luni, 13 decembrie 2010

Am văzut moartea cu ochii

AICI ştirea TVR despre povestea de la Tel Aviv.

Duminică seara, 12 decembrie 2010.

Când mi s-a spus prima dată, pe aeroport în Bucureşti, că la Tel Aviv este vreme rea, nu am dat mare atenţie. Ei, bate vântul mai tare, mi-am zis, asta este. Trecusem deja sâmbătă prin 15 minute de turbulenţe destul de puternice pe ruta Iaşi - Bucureşti, aşa că îmi făcusem încălzirea. Apoi s-a amânat plecarea cu circa o oră. Nici atunci nu m-am îngrijorat, pentru că ni s-a spus că a fost o simplă întârziere administrativă - avionul nu a fost disponibil mai devreme. Nici măcar în aer nu am avut motive de îngrijorare pentru că până aproape de Israel a fost bine.

Abia când ne-am apropiat de coasta israeliana şi avionul, un Boeing al companiei Tarom, a început coborârea, am simţit urgia de la sol. Vreo zece minute, avionul a fost zguduit de turbulenţe să le spunem tolerabile, dar apoi a devenit din ce în ce mai rău. Furtuna de afară, pentru că furtună era, smuncea aparatul în toate părţile. Apoi am văzut fulgere înfiorătoare. Cu toate acestea, avionul cobora spre aeroport. Am stat o vreme la 5.000 de metri, după care am coborât la 1000 de metri, unde am stat şi mai mult. Avionul părea în continuare o jucărie în mâna unui copil agitat. Din locul din spate unde stăteam vedeam foarte bine cum este tras avionul de forţa vântului, într-o parte şi alta, în jos şi în sus. Atunci mi-a devenit clar, şi mie şi celor din jur că problema este serioasă.

A fost scos trenul de aterizare şi ne-am apropiat de pistă la câteva sute de metri. Ştiam că va fi o aterizare complicată, pentru că turbulenţele făceau ca aparatul să scârţie din toate ţâţânile. Şi când credeam că intrăm în linie dreaptă pentru aterizarea, avionul a început dintr-o dată să urce rapid, cu motoarele turate. Acela a fost momentul în care panica s-a răspândit în avion. Am simţit şi eu, deşi mi-am impus să fiu calm, ca inima mi-o ia razna. Lângă mine, colegii de conferinţă, Michael Shafir şi Irina Cajal au început şi ei să dea semne de agitaţie.

Am urcat la 1.500 de metri după care am început să ne învârtim în jurul aeroportului în mijlocul furtunii. Aveam să aflu mai târziu, de la un corespondent al TVR care se afla în avion şi a reuşit să vorbească cu personalul de bord, că piloţii au cerut permisiune de aterizare la Beirut, Aman şi Cairo, dar ar fi fost refuzaţi pentru că existau evrei la bord. Chiar dacă conflictul din zonă este ultracunoscut, lucruri de acest fel, dacă sunt adevărate, tot sunt greu de înţeles cu mintea umană.

La Bucureşti nu ne puteam întoarce pentru că nu aveam destul combustibil. Aşa încât trebuia forţată aterizarea. La un moment dat, unul din piloţi ni s-a adresat rugându-ne să stăm aşezaţi, cu centurile cuplate. "Are o voce speriată", aud în jur. Au mai trecut vreo zece minute, am luat-o din nou în jos şi apoi din nou în sus cu forţă, mereu zguduiţi, după care pilotul a intervenit încă o dată: "După cum aţi putut observa, am ratat aterizarea în Tel Aviv. Vom reveni în curând cu informaţii suplimentare privind aterizarea." Nu am priceput nimic.

Nu ştiu cât ne-am învârtit cu totul în aer. Probabil vreo jumătate de oră. Piloţii au încercat până la urmă o nouă aterizare. Nu părea mai bine decât prima dată, dimpotrivă, furtuna părea şi mai violentă. Avionul avea momente de comportament haotic, era tras într-o parte şi în alta, cădea din când în când în gol, se apleca periculos cu vârful spre sol. Ştiam că este esenţial să fie stabilizat cât de cât măcar cu câteva zeci de metri înainte de a atinge solul, dar a balansat nesigur până la final. A atins solul violent şi a derapat îndelung până s-a liniştit. Lumea a aplaudat frenetic, am aplaudat şi eu pentru prima dată de când zbor...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Cred ca nu numai pasagerii, dar si pilotii avionului au trecut prin momente grele.
Asemenea situatii duc la uzura fizica si psihica prematura a personalului navigant, mai ales ca acestia se confrunta de zeci sau sute de ori cu situatii dificile si diferite, pentru ca niciodata nu seamana una cu alta.
De aceea acestia se pensioneaza mai devreme si au beneficiat pana la 1 septembrie 2010 de pensie de serviciu. Dar actuala putere a catalogat aceste drepturi ca fiind "nesimtite" si asa au ajuns piloti care au zburat 20-30 de ani cu pensii de muncitor necalificat.
Cu ingrijorare si dezamagire, Adrian T, un fost pilot de aviatie.

sorel cioranica spunea...

Ma alatur comentariului precedent,cu simplu amendament nu cred ca prezenta evreilor la bordul navei era un impediment de a ateriza in tari arabe,