sâmbătă, 10 noiembrie 2007

Contaminarea radicala

Contaminarea radicala
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 08/11/2007
Radicalismul are o extraordinara putere contagioasa. In momente de criza, se raspindeste cu repeziciunea unei epidemii virale, daca democratiile nu poseda anticorpii necesari.
Recenta criza intervenita in relatiile dintre Romania si Italia - dupa crima oribila de care este acuzat cetateanul roman Niculae Romulus Mailat - va fi o proba de maturitate pentru democratiile din ambele tari. Acum vom vedea cit de bine vor reusi politicienii sa-si tina cumpatul, in ce masura institutiile se pot activa pentru a gestiona criza si cit de rezistenta este cultura politica din cele doua state in fata presiunii populismului si xenofobiei.
Forte politice din peninsula si de la noi incearca sa profite de situatia creata pentru a-si spori zestrea electorala, in timp ce altele se lasa purtate de val sub imperiul emotiilor. Retorica radicala a partidelor marginale a ajuns sa bintuie centrul politic, infierbintind spiritele si otravind atmosfera. Formatiunile populiste, prin excelenta oportuniste, au sesizat imediat ocazia si au intrat prompt in actiune. In Italia, Forta Noua - o grupare neo-fascista extra-parlamentara formata in urma cu citiva ani - a iesit la lumina organizind o manifestatie ilegala in care s-au tinut discursuri ca pe vremea lui Mussolini. Liga Nordului - un partid populist localist, cu o binecunoscuta agenda anti-imigranti, aflat acum in opozitie in cadrul formatiunii-umbrela de dreapta Casa Libertatii, dominata de Forza Italia a lui Silvio Berlusconi - si-a ingrosat tonul pina la a propune, prin vocea vicepresedintelui Senatului Roberto Calderoli, "epurarea teritoriului national".
O alta membra a Casei Libertatii, Alianta Nationala - urmasa Miscarii Sociale Italiene, o formatiune deschis neo-fascista - a propus prin intermediul liderului ei, controversatul Gianfranco Fini, expulzari in masa si inasprirea decretului de urgenta emis de guvernul condus de Romano Prodi. Care guvern, pentru a compensa deficitul de simpatie pe care sondajele il inregistreaza in ultima vreme, a gasit nimerit sa imprumute elemente din discursul anti-imigratie al dreptei radicale.
Decretul privind expulzarile a stirnit critici numeroase in Europa tocmai din acest motiv. Competitorul lui Prodi in cadrul stingii italiene, primarul Romei Walter Veltroni, ales triumfal lider al Partidului Democrat italian, membru reformist al coalitiei de guvernare Uniunea, a mers pe aceeasi reteta riscanta, intrind intr-un periculos joc al supralicitarii cu adversarii politici. Cazurile recente de agresiune la adresa unor cetateni romani aflati la munca in Italia vin in continuarea isterizarii de la nivel politic.
In Romania, Partidul Romania Mare a vazut in actuala criza un prilej pentru a-si opri declinul perceptibil in sondaje de citiva ani. Culmea prostiei, Parlamentul l-a mandatat pe liderul PRM, C.V. Tudor, sa reprezinte institutia in discutiile cu partea italiana. Formatiuni mici precum PC sau PIN si-au incercat norocul frecventind teme nationaliste. La fel, si citiva ziaristi care au incercat sa spuna ca vorbim exclusiv de o problema a tiganilor. Din fericire, celelalte partide au fost mai chibzuite, dar au existat si derapaje notabile, precum declaratia cu totul nefericita a ministrului de Externe Adrian Cioroianu.
Situatii ca aceasta de acum din Italia explica foarte bine ascensiunea formatiunilor neo-populiste in intreaga Europa, inregistrata din a doua parte a anilor '90. Acestea au capacitatea extraordinara de a specula momente de criza si a contamina discursul partidelor din "mainstream". In deceniul trecut, principalele teme ale populistilor erau critica centralismului si a partitocratiei ("partitiocrazia" condamnata fervent de Liga Nordului). Dupa extinderea Uniunii Europene si accentuarea tendintelor migratorii in interiorul Uniunii, imigrantii au devenit figura centrala a discursului lor diabolizant.
Fara a prelua in totalitate discursul xenofob de tip fascist, neo-populistii au recurs la formule nativiste codate, aluzive, de mobilizare a resentimentelor, in care nationalismul se disimuleaza intr-o critica utilitarista a marginalilor sociali, a "parazitilor", a tuturor categoriilor neproductive sau neintegrate. Noii radicali exploateaza angoasele stirnite de fluctuatiile din economie, de problemele de pe piata muncii, de fisurile din sistemul de impunere a legii si ordinii, de noile amenintari teroriste, pentru a face din problema imigrantilor principiu explicativ pentru majoritatea problemelor imaginabile.
In trecutul recent al Italiei si Romaniei, exista citeva elemente care le apropie. Ambele state au fost fascinate de extrema-dreapta, in perioada interbelica si in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Mussolini si Antonescu s-au bucurat de sustinere in masa si au inca si astazi adepti ferventi. In Italia, terorismul de extrema-dreapta si cel de extrema-stinga au facut ravagii, cu precadere in anii '70. Formatiunea fascista a avut mereu continuatori politici, chiar daca sustinerea lor electorala a fost mediocra. Liga Nordului si Alianta Nationala s-au deprins formal de retorica fascista pentru a intra in "mainstream", dar, dupa cum s-a vazut si zilele acestea, exploatarea aluziva a temelor din registrul radical este fundamentala pentru strategia lor politica.
Chiar si Forza Italia apasa deseori pe pedala nationalista - a facut-o si acum. Surpriza mai mare vine de la stinga aflata in criza de imaginatie, care a ajuns sa frecventeze cu inconstienta aceleasi teme. Ramine sa speram ca ratacirea partidelor de centru-stinga si centru-dreapta nu va dura. In Romania, asa cum se stie prea bine, democratia a continuat sa fie suspendata si dupa razboi. In timpul comunismului, trecutul de extrema-dreapta a fost pus intre paranteze, asa incit, dupa 1989, romanii au fost nevoiti sa se confrunte cu ambele trecuturi dificile. Ignoranta intretinuta a populatiei si oportunismul nostalgic al formatiunilor populiste au facut ca extremele abia apuse sa-si gaseasca noi sustinatori.
Poate ca acum, cind romanii sint ei insisi tinte ale unui discurs nationalist (bazat pe blam colectiv, pe generalizari contrafactuale si pe esentialism si organicism etnicizant), vor intelege mai bine pacatul xenofobiei de care s-au lasat tentati deseori. Cuvinte precum Holocaust, xenofobie, epurare, nationalism, populism suna abstract. Vorbim insa de nebunii care incep de la generalizari nedrepte, de felul celor care ii au astazi ca obiect pe cetatenii romani din Italia.

Niciun comentariu: