UN PORTRET APARUT IN ADEVARUL DE SEARA

Iaşi: PORTRET: Adrian Cioflâncă, istoricul în pas cu şcoala occidentală
· Autor: Nicoleta Dabija
· Data publicarii in Adevarul de seara: 16 sep 2009

Cercetătorul ieşean este cel mai tânăr membru al Comisiei Internaţionale pentru studierea Holocaustului în România şi expert în analiza comunismului.

Pasiunea pentru istorie a început în clasa a VIII-a, când tatăl lui Adrian Cioflâncă l-a adus acasă pe profesorul lui de istorie, Vasile Corduneanu, din Piatra Neamţ. Mândru, adolescentul de atunci i-a arătat acestuia lista de cărţi citite, care, deşi lungă, cuprindea şi multe lecturi irelevante şi amestecate. „M-a şocat când mi-a aruncat lista literalmente: «Porcării!». M-am dus la el acasă şi m-am întors cu un rucsac de cărţi de istorie“, îşi aminteşte istoricul de azi.

Au urmat apoi nenumărate întâlniri, alte şi alte lecturi, olimpiadele la care a participat. După o vreme însă, tânărul Cioflâncă s-a plictisit, poate şi pentru că citise prea multe din cărţile importante de istorie disponibile în limba română la începutul anilor ’90. Saturaţia a mers până la a alege sportul în loc de istorie ca probă la bacalaureat.

Între timp, mai precis după treapta a doua, el s-a apucat de citit filosofie şi era „cât pe ce“ să opteze pentru această disciplină în studiile universitare. „Am mers totuşi pe ce ştiam mai bine şi iată că am ajuns să fac din asta meseria mea. Aplecarea spre filosofie şi, mai târziu, spre alte discipline, a contribuit totuşi la a-mi dezvolta metodologic o perspectivă interdisciplinară“, completează Adrian Cioflâncă.

Deşi de-a lungul vieţii profesionale s-a bucurat de încrederea, ajutorul şi influenţa unor personalităţi, istoricul are totuşi regretul că nu a trăit relaţia maestru-discipol: „Mi-am dorit un magistru, dar din păcate nu am avut unul. Am învăţat cele mai multe lucruri singur şi din cărţi. Dar am avut şi norocul să întâlnesc oameni importanţi, care mi-au schimbat viaţa, puţin câte puţin“, recunoaşte cercetătorul Institutului „A. D. Xenopol“ din Iaşi. De exemplu, graţie recomandării date de Michael Shafir, Adrian Cioflâncă a ajuns să fie cel mai tânăr membru al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România sau să fie cooptat de Vladimir Tismăneanu ca expert în Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Istoricul fără magistru

„M-am străduit să merit încrederea şi la final s-a văzut că mi-am făcut treaba, contribuind la ambele Rapoarte Finale, care, orice s-ar spune, sunt două repere de neocolit în percepţia noastră asupra trecutului recent“, declară istoricul.

Faţă de şcoala de istorie din România, Adrian Cioflâncă are o atitudine sceptică, susţinută în multe din cele aproape 2.000 de articole apărute în presă, dar şi justificată în contextul nenumăratelor reuniuni, comunicări ştiinţifice şi burse de studiu care l-au învăţat ce înseamnă Occidentul.

Nu e prea sigur nici de faptul că la noi există o „şcoală de istorie“ în sensul consacrat, de grup cu o anumită coerenţă tematică, teoretică şi metodologică. Marea problemă, crede istoricul, este la nivel instituţional, pentru că în România încă nu sunt unităţi ştiinţifice puternice, bine conectate, cu resurse financiare şi care să aibă programe de cercetare temeinice.

Dacă trebuie însă să compare Iaşiul cu alte centre universitare din România, atunci Adrian Cioflâncă priveşte situaţia un pic diferit.

„În oraşul nostru sunt oameni care-şi fac treaba, singuri sau sprijiniţi, scriind după standarde occidentale. La fel cum au apărut în sistem şi tinerii din specia «reproducnik», aduşi pe criterii clientelare pentru a apăra interesele profesorilor naţionalişti sau retrograzi, tineri specializaţi în sexul îngerilor şi de care, fireşte, nu s-a auzit nici până la Hârlău“, încheie cercetătorul.

Profil
Născut: 31 august 1974, Piatra Neamţ.
Studii: Doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“, Iaşi.
Familie: Căsătorit

Ce-i place
Adrian Cioflâncă este adeptul urbanităţii şi al modernităţii pozitive. Îi plac oamenii care au încredere în alţii, care sunt tonici, deschişi, puternici şi cu mare capacitate de muncă.

Ce nu-i place
Istoricul ieşean respinge impostura, lenea, defetismul, iraţionalitatea, lipsa de argumente în conversaţie. De asemenea, el detestă retrograzii şi neo-ciocoii.

Întrebări şi răspunsuri

La ce proiecte mai lucraţi?
Trebuie să-mi termin doctoratul, pe care l-am amânat prea mult, apucându-mă de alte şi alte proiecte. Apoi, am adunat literatură de specialitate în proporţie de 80% pentru două cărţi mari: una despre istoria UTC în perioada Dej şi alta despre Pogromul de la Iaşi. Documentaţia reprezintă zeci de mii de pagini de mărturii şi sute de cărţi pentru că, astăzi mai mult ca oricând, în istoriografie se lucrează industrial.

Există vreun „câştig“ reciproc între cercetarea istorică şi jurnalism?
Din combinaţia de istorie şi jurnalism a rezultat o datorie morală, pe care o resimt acut, aceea de a contribui, pe măsura puterilor, alături de alţii, la lămurirea „trecutului prezent“ , marcat de succesiunea de dictaturi, care are încă efecte toxice asupra lumii în care trăim.