ÎN CĂUTAREA UNEI GROPI COMUNE LA RĂDĂUȚI
Suferință în
numele utopiei
La sfârșitul anilor '40, în mai multe zone din țară au
izbucnit revolte țărănești împotriva politicii nou instalatului regim comunist
în domeniul agriculturii. Subiectul este destul de bine cunoscut, existând mai
multe studii și volume de documente publicate pe această temă. Ca urmare a
Plenarei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie
1949, care a decis „transformarea socialistă a agriculturii”, au fost luate mai multe măsuri cu efect opresiv
asupra satelor din România.
Decizia
Partidului Comunist a deschis calea unui șir de legi și măsuri care vor avea
efecte brutale asupra satelor din România. Prin Decretul nr. 112 din 28 iunie
1948 a fost înființată Comisia de Stat pentru colectarea cerealelor, iar prin
Decizia nr. 389/5 iulie 1948 au fost prevăzute cantitățile de cereale pe care
proprietarii erau obligați să le predea statului. Prin Decretul nr. 306/21
iulie 1949, proprietarii erau obligați să predea la prețul fixat de stat o
parte din excedentul de recoltă. Problema era că prețurile oficiale nu
reflectau valoarea reală a grâului, iar cotele erau fixate administrativ pe
baza unor calcule nerealiste, devenind împovărătoare pentru țărani.
Măsurile
luate de regimul comunist au nemulțumit populația rurală, iar rezistența a mers
de la refuzul de a preda cotele până la mișcări de protest colectiv. Astfel de
evenimente s-au produs în mai multe zone din vestul și nordul României.
Protestele de la Calafindești
 |
| Dumitru Irimescu |
În
acest caz, ne interesează revoltele din localitățile Calafindești și Frătăuții
Noi din fostul județ Rădăuți, actualmente în județul Suceava. În Calafindești, pe 6 august 1949, țăranii
au protestat față de arestarea unui consătean care încălcase regulile privind
predarea grânelor la arie și au scandat împotriva regimului de la București și
a Uniunii Sovietice. Au fost anunțate autoritățile de la Rădăuți, care au
intervenit în forță, ucigând prin împușcare patru persoane – Vasile Caciur
(tatăl a 3 copii), Filon Alexei (tânăr
căsătorit), Dumitru Irimescu (25 de ani) și Amfilofie Diaconescu (tatăl a 6
copii) – și rănind alte patru (Gh. Diaconescu, Floarea Maxim, Ileana Havriș,
Silvan Lauric).
Rudele
celor împușcați au fost deportate în Dobrogea, iar cadavrele au fost îngropate
pe ascuns în cimitirul din Rădăuți. Fiica lui Amfilofie Diaconescu Zamfira
Lauric povestește că tătăl ei a fost împușcat deși nici măcar nu participase la
protest: Securitatea a tras la întâmplare pentru a răspândi teroarea în sat. Și
povestește în continuare: „Pe tatăl meu îl
aduseseră pe de drum 4 femei, într-un țol, așa cum era plin de sânge și îl
puseseră jos în tindă. Noi, mama și 6 copii mici ai lui, îl priveam.(…) Nu
apucase mama a-l schimba pe tata cu haine curate, pentru a-l pune pe masă, era
încă cald și murdar cu sânge, când au venit militarii și ni l-au luat așa de la
noi. Ne-au arestat mortul”.
Protestele de la Frătăuții Noi
La
Frătăuții Noi, tulburările au început
după ce o întrunire convocată de partid a degenerat în certuri pe tema
impunerii cotelor. A venit un camion cu milițieni și securiști care au deschis
focul imediat înspre cele câteva sute de săteni convocați la întrunire.
Iată
ce povestește un martor, Bilan Vasile, într-un interviu acordat lui Cornel
Nicoară: „Văd că lumea, din instinct, se apleacă așa, ca un lan
de grâu, când îl bate vântul. Se ferea de gloanțe. Sosește și camionul.
Milițienii coboară și încep a croi în dreapta și stânga cu bastoane. Lumea s-a
retras.(…) Au tras o rafală la picioare, în pământ și o alta pe deasupra
capetelor. Un om din mulțime, mai de departe, la prima rafală a trecut drumul
să vadă ce este și unde s-a tras și s-a urcat pe o movilă de piatră de pe
marginea drumului. Așa era cu un cap și jumătate mai sus decât ceilalți, iar
când au tras rafala a doua, l-au lovit în tâmplă. Era Cuciurean Ilarion.”
 |
| Ion Davideanu |
Au
fost uciși patru tineri: Ilarion Cuciurean (27 de ani), Ion Andrișan (17 ani),
Ion Davideanu (17 ani), Vasile Isopescu (18 ani). Au fost răniți alți câțiva
țărani, dar aceștia nu au mers la spital în zonă pentru a nu fi arestați - și
de aceea nu se cunoaște numărul lor exact.
Mai multe persoane au fost arestate (se cunosc numele a nouă dintre
ele), anchetate brutal de Securitatea din Rădăuți, duse la Iași, judecate și
condamnate, în 1950, la diferite pedepse cu închisoarea. Familiile a trei
dintre cei uciși au fost deportate la Canal.
Soarta morților
Și
morții din Frătăuții Noi au fost ridicați, odată cu efectuarea arestărilor în
sat, și duși în sediul Securității din Rădăuți, împreună cu cadavrele de la
Calafindești. În momentul în care au intrat în putrefacție, peste trupuri au
fost aruncate diferite substanțe (DTT, var nestins, motorină, clor) și în cele
de urmă au fost îngropate într-o groapă comună la marginea cimitirului din
Rădăuți, într-o zonă aproape de gardul din spate. Poziția exactă a gropii
comune nu este cunoscută. În zonă, în conformitate cu informații privind
locația gropii comune disponibile în acel moment, a fost ridicată în 1992 o
troiță în memoria celor opt victime (locația 1).
Ulterior,
rude și martori (printre care fostul gropar al cimitirului) au indicat alte două
posibile locații ale gropii comune: vis-à-vis de troiță, la distanță de câțiva
metri (locația 2), sau exact lângă gardul actual din spatele cimitirului din
Rădăuți (locația 3).
Informațiile despre posibilele locații ale gropii
comune mi-au fost date la fața locului de către Ion Prelipcean și Emil Ianuș,
autorii unei monografii despre răscoalele țărănești din nordul Moldovei din
1949 (Anul 1949 în județul Suceava.
Arestări, asasinate, deportări, Suceava 2010). Aceștia au realizat mai
multe interviuri de istorie orală cu rude și martori ai tragediei din 1949,
publicate în lucrarea menționată, alături de alte interviuri realizate în 1990
de un jurist ieșean, Cornel Nicoară.
 |
| Împreună cu Ion Prelipcean și Emil Ianuș în locurile indicate de martori ca posibile locații ale gropii comune |
Trebuie menționat că pe
numele persoanelor împușcate în județul Rădăuți nu au fost emise certificate de
deces până astăzi, oficial ei figurând, în cele mai multe cazuri, ca fiind vii.
Așadar, demarând proiectul de arheologie contemporană al IICCMER în acest caz,
am considerat că depistarea locației gropii comune, declanșarea unei anchete
penale, dezhumarea și identificarea victimelor constituie o necesitate legală
și o datorie a statului român față de aceste victime ale regimului comunist.
Rudele care plâng morții altora
Ne-am deplasat în zonă cu
echipa de arheologi a profesorului Neculai Bolohan direct de la Șcheia.
Locațiile vizate se găseau într-o zonă relativ centrală a cimitirului din
Rădăuți, delimitată cu un gard de beton, dar care imediat după război constituia
marginea cimitirului. Și în acest caz, zona din margine a fost rezervată
persoanelor sărace.
 |
| Schița secțiunilor în care au fost efectuate săpături și cercetări alcătuită de Neculai Bolohan |
Săpăturile din cimitirul
Rădăuți au început în locația 2, spre care duceau cele mai multe din
informații. Pe acea mică parcelă nu era semnalat nici un mormânt. Totuși, pe
măsură ce săpăturile au înaintat, au fost relevate în secțiunea cercetată două
morminte civile de dată relativ recentă ale căror cruci au fost probabil
distruse. Am fost, și de data aceasta, în situația de a ne opri pentru că
altfel ar fi trebuit să obținem aprobări speciale pentru dislocarea sicrielor
aflate mai spre suprafață.
În a doua fază, am curățat
vegetația abudentă din locația 3, lângă gardul cimitirului, și am început
săpăturile în locația 1, în perimetrul gardului de lemn care împrejmuiește
troița. Defrișarea arboretului a scos la iveală zeci de morminte recente (din
ultimii 50 de ani) cu cruci și monumente funerare deteriorate, cu o distribuție
densă și dezordonată. Observația în teren după defrișare ne-a dus la concluzia
că este imposibil de săpat pentru a face cercetare arheologică în acest
perimetru.
 |
După curățarea vegetației din zona 3 am descoperit că locul era înțesat cu morminte recente, semnalate sau nu
A mai rămas zona din fața troiței. După o săpătură profundă, și aici
au fost găsite urmele a două morminte normale, nesemnalate, datând dinainte de
revoluția din 1989.
Așadar, descoperirea cea mai tulburătoare a acestui proiect
este că rudele care se adună an de an pentru a face slujbă la troița din
cimitirul Rădăuți plâng, cel mai probabil, la mormintele altora.
Pentru că perioada
alocată cercetărilor expira, la fel și bugetul, și întrucât după defrișare nu
am identificat alte zone libere în care să putem săpa, am oprit explorările.
Așadar,
acțiunea Securității de a șterge urmele fizice și mnemotice ale victimelor
comunismului s-a dovedit foarte eficace. Un martor, Zamfira Lauric, rezuma
foarte potrivit situația: „Familii împușcate, împrăștiate,
distruse, nimicite. Ni se pierde și numele.”
 |
| Zamfira Lauric plângându-și tatăl împușcat la Calafindești |
Comentarii