LECTIA DE UMILINTA

Autor: Adrian CIOFLANCA
Editorial publicat in Ziarul de Iasi: 17 decembrie 2009

Sansa actorilor politici este de a invata fiecare lectia umilintei care s-a desprins din recentele alegeri prezidentiale.

In cultura europeana a existat o lunga dezbatere izvorita din intrebarea: este umilinta (in sensul de modestie, smerenie, nu de rezultat al umilirii, injosirii) o virtute sau nu? Gindire religioasa iudaica si crestina a consacrat-o ca o virtute, insa perspectiva moderna i-a contestat locul intre valorile liberale. Etimologia duce la latinescul „humilitas" si, mai departe, la „humus", care, usor de inteles, inseamna pamint, sol. „Humilitas" descrie, din perspectiva religioasa, un tip de auto-cunoastere prin care individul isi accepta micimea, limitarea, ca o preconditie a reverentei in fata lui Dumnezeu. Aceasta se opune mindriei si vanitatii. Pe de alta parte, gindirea liberala a tins sa desconsidere umilitatea, pentru ca parea sa nege egalitatea morala a cetatenilor si sa erodeze stima de sine, o valoare liberala importanta. Totusi, in ultimii ani, reflectia politica - ce inregistreaza si o intoarcere a eticii in cimpul sau - a recuperat discutiile despre „humility", extinzindu-i sensul. intr-un interesant articol din „Political Theory", din 2005, politologul Mark Button pledeaza pentru o „umilitate democratica", adica pentru un ethos politic in care fiecare dintre actorii politici pleaca de la premiza ca se poate afla in eroare si, prin urmare, este empatic, generos si deschis intelegerii mutuale in relatia cu competitorii. Aceasta atitudine stimuleaza cooperarea si fair-play-ul - si nu intimplator este, in ultimii ani, in centrul discutiilor despre politica reconcilierii.

Asta ar trebui sa invete toti actorii politici implicati in alegerile prezidentiale ce tocmai s-au terminat - o lectie de umilinta. Desigur, pare de-a dreptul fictional sa pretinzi oamenilor politici de la noi, inecati intr-un empiric marcat de tribalism irational, sa aiba perspectiva cultivata, sa reflecteze etic la ceea ce fac, sa isi tempereze instinctele razboinice pentru a conlucra mai bine pornind de la ideea ca si celalalt s-ar putea sa aiba dreptate. In practica politica romaneasca, formula faimoasa a lui Carl von Clausewitz - care vedea in razboi o continuare a politicii prin alte mijloace - este rasturnata: politica a devenit o continuare a razboiului prin alte mijloace. infringerea adversarului nu mai este suficienta, abia distrugerea lui este satisfacatoare. Politica vazuta ca proces pasnic de transare a competitiei politice, de solutionare a conflictelor si luare a deciziilor prin intermediul persuasiunii, negocierii, acomodarii sau prin apel la justitie si alti terti neutri pare sa intereseze pe tot mai putina lume.

Primul dator sa invete aceasta lectie a umilintei este chiar invingatorul. Traian Basescu nu ar trebui sa creada, asa cum credea Hegel, ca dreptatea este (doar) de partea invingatorului - pentru ca, la urma urmei, a fost o victorie la limita, o victorie a la Pyrrhus, cu multe pierderi adica, si o victorie care nu asigura cistigarea partidei. in mesajul dat dupa alegeri, Basescu admite - fapt remarcabil, daca este luat in serios - ca a primit o lectie la aceste alegeri. Nu este clar daca detaliile lectiei sint aceleasi la care ne gindim si noi, dar vom vedea. Cert este ca Basescu va trebui, in noul mandat, sa ramina un jucator, un luptator, dar sa fie mai putin belicos, certaret, distructiv, sa ramina hotarit, dar mai putin voluntarist, sa actioneze pentru reforma institutiilor democratice, dar fara a produce un efect de dezinstitutionalizare in avantajul fantomaticei democratii directe si al populismului, sa faca politica, dar si sa urmareasca aplicarea consecventa a unor politici coerente, sa aiba si pe mai departe sclipire, spontaneitate, putere de decizie rapida, dar si perseverenta, clarviziune si staruinta in implementarea proiectelor.

Ca a gresit a admis si Mircea Geoana, dar iarasi nu stim daca este sincer si, mai ales, nu se stie daca nu cumva a gresit atit de mult incit nu mai poate supravietui in prim-planul vietii politice. Personal, cred - asa cum socotesc cei mai multi dintre cei din jur - ca greselile candidatului PSD depasesc cu mult limita acceptabilului, dar nu intotdeauna politica se conduce dupa logica elementara. Dincolo de acceptarea formala a greselii, Geoana a aratat altceva decit penitenta democratica. Nu a admis ca a pierdut, ci doar ca o conspiratie absconsa l-a facut sa piarda pe nedrept. Nu a admis ca a pierdut tocmai din cauza greselilor lui. Nu a admis ca a pierdut pentru ca adversarul sau avea dreptate. Dimpotriva a pus la cale, prin contestarea corectitudinii alegerilor, o strategie iresponsabila de de-responsabilizare personala, care a afundat Romania si mai tare in criza. Dupa alegeri, Geoana a continuat sa tina vocea ridicata, desi si-a pierdut cu totul credibilitatea, aratind ca un om care nu invata din greseli si care nu este capabil sa parcurga, cu adevarat, lectia umilintei.

O sansa mai are Crin Antonescu, caruia nu ii lipseste nici talentul politic, si nici un oarecare instinct etic. Are insa un mare adversar, in legatura directa cu discutia de fata: vanitatea proprie. Daca stai sa il asculti pe liderul PNL, din superbia cu care se exprima ai putea intelege ca ai de a face cu o veritabila instanta morala, care mai este si validata electoral. Or, nici Crin Antonescu si nici partidul pe care il reprezinta nu sint in pozitia de a se constitui in modele morale. Iar ponderea lor electorala este de maxim 20 la suta, poate au uitat acest lucru. Asadar, din punct de vedere democratic, nu sint in situatia de a face reguli si a dicta standarde. Mai degraba, Crin Antonescu ar trebui sa se intrebe de ce este un prezidentiabil de doar 20 la suta, iar daca se va multumi sa gaseasca raspunsul in faptul ca „Basescu este populist", iar „Geoana este socialist" s-ar putea sa se pacaleasca singur. Candidatul PNL este deocamdata doar o promisiune vaga, nu a confirmat si nu exista garantii ca o va face. PNL nu difera, din punctul de vedere al culturii institutionale, de celelalte partide importante - avind la rindu-i probleme cu clientelismul intern, promovarea non-valorilor, lipsa de transparenta, legaturi vinovate cu oameni de afaceri deci nu orice fel de legaturi, ci acelea incorecte), mecanisme decizionale nedemocratice, ignorarea agendei publice si, uneori, tratarea iresponsabila a intereselor generale etc. Crin Antonescu si PNL au de munca serios pentru a deveni ceea ce pretind ca sint si nu le-ar strica putina modestie. Fara a invata lectia ultimelor alegeri nu vor putea merge mai departe cu succes si in folosul Romaniei.