joi, 6 noiembrie 2014

TREI VEȘTI BUNE ÎN CAZUL URSU

Scris de Adrian Cioflâncă 

Așa cum se știe, Andrei Ursu – fiul disidentului Gheorghe Ursu, ucis în închisoare ca urmare a unei anchete a Securității – a intrat în greva foamei pe 21 octombrie 2014. S-au făcut 17 zile de suferință. Andrei Ursu a apelat la această formă extremă de protest pentru a semnala public că în cazul tatălui său nu au fost anchetați și pedepsiți principalii vinovați. Vizat este, cu precădere, fostul maior de Securitate Marin Pîrvulescu, principalul anchetator al lui Gheorghe Ursu.

Inginerul și scriitorul Gheorghe Ursu a murit în data de 17 noiembrie 1985 în arestul Direcției Cercetări Penale a Inspectoratului General de Miliție. Numeroși martori spun că se întorcea bătut de la anchetă, iar autopsia a constatat leziuni de violență. Până acum, au fost condamnați Marian Clită, coleg de celulă al lui Ursu, folosit ca agresor și informator de Securitate, la 20 de închisoare, pentru omor; Tudor Stănică, adjunct al șefului Direcției Cercetări Penale a Inspectoratului General de Miliție (DCPIGM) și Mihai Creangă, șeful arestului DCPIGM, tot la 20 de ani închisoare, pentru instigare la omor calificat. Stănică a stat după gratii doar 10 luni, după care a fost eliberat pe motive medicale și liber a rămas până în ziua de astăzi. Creangă a făcut 5 ani de închisoare, fiind lăsat liber pentru bună purtare, iar Clită, doar 2 ani (între timp, Clită a comis o nouă crimă, în Danemarca).

Greva foamei declanșată de Andrei Ursu a reușit să atragă, din nou, atenția opiniei publice și justițiabililor asupra subiectului. A fost organizată o conferință de presă, au apărut mai multe materiale în presa scrisă și audiovizuală, intelectuali de prestigiu s-au pus public în slujba cauzei (cel mai activ publicistic fiind Vladimir Tismăneanu, alături de alți membri ai Grupului de Dialog Social, în sediul căruia se desfășoară greva foamei), au fost organizate discuții cu autoritățile din sistemul de justiție etc. Andrei Ursu, care între timp a pierdut peste zece kilograme și se află într-o stare precară de sănătate, a publicat prompt pe site-ul http://gh-ursu.ong.ro toate noutățile apărute în acest caz. Oricine își face timp să citească documentele postate pe site poate vedea că asasinarea lui Gheorghe Ursu este un caz școală de represiune comunistă, angrenând un sistem întreg de decidenți și complici care au apelat la violență fizică și hărțuirea psihică până la nimicirea celui considerat „dușman” al regimului. Este cel mai cunoscut asasinat politic din perioada Ceaușescu, discutat în exilul democratic încă înainte de 1989 și mereu dezbătut după revoluție. Dată fiind notorietatea cazului, ar fi fost de așteptat ca și cercetările în justiție să fie mai înaintate.

După reapariția cazului în dezbaterea publică, am căutat în arhiva CNSAS informațiile despre acest caz. Am avut marea surpriză să descoper dosarul penal al cauzei. Surpriza și mai mare este că acest dosar nu a fost consultat, de când este în arhiva CNSAS, de nici o persoană sau instituție care este implicată în această speță (a fost văzut doar de doi cercetători acreditați la sala de lectură a instituției). Dosarul a fost predat la CNSAS în 19.02.2007 de Secția Generală a Parchetelor Militare București, ca urmare a deciziilor CSAT din 2005-2006 privind desecretizarea dosarelor fostei Securități și predarea lor către CNSAS. Este încă un efect benefic al deciziilor CSAT, în urma cărora peste 2 milioane de dosare au ajuns într-o arhivă publică care este la dispoziția cercetătorilor. Nici o instituție de cercetare penală nu a solicitat accesul la dosar după 2007.

Până acum, parchetele și instanțele implicate în acest caz și-au formulat pozițiile pe baza declarațiilor martorilor și a mai multor documente obținute de la instituții implicate. Piesa documentară principală a fost dosarul de urmărire informativă a lui Ursu (cu nume de urmărit „Udrea”), cuprinzând 7 volume, care a putut ajunge la Parchetul Militar, de la SRI, în 2000, abia după desecretizarea realizată de CSAT. Dar din puzzle-ul documentar lipsea una din piesele principale: dosarul penal. Câteva din documentele din dosarul penal se găsesc și in dosarul de urmărire informativă (am făcut comparație cu documentele postate de Andrei Ursu pe site), dar altele sunt complet necunoscute până acum.

Dosarul penal conține ancheta de la Securitate a lui Gheorghe Ursu, cu declarații ale acuzatului și ale altor persoane chemate la audieri de anchetatori (din care rezultă un portret admirabil al lui Ursu, judecându-i curajoasele poziții anticomuniste din perspectiva valorilor democratice), procese verbale de percheziție și distrugere de înscrisuri (între care a prețiosului jurnal al lui Ursu), transcrieri inedite din jurnalul distrus, denunțul care a declanșat urmărirea penală, acte ale urmăririi penale etc.

Dosarul arată foarte clar că acțiunea de urmărire informativă și apoi penală a fost declanșată pe motive politice, fiind incriminate legăturile lui Ursu cu „Europa Liberă”, „Vocea Americii” și exilul democratic, precum și scrierile anticomuniste ale lui Ursu. Securitatea a încercat să constituie un „lot” de anchetă, dar s-a lovit de refuzul lui Ursu de a denunța alte persoane. Nereușind să obțină foarte multe probe și nici să constituie „lotul”, știind de asemenea că acest caz riscă să obțină notorietate internațională, date fiind legăturile lui Ursu peste hotare, Securitatea a transformat apoi cauza în una de drept comun, fiind acuzată deținerea de valută. Formal, cazul a fost transferat la Miliție din 15 august 1985, Ursu a fost arestat pentru infracțiuni de drept comun, dar declarații ale martorilor arată că Securitatea a rămas implicată mai departe în anchetă. Câteva piese din dosarul penal susțin ideea că Securitatea a fost parte din anchetă și între 15 august și 17 noiembrie 1985, momentul decesului. Oricum, este cert că maiorul Marin Pîrvulescu a fost anchetatorul principal al Securității în acest caz. Declarațiile lui Ursu și ale martorilor de la dosarul penal sunt contrasemnate de Pîrvulescu. Acesta a semnat, alături de alți responsabili din Securitate, și Raportul care rezuma acuzațiile la adresa lui Ursu, aflat în dosarul penal.   

Asta ar fi prima mare noutate. A doua noutate este o Ordonanță, semnată de procurorul general Tiberiu Nițu pe 5 noiembrie 2014 (Nr. 2688/C/2014), în contextul discuțiilor purtate recent de reprezentanți ai Parchetului cu Andrei Ursu. Aceasta este o analiză a deciziilor de neîncepere a urmăririi penale date în ultimii ani în spețe grupate de Parchet și denumite generic „Procesul comunismului” (rezultate, majoritatea, ca urmare a unor sesizări penale făcute de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului). Analiza se concentrează asupra cazului Ursu, dar are repercusiuni asupra multor altor cazuri aduse în atenția Parchetului, fiind infirmate decizii de neîncepere a urmăririi penale în cauze în care se apreciase – eronat, spune acum Parchetul – că s-a îndeplinit termenul de prescripție sau că nu era demonstrată existența faptelor constitutive ale infracțiunii de genocid. Lucrul cel mai grav observat în Ordonanța Parchetului General este că, până acum, deciziile în dosarele privind „Procesul Comunismului” au fost date formal, analizându-se doar conținutul sesizărilor penale, competențele de anchetă și încadrarea legală, fără ca Parchetele să realizeze cercetări proprii. Iată un citat concludent: „Practic, în lipsa oricăror referiri la date ce ar rezulta dintr-o anchetă, necesar a fi întreprinsă din oficiu ca o obligație procedurală pozitivă a statului în asemenea cazuri, se înțelege că aceste concluzii, materializate în soluțiile de neumărire dispuse, au fost determinate numai de o examinare formală a sesizărilor depuse.” Nu este astfel o întâmplare că nici o instituție de anchetă nu s-a adresat CNSAS în cazul Ursu pentru a solicita documente.

O parte din aceste decizii de neîncepere a urmăririi penale au fost date în perioada 2010-2012, cât am lucrat la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în echipa Vladimir Tismăneanu, blocându-se astfel eforturile instituției de a aduce în fața justiției responsabili pentru abuzuri și crime din timpul comunismului. Îmi aduc aminte că la un moment dat l-am sunat pe procurorul responsabil de dosarele din „Procesul Comunismului” pentru a-i aduce la cunoștință că IICCMER a identificat documente noi în cazul torționarului Gh. Enoiu, care ar fi utile anchetei, și mi s-a spus că telefonul poate fi interpretat ca o intervenție în treburile justiției. IICCMER a trimis totuși documentele la Parchet.

Ordonanța de acum semnată de procurorul general al trebui să deschidă un nou drum. IICCMER trebuie să folosească această oportunitate, fie readucând în discuție cazurile vechi, fie venind cu altele noi.

 În cazul Ursu, Ordonanța a dispus infirmarea deciziilor de urmărire penală date până acum, deschizându-se calea pentru anchetarea maiorului de Securitate Marin Pîrvulescu și a altora pe care i-ar scoate la iveală ancheta penală.

L-am vizitat pe Andrei Ursu la GDS, pe 4 noiembrie. I-am spus despre despre existența dosarului penal în arhiva CNSAS, iar acesta a anunțat mai departe Parchetul. În aceeași zi, Colegiul CNSAS a decis să solicite de la instituția deținătoare dosarul de cadre al lui Marin Pîrvulescu. Andrei Ursu rămâne să spere, și noi odată cu el, că de data aceasta justiția din România se va pune în mișcare pentru a face dreptate în acest caz paradigmatic privind crimele din timpul comunismului. A fost nevoie de un demers extrem precum greva foamei pentru a se face, în sfârșit, ceva. 

A treia veste bună este că Andrei Ursu a decis, astăzi, 6 noiembrie, după 17 zile de supliciu, să înceteze greva foamei. Prin redeschiderea cazurilor din dosarul „Procesului Comunismului” a obținut o mare victorie morală în numele tuturor celor care așteaptă ca abuzurile și crimele comunismului să fie penalizate.


DECLARAȚIE DATĂ DE GHEORGHE URSU ÎN FAȚA 
MAIORULUI DE SECURITATE MARIN PÎRVULESCU




RAPORTUL CU REZUMATUL ACUZAȚIILOR LA ADRESA LUI GHEORGHE URSU SEMNAT DE MAIORUL MARIN PÎRVULESCU ȘI ALȚI OFIȚERI DIN SECURITATE




TRANSCRIERI DIN JURNALUL LUI GHEORGHE URSU
 

Niciun comentariu: