joi, 15 noiembrie 2012

LANSAREA ROMANULUI LUI FLORIN IRIMIA - O FEREASTRĂ ÎNTUNECATĂ


Tatăl meu suferea cumplit... I-am pus comprese (înmuiate) cu urină fără să-i spun ce e, îi picuram în gură urina mea. Și eu am băut urină. La un moment dat, se dădeau lupte pe viață și pe moarte pentru puțină urină... La un moment dat începuse să plouă. Supraviețuitorii conștienți și-au scos lenjeria afară prin zăbrelele ferestrelor care nu mai erau bătute în cuie cu scânduri (pentru a le uda). Vă dați seama ce lupte se dădeau pentru a obține să te apropii de fereastră și de a obține rufa udă? Însă și aceasta n-a durat mult, deoarece mecanicul trenului împreună cu soldații ce escortau trenul au smuls rufele... În acest timp, numărul nebunilor s-a înmulțit, unii dintre ei devenind foarte agresivi, începând să se bată și să muște pe cei din jur. Impresionat de ce am văzut în jurul meu, am vrut să constat dacă mai e cineva teafăr, lucru ce l-am făcut strigând în vagon: cine mai e teafăr? Mulți mi-au spus că sunt normali, după care începeau să râdă nebunește. Văzând cum stă situația, am pus o întrebare de calcul matematic. Mi-au răspuns în total doi oameni.. Am decis să ne sinucidem, tăindu-ne vinele. Am avut un portmoneu cu ramă metalică pe care am desprins-o și am împărțit-o în trei, mi-am tăiat vinele de la mâna stângă, căzând în nesimțire. După un timp, un nebun m-a mușcat de mâna dreaptă și mi-am revenit. Se vede că nu mi-am tăiat destul de bine vinele, sau sângele era înghegat din lipsă de apă în organism. Când mi-am revenit în urma mușcăturii, era lumină afară. Un tânăr înnebunit spânzurându-se la grătarul de la fereastră l-a scos din loc. După un timp l-am văzut pe bietul băiat mort. Eu eram în picioare la crăpătura oblonului de la ușă. Se pare că asta a și fost cauza că am scăpat cu viață... Căutându-l pe tata, l-am găsit sub un morman de cadavre... Cu multă greutate am izbutit să-l fac să-și revină la normal, după ce i-am dat puțină apă obținută cu două mii de la un soldat ce însoțea trenul... Tata a murit joi (3 iulie) și cadavrul lui a fost aruncat jos din tren la Mircești. Miercuri am cumpărat o sticlă de apă de o jumătate de litru pentru un ceas de la un soldat și ducând-o la gură, am simțit că îmi arde intenstinele. În loc de apă era petrol.
Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Crețu, Florin Irimia, Adrian Cioflâncă

·      Cum ați auzit că romanul lui Florin Irimia lansat acum este și despre Pogromul de la Iași, vă imaginați poate că acest titat este din O fereastră întunecată. Nu este un citat din roman. Ce ați auzit reprezintă mărturia lui Marcel Perlaf, inginer din Iași, deportat cu primul tren al morții, dată la Tribunalul Special pentru judecarea criminalilor de război din București, la 10 aprilie 1945.
·      Citatul - și sunt sute de mărturii zguduitoare de acest fel în arhive ne arată că atunci când vorbim despre Holocaust există o competiție acerbă între discursul memoriei și discursul literar. Când Th. Adorno spunea că nu se mai poate scrie poezie după Holocaust el evoca tocmai efectul stupefiant, blocant, pe care îl au relatările despre suferințele evreilor din timpul Holocaustului.
·   Pe de altă parte, o știm de la Saul Friedlander, Holocaustul provoacă o criză de reprezentare. Oricâte cărți de analiză și memorii citim, oricâte filme vedem tot avem senzația că nu pricepem tot, că înțelegem în profunzime suferința oamenilor.
·      Așadar, este greu să scrii despre Holocaust pentru că realitatea subscrisă este profundă și șocantă. Cu atât mai mare este meritul lui Florin Irimia că a îndrăznit și reușit să includă în trama unui roman episoade din implicarea României în Holocaust – pogromurile de la București și Iași. Până acum mai avem doar un roman celebru în care pogromul de la Iași este inclus, faimosul Kaputt al lui Curzio Malaparte. Mai sunt încercări literare cu caracter memorialistic, le-aș pomeni pe cele ale lui Isac Ludo sau Marius Mircu.
·      Citesc lucruri precum cele lecturate la început de câțiva ani, laolaltă cu multă literatură teoretică. Asta are un efect de mineralizare. Îi mulțumesc lui Florin că m-a făcut să citesc din nou literatură după ceva vreme. Bine, am făcut-o cu defect profesional, aproape că am executat un control științific pentru acuratețea relatării.  Dar romanul mi-a intrat pe sub piele la pachet și m-a prins.
·    Nu vă aștați sigur să vorbesc despre calitățile literare ale romanului, pentru că nu mă pricep și o fac alții mai bine. Spun doar că, de pe poziția de cititor, sunt foarte mulțumit. 



Niciun comentariu: