INVITAȚIE LA O COMUNICARE LA UNIVERSITATEA IAȘI

Afiș realizat de Jup (Lucian Amarii)

 Vă invit joi, 15 noiembrie a.c., la comunicarea pe care o susțin la Universitatea "Al. I. Cuza" (Casa Catargi, H1, ora 16.00) în cadrul manifestărilor tutelate de Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, cu tema „Degradarea morții”. Violență fizică și violență simbolică în timpul pogromului de la Iași.

Titlul reproduce o formulă utilizată de filozoful italian Giorgio Agamben pentru a descrie tipul de deterioare a standardelor umane produs de crimele Holocaustului. Biopolitica instrumentată de naziști și aliații lor a adus atingere nu doar demnității vieții, ci și demnității morții. Al doilea război mondial, construit pe ideea „războiului total”, a produs un nivel fără precedent de violență împotriva corpului uman, viu sau mort, de la mutilări inimaginabile la profanarea cadavrelor. Distincția dintre combatanți și civili din dreptul clasic al războiului s-a pierdut, iar ținta principală au fost cei vizați de discursul etnicist/rasist și de psihoza întreținută propagandistic a „dușmanului intern”: evreii.

Anii 1940-1941 au adus un val de violențe extreme împotriva evreilor din România și teritoriile ocupate de autoritățile române: omorârea prin împușcare, înjunghiere, înecare, spânzurare, sufocare, incendiere, bătaie, înfometare, aruncare pe ferestrele clădirilor sau trenurilor, execuții sumare precedate de ritualuri umilitoare și de torturi, violuri etc. Au fost numeroase cazurile în care oamenii au fost îngropați de vii. Cadavrele au fost de asemenea ținta violențelor, în timpul rebeliunii legionare, a pogromului de la Iași și a masacrelor din nord-estul României, Basarabia, Bucovina și Transnistria: au fost cazuri în care cadavrele au fost decapitate, jupuite, eviscerate, străpunse cu obiecte, violate, atârnate în cârlige de abator, expuse demonstrativ prin oraș sau pe trenuri; foarte des părți din corpul victimelor au fost excizate pentru jaf sau ca trofeu. Victime au fost bărbați în toată puterea, dar și copii, femei și bătrâni.

Moartea socială a victimelor, ștergerea drepturilor și identităților lor, a fost urmată de moartea atroce și îngroparea în gropi comune. România nu a avut profesioniști ai crimei precum Germania nazistă (cei mai cunoscuți fiind cei din Einsatzgruppen). În cazul nostru, marea majoritate a crimelor au fost comise de oameni obișnuiți – soldați, polițiști, jandarmi, gardieni publici, legionari, civili. Aceștia au fost socializați prin intermediul propagandei fasciste și antisemite, radicalizați și dezumanizați de război, și au intrat în agrenajul crimei pentru a participa la fantasma ideologică care viza „rezolvarea cu orice mijloace a problemei evreiești”. Au existat și cazuri în care unele persoane sau mici unități s-au specializat în execuții, drumul lor prin România și Basarabia lăsând în urmă mai multe gropi comune.

Motivațiile concrete pentru participarea la crima în masă diferă de la caz la caz, mergând de la jaf, răzbunare și invidie socială până la zel ideologic. Există o micropolitică a violenței, după cum ne spune Charles King, dar valul de crime produs în 1940-1941 nu poate fi explicat în afara cadrelor Holocaustului. Mecanismul infernal al proiectului genocidar pus în mișcare de naziști și aliații lor a făcut ca oameni obișnuiți să se transforme în agresori. Acest lucru nu era posibil fără suspendarea eticii tradiționale. Ideologii noii ordini au mers de la ideea destituirii temporare a normelor morale, a ceea cei ei numeau „umanism”, până la fundamentarea unei noi etici în care violența era raționalizată și crima justificată.

Unii dintre cei care au depășit bariera mentală spre crimă au plătit după război, în procesele despre care abia de câțiva ani aflăm mai multe din documentele de la CNSAS. Alții nu au plătit. Și dintre cei care au plătit și dintre cei care nu au plătit, puțini și-au recunoscut faptele și și-au exprimat regretul. Semn că etica extremistă a lăsat urme în mințile lor.

În comunicarea prezentată la Universitatea Iași, voi vorbi despre atrocitățile din timpul pogromului de la Iași, despre modalitățile de a ucide și a muri înregistrate de documente și mărturii de istorie orală pentru iunie-iulie 1941. Comunicarea este pregătită pentru volum în cadrul unui proiect internațional la care particip pe tema Corpses of Mass Violence and Genocide, susținut de European Research Council (http://www.corpsesofmassviolence.eu/).

Titlul inițial al comunicării era „Degradarea morții”. Identități șterse, corpuri distruse și cadavre mutilate în timpul pogromului de la Iași. Titlul era prea dur într-o manifestare publică: există o pudoare construită cultural față de violență și moarte pe care este obligatoriu să o menajăm. Fondul de discuții rămâne însă acesta, urmând a fi analizate mecanismele violenței colective din vara anului 1941. Concret, voi evalua câțiva predictori și declanșatori ai violenței, efectele violențelor asupra corpurilor și cadavrelor și, în final, voi trece în revistă câteva profiluri de criminali de război. Vă aștept.

Adrian CIOFLÂNCĂ