luni, 4 iunie 2012

ÎN CĂUTAREA UNEI GROPI COMUNE LA RĂDĂUȚI


Suferință în numele utopiei

La sfârșitul anilor '40, în mai multe zone din țară au izbucnit revolte țărănești împotriva politicii nou instalatului regim comunist în domeniul agriculturii. Subiectul este destul de bine cunoscut, existând mai multe studii și volume de documente publicate pe această temă. Ca urmare a Plenarei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie 1949, care a decis transformarea socialistă a agriculturii, au fost luate mai multe măsuri cu efect opresiv asupra satelor din România.

Decizia Partidului Comunist a deschis calea unui șir de legi și măsuri care vor avea efecte brutale asupra satelor din România. Prin Decretul nr. 112 din 28 iunie 1948 a fost înființată Comisia de Stat pentru colectarea cerealelor, iar prin Decizia nr. 389/5 iulie 1948 au fost prevăzute cantitățile de cereale pe care proprietarii erau obligați să le predea statului. Prin Decretul nr. 306/21 iulie 1949, proprietarii erau obligați să predea la prețul fixat de stat o parte din excedentul de recoltă. Problema era că prețurile oficiale nu reflectau valoarea reală a grâului, iar cotele erau fixate administrativ pe baza unor calcule nerealiste, devenind împovărătoare pentru țărani.  

Măsurile luate de regimul comunist au nemulțumit populația rurală, iar rezistența a mers de la refuzul de a preda cotele până la mișcări de protest colectiv. Astfel de evenimente s-au produs în mai multe zone din vestul și nordul României.

Protestele de la Calafindești

Dumitru Irimescu
În acest caz, ne interesează revoltele din localitățile Calafindești și Frătăuții Noi din fostul județ Rădăuți, actualmente în județul Suceava. În Calafindești, pe 6 august 1949, țăranii au protestat față de arestarea unui consătean care încălcase regulile privind predarea grânelor la arie și au scandat împotriva regimului de la București și a Uniunii Sovietice. Au fost anunțate autoritățile de la Rădăuți, care au intervenit în forță, ucigând prin împușcare patru persoane – Vasile Caciur (tatăl a 3 copii),  Filon Alexei (tânăr căsătorit), Dumitru Irimescu (25 de ani) și Amfilofie Diaconescu (tatăl a 6 copii) – și rănind alte patru (Gh. Diaconescu, Floarea Maxim, Ileana Havriș, Silvan Lauric).

Rudele celor împușcați au fost deportate în Dobrogea, iar cadavrele au fost îngropate pe ascuns în cimitirul din Rădăuți. Fiica lui Amfilofie Diaconescu Zamfira Lauric povestește că tătăl ei a fost împușcat deși nici măcar nu participase la protest: Securitatea a tras la întâmplare pentru a răspândi teroarea în sat. Și povestește în continuare: Pe tatăl meu îl aduseseră pe de drum 4 femei, într-un țol, așa cum era plin de sânge și îl puseseră jos în tindă. Noi, mama și 6 copii mici ai lui, îl priveam.(…) Nu apucase mama a-l schimba pe tata cu haine curate, pentru a-l pune pe masă, era încă cald și murdar cu sânge, când au venit militarii și ni l-au luat așa de la noi. Ne-au arestat mortul.   

Protestele de la Frătăuții Noi

La Frătăuții Noi, tulburările au început după ce o întrunire convocată de partid a degenerat în certuri pe tema impunerii cotelor. A venit un camion cu milițieni și securiști care au deschis focul imediat înspre cele câteva sute de săteni convocați la întrunire.

Iată ce povestește un martor, Bilan Vasile, într-un interviu acordat lui Cornel Nicoară: Văd că lumea, din instinct, se apleacă așa, ca un lan de grâu, când îl bate vântul. Se ferea de gloanțe. Sosește și camionul. Milițienii coboară și încep a croi în dreapta și stânga cu bastoane. Lumea s-a retras.(…) Au tras o rafală la picioare, în pământ și o alta pe deasupra capetelor. Un om din mulțime, mai de departe, la prima rafală a trecut drumul să vadă ce este și unde s-a tras și s-a urcat pe o movilă de piatră de pe marginea drumului. Așa era cu un cap și jumătate mai sus decât ceilalți, iar când au tras rafala a doua, l-au lovit în tâmplă. Era Cuciurean Ilarion.

Ion Davideanu
Au fost uciși patru tineri: Ilarion Cuciurean (27 de ani), Ion Andrișan (17 ani), Ion Davideanu (17 ani), Vasile Isopescu (18 ani). Au fost răniți alți câțiva țărani, dar aceștia nu au mers la spital în zonă pentru a nu fi arestați - și de aceea nu se cunoaște numărul lor exact.  Mai multe persoane au fost arestate (se cunosc numele a nouă dintre ele), anchetate brutal de Securitatea din Rădăuți, duse la Iași, judecate și condamnate, în 1950, la diferite pedepse cu închisoarea. Familiile a trei dintre cei uciși au fost deportate la Canal. 

Soarta morților

Și morții din Frătăuții Noi au fost ridicați, odată cu efectuarea arestărilor în sat, și duși în sediul Securității din Rădăuți, împreună cu cadavrele de la Calafindești. În momentul în care au intrat în putrefacție, peste trupuri au fost aruncate diferite substanțe (DTT, var nestins, motorină, clor) și în cele de urmă au fost îngropate într-o groapă comună la marginea cimitirului din Rădăuți, într-o zonă aproape de gardul din spate. Poziția exactă a gropii comune nu este cunoscută. În zonă, în conformitate cu informații privind locația gropii comune disponibile în acel moment, a fost ridicată în 1992 o troiță în memoria celor opt victime (locația 1).

Ulterior, rude și martori (printre care fostul gropar al cimitirului) au indicat alte două posibile locații ale gropii comune: vis-à-vis de troiță, la distanță de câțiva metri (locația 2), sau exact lângă gardul actual din spatele cimitirului din Rădăuți (locația 3).

Informațiile despre posibilele locații ale gropii comune mi-au fost date la fața locului de către Ion Prelipcean și Emil Ianuș, autorii unei monografii despre răscoalele țărănești din nordul Moldovei din 1949 (Anul 1949 în județul Suceava. Arestări, asasinate, deportări, Suceava 2010). Aceștia au realizat mai multe interviuri de istorie orală cu rude și martori ai tragediei din 1949, publicate în lucrarea menționată, alături de alte interviuri realizate în 1990 de un jurist ieșean, Cornel Nicoară.

Împreună cu Ion Prelipcean și Emil Ianuș în locurile indicate de martori ca posibile locații ale gropii comune
Trebuie menționat că pe numele persoanelor împușcate în județul Rădăuți nu au fost emise certificate de deces până astăzi, oficial ei figurând, în cele mai multe cazuri, ca fiind vii. Așadar, demarând proiectul de arheologie contemporană al IICCMER în acest caz, am considerat că depistarea locației gropii comune, declanșarea unei anchete penale, dezhumarea și identificarea victimelor constituie o necesitate legală și o datorie a statului român față de aceste victime ale regimului comunist.

Rudele care plâng morții altora

Ne-am deplasat în zonă cu echipa de arheologi a profesorului Neculai Bolohan direct de la Șcheia. Locațiile vizate se găseau într-o zonă relativ centrală a cimitirului din Rădăuți, delimitată cu un gard de beton, dar care imediat după război constituia marginea cimitirului. Și în acest caz, zona din margine a fost rezervată persoanelor sărace.
Schița secțiunilor în care au fost efectuate săpături și cercetări alcătuită de Neculai Bolohan
Săpăturile din cimitirul Rădăuți au început în locația 2, spre care duceau cele mai multe din informații. Pe acea mică parcelă nu era semnalat nici un mormânt. Totuși, pe măsură ce săpăturile au înaintat, au fost relevate în secțiunea cercetată două morminte civile de dată relativ recentă ale căror cruci au fost probabil distruse. Am fost, și de data aceasta, în situația de a ne opri pentru că altfel ar fi trebuit să obținem aprobări speciale pentru dislocarea sicrielor aflate mai spre suprafață.




În a doua fază, am curățat vegetația abudentă din locația 3, lângă gardul cimitirului, și am început săpăturile în locația 1, în perimetrul gardului de lemn care împrejmuiește troița. Defrișarea arboretului a scos la iveală zeci de morminte recente (din ultimii 50 de ani) cu cruci și monumente funerare deteriorate, cu o distribuție densă și dezordonată. Observația în teren după defrișare ne-a dus la concluzia că este imposibil de săpat pentru a face cercetare arheologică în acest perimetru. 



După curățarea vegetației din zona 3 am descoperit că locul era înțesat cu morminte recente, semnalate sau nu

A mai rămas zona din fața troiței. După o săpătură profundă, și aici au fost găsite urmele a două morminte normale, nesemnalate, datând dinainte de revoluția din 1989.



Concluzii
 
Așadar, descoperirea cea mai tulburătoare a acestui proiect este că rudele care se adună an de an pentru a face slujbă la troița din cimitirul Rădăuți plâng, cel mai probabil, la mormintele altora. 

Pentru că perioada alocată cercetărilor expira, la fel și bugetul, și întrucât după defrișare nu am identificat alte zone libere în care să putem săpa, am oprit explorările.  

Așadar, acțiunea Securității de a șterge urmele fizice și mnemotice ale victimelor comunismului s-a dovedit foarte eficace. Un martor, Zamfira Lauric, rezuma foarte potrivit situația: Familii împușcate, împrăștiate, distruse, nimicite. Ni se pierde și numele.
Zamfira Lauric plângându-și tatăl împușcat la Calafindești

Niciun comentariu: