„EVREII GENEREAZĂ ANTISEMITISM”

Iată un sofism ultragiant despre evrei, antisemitism și Holocaust: „Evreii sunt vinovați pentru antisemitism”.

Această propoziție care vrea să explice antisemitismul este expresia prin excelență a antisemitismului. În viziunea antisemiților, evreii sunt marii vinovați pentru faptul că sunt urâți, disprețuiți. Iudeofobia este prezentată ca o reacție defensivă, obligatorie, justificată la ceea ce fac evreii sau la simpla lor prezență.

Ideea „vinovăției evreilor” este fundamentală atât în iudeofobia tradițională, cât și în antisemitismul modern. Acuzația de deicid a stat la baza tradiției antisemite de sorginte creștină. Apoi evreii au fost acuzați pentru toate relele modernității.

Nazismul a dus această acuzație pe culmele perversității. În viziunea lui Hitler, evreii erau vinovați pentru izbucnirea celor două războaie mondiale. Ei erau acuzați de agresiune și conspirație, față de care Germania nu putea decât să reacționeze și să se apere. În toamna anului 1941, când Germania și aliații, printre care și România, au invadat Uniunea Sovietică, iar sute de mii de evrei erau măcelăriți, lumea era bombardată cu propagandă nazistă în care se spunea că evreii sunt vinovați și, culmea antifrazei, că evreii, nu germanii, pregătesc un plan mondial de exterminare. După război, s-au găsit negaționiști care să afirme că evreii au înscenat Holocaustul ca să atragă atenția asupra lor.

A. C. Cuza, C. Z. Codreanu și Ion Antonescu incitau la violență împotriva evreilor, pretinzând că aceasta era o formă de apărare.

Asta e versiunea hardcore de învinovățire a evreilor pentru antisemitism. Există și multe versiuni soft și actuale.

Mulți se miră că în România există antisemitism fără evrei. Păi asta este versiunea candidă a ideii că evreii, prin simpla lor prezență și acțiune, sunt cumva la originea antisemitismului. Or antisemitismul este o ideologie, o fantasmă a urii, cu propria logică internă, care supraviețuiește în disprețul adevărului. Antisemitismul nu este o reacție, o atitudine față de un referent real, ci o halucinație autonomă bazată pe resentiment și falsă cunoaștere.  Antisemiții nu au nevoie de evrei reali ca să-l urască pe evreul generic.

Legea 217/2015, cea care incriminează antisemitismul și negarea Holocaustului, în continuarea Ordonanței 31/2002, a fost caracterizată, culmea, ca o lege antisemită, care generează antisemitism. Au spus acest lucru cei de la IICCMER, Marian Munteanu și mulți antisemiți notorii. Asta presupune, în primul rând, că legea a fost impusă de evrei, deși a fost votată în unanimitate de Parlamentul României. Sau că a fost trecută prin Parlament pentru a-i apăra pe evrei și a le face pe plac și are, de fapt, un efect contrar, stârnind lumea împotriva lor. Or antisemitismul nu are nevoie decât de pretexte și de naivi sau resentimentari care să le creadă. Dacă nu era legea 217 apăreau alte pretexte. Există multe alte pretexte. Orice critică a legionarismului sau a negării Holocaustului poate fi, în această logică, sursă de antisemitism, pentru că, așa cred antisemiții, evreii trebuie doar să tacă și să îndure.

În viziunea depreciativă, evreul ar trebui să fie cuminte, spășit, bucuros că este tolerat, să spună la tot pasul că este loial statului, că nu are treabă cu comunismul, că România i-a salvat pe evrei și tot așa. Dacă evreul protestează în fața resentimentului, dacă povestește ce li s-a întâmplat înaintașilor în timpul lui Ion Antonescu și ridică vocea împotriva negării Holocaustului, dacă îi denunță pe extremiști și își apără drepturile constituționale, atunci își merită soarta și, pentru că este obraznic și nerecunoscător, merită să fie urât, scuipat. Dacă unii creștini se alătură protestului evreilor atunci ei nu pot fi decât „jidoviți”, asta spune discursul urii. Probabil, mulți antisemiți cred că Institutul „E. Wiesel” este, nu o instituție a statului român, ci o oficină evreiască sau, oricum, „jidovită”.

Antisemitismul nu dă evreilor – și nici celor care le iau apărarea – dreptul la expresie și protest. Evreul ideal este cel care tace mormântal. (Antisemiții, I. Coja de pildă, citează doar din evrei care nu mai sunt - Șafran, Filderman, Cajal - scoțând din context sau mințind în numele lor, pentru că aceștia nu îi pot contrazice). Dacă nu tace, își merită antisemitismul.