DESPRE TRĂDARE

Că Occidentul ne-a trădat în perioada 1945-1948 este doar un mit naționalist. Documentele diplomatice arată din plin că Occidentul, la rându-i răvășit și extenuat de război, a făcut tot ce a putut ca să sprijine forțele democratice din România în fața comunismului. Doar că puterea sovieticilor peste teritoriul practic cucerit era prea mare. Însă, (re)citind documentele, nu poți să reprimi senzația că parcă uneori occidentalii s-au zbătut mai tare decât românii să păstreze instituțiile democratice. Marasmul antonescian, sminteală legionară și fragmentarea forțelor democratice au făcut ca orice alternativă la regimul comunist instalat prin represiune și seducție să pară nelegitimă. Ușor ușor a dispărut masa critică pe care s-ar fi putut sprijini Occidentul ca să influențeze o schimbare în sens democratic. Abandonul a fost în primul rând intern. Mulți au încercat să-și refacă viața, oportunist sau evaziv, în noua ordine. Așadar, dacă sperăm că Occidentul ne va ajuta mereu să ne ținem democrația să fim conștienți că ne va ajuta până nu va mai putea și atâta timp cât o masă critică va rămâne atașată perspectivei democratice.