul lui, fiind utilizat ca o versiune românească a modelului sovietic Pavlik Morozov, fiul care și-a denunțat tatăl. Documentele UTM înregistrează destule cazuri în care fiii s-au dezis de părinți în timpul colectivizării și naționalizării. Iată un subiect interesant și necercetat - relația dintre părinți și copii în perioada stalinistă.