joi, 8 aprilie 2010

COMISIILE PENTRU ADEVĂR DIN ROMÂNIA ŞI REPUBLICA MOLDOVA (I) (II)

Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicării în Ziarul de Iaşi: 8 aprilie 2010

Republica Moldova a luat-o pe urma Romaniei, formind o comisie care sa evalueze regimul comunist. Astfel, democratia de peste Prut are sansa unui nou inceput.

Recent, s-a desfasurat la Bucuresti conferinta Democratie vs. Totalitarism: lectii invatate in ultimii 20 de ani, organizata de Fundatia Soros si Asociatia Nationala a Tinerilor Istorici din Moldova. Intilnirea a functionat mai ales ca un schimb de experienta intre Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania si Comisia, relativ recent formata, pentru Studierea si Aprecierea Regimului Totalitar Comunist din Republica Moldova.

Asa cum se stie, presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, desemnat in septembrie anul trecut, dupa pierderea puterii de catre comunistii lui Vladimir Voronin, s-a miscat repede si a emis, in ianuarie acest an, decretul de infiintare a comisiei care urmeaza sa documenteze crimele si abuzurile regimului comunist pe teritoriul de dincolo de Prut. Comisia, cunoscuta si sub numele de Comisia Cojocaru, dupa numele istoricului Gheorghe Cojocaru, are un mandat extrem de scurt, urmind a furniza un raport pina la 1 iunie 2010. Formata in special din istorici bine pregatiti, Comisia Cojocaru - beneficiind de un mediu politic relativ favorabil, desi provizoriu, de deschiderea fie si partiala a arhivelor, de experienta transmisa de alte comisii similare, din Romania, spatiul ex-sovietic si din restul lumii - are sansa de produce un raport competent si bine documentat asupra atrocitatilor si exceselor comuniste din spatiul moldovean. Este vorba despre executii, crime prin infometare in masa premeditata sau provocata, arestari si internari in spitale psihiatrice pe motive politice, deportarile in Siberia, munca fortata, controlarea vietii publice si private a cetatenilor, politicile aberante inspirate ideologic etc.

Respect aici decizia Comisiei din Republica Moldova de a pastra discretia asupra detaliilor „bucatariei interne" relevate in dezbateri. De altfel, acesta a fost si unul din multele sfaturi transmise din partea comisiei din Romania: sa se lucreze sobru si discret, urmind ca toate detaliile sa fie dezvaluite presei abia dupa publicarea Raportului. Comisia din Republica Moldova intretine o relatie constanta cu presa, dar a reusit pina acum sa evite marile scandaluri, desi, fireste, nu au lipsit atacurile si contestatiile. Istoricii de inspiratie comunista au anuntat chiar ca formeaza o comisie alternativa, care sa scoata in evidenta beneficiile comunismului si crimele romanilor de pe teritoriul Basarabiei.

I-am prevenit, de asemenea, pe colegii din Republica Moldova, plecind de la experienta Comisiei Tismaneanu, ca discutiile publice cele mai delicate se vor ivi pe marginea numarului estimat al victimelor si pe seama numelor responsabililor pentru crime si abuzuri mentionati in raport. Membrii Comisiei au vehiculat public mai multe cifre ale numarului victimelor, ceea ce poate fi imprudent inainte de a se ajunge la o concluzie cit de cit acceptata in interior. Oricum, ca si in cazul altor regimuri criminale, este clar ca o cifra exacta si care sa atraga consensul istoricilor nu va fi stabilita niciodata.

Comisia trebuie sa se decida si asupra aspectului delicat de a „numi nume", care, asa cum stim din cazul Comisiei Tismaneanu si al altor comisii pentru adevar din lume, poate stirni cele mai mari furtuni in opinia publica, mai ales pentru ca aceia vizati direct se mobilizeaza impotriva comisiei. Ne putem aminti usor de mizeria intimplata in Parlamentul Romaniei in momentul prezentarii concluziilor Raportului Final de catre presedintele Traian Basescu. Contextul politic din Republica Moldova ramine instabil, fiind complicat suplimentar de atmosfera de provizorat si de perspectiva alegerilor. Din acest motiv, probabil, Comisia Cojocaru va actiona cu precautie, dupa modelul celor mai multor comisii pentru adevar din lume, concentrindu-se doar asupra numelor marilor vinovati.

Are dreptul o comisie de acest fel sa se pronunte asupra responsabilitatii unor oameni, substituindu-se justitiei? Raspunsul este ca nici o comisie nu poate decide in locul justitiei, care trebuie sa-si urmeze calea si procedurile, dar poate face evaluari ale responsabilitatii pornind de la o regula general acceptata in majoritatea comisiilor pentru adevar din intreaga lume: regula „balantei probabilitatilor" sau a „preponderentei probelor". Atunci cind exista mult mai multe probe in favoarea atribuirii unei responsabilitati majore decit probele care o neaga, atunci comisia isi poate lua libertatea de a indica in clar numele marilor responsabili.

Uneori, de multe ori, specificarea numelor celor vinovati de atrocitati sau abuzuri intr-un raport emis cu autoritatea unei comisii pentru adevar este singura reparatie morala oferita victimelor. Comisii de acest fel au fost formate de obicei tocmai in tari unde sistemul judiciar nu functiona corect, avind propriile complicitati cu regimul dictatorial abia rasturnat. Acolo unde democratia abia se reface, unde fortele care au produs dictatura si crima isi pastreaza influenta, unde sistemul judiciar nu are nici vointa si nici expertiza pentru a judeca extensiv crimele din trecutul recent, unde nici macar toti istoricii nu sint dispusi sa vada adevarul, comisiile pentru adevar, formate de obicei la initiativa presedintelui, vin sa ofere, pe baza unei evaluari stiintifice cit mai precise cu putinta la momentul respectiv, o compensatie morala pentru victime. Comisiile nu sint pentru istorici, sint pentru victime si pentru restul societatii. Cei care au suferit trebuie sa primeasca scuze din partea statului, iar statul democratic trebuie sa marcheze simbolic ruptura, in materie de valori si practici, de regimul dictatorial si criminal tocmai rasturnat. Iar societatea trebuie informata asupra detaliilor mecanismelor infernale de subjugare si educata in spirit democratic pentru a nu le mai tolera.

(va urma)

Comisiile pentru adevar (II)
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicării în Ziarul de Iaşi:  14 aprilie 2010

Comisiile pentru adevar au rolul de a precipita schimbarea, de a grabi aparitia sau reformarea unor institutii, de a deschide arhivele, de a provoca tratarea mai onesta a trecutul recent.

In zona ex-sovietica, Republica Moldova nu este singurul stat care a recurs la comisii pentru analiza crimelor comuniste.

In Estonia a fost formata o Comisie Internationala pentru Investigarea Crimelor Impotriva Umanitatii (cunoscuta sub numele de Comisia Max Jakobson). Aceasta s-a ocupat de toate crimele petrecute pe teritoriul Estoniei sau impotriva cetatenilor acesteia dupa ocuparea tarii, alaturi de celelalte state baltice, in 1940 de catre sovietici, in 1941 de catre nazisti, iar din 1944 iarasi de catre sovietici. Asadar, a fost studiate si Holocaustul si comunismul, comisia reunind tematica studiata separat in Romania
de catre Comisia Wiesel si Comisia Tismaneanu. Se stie, si in statele baltice, autoritatile si populatia civila au participat masiv, alaturi de Germania nazista, la exterminarea evreilor, ceea ce complica suplimentar gestionarea memoriei si istoriei recente. Comisia din Estonia a functionat intre 1998 si 2008 si a publicat trei rapoarte. Activitatea Comisiei este continuata de un Institut al Memoriei Istorice, format la initiativa si sub tutela presedintelui estonian Toomas Hendrik Ilves (o personalitate cu o biografie spectaculoasa) in 2008.

In Letonia a functionat o Comisie Istorica de Studiere a Crimelor Impotriva Umanitatii Comise pe Teritoriul Letoniei intre 1940-1956. La fel, a acoperit si Holocaustul si comunismul. In Letonia exista, de asemenea, un Muzeu al Ocupatiei, 1940-1991. In paranteza fie spus, un muzeu al ocupatiei sovietice a fost infiintat si in Ucraina. Foametea din Ucraina din 1932-1933 cauzata de sovietici a fost investigata, inca din anii '80, de o Comisie Internationala independenta, care si-a prezentat concluziile in fata Congresului american. In Lituania nu a existat o comisie pentru adevar, dar au fost facute, de asemenea, eforturi majore pentru studierea crimelor din timpul Holocaustului si comunismului. Inca de la inceputul anilor '90, a fost infiintat Centrul pentru Cercetarea Genocidului si Rezistentei, cuprinzind un institut si un memorial, precum si un Muzeu al Victimelor Genocidului din Lituania.

Statele din Europa Centrala nu au avut comisii prezidentiale, dar stau si ele destul de bine la capitolul institutional. In Polonia, de studiul celor doua tragedii se ocupa Institutul Memoriei Nationale - Comisia pentru Condamnarea Crimelor Impotriva Natiunii Poloneze (cunoscutul presedinte al Institutului, Janusz Kurtyka, a murit in ingrozitorul accident de avion de simbata). Institutul este un model
institutional de care se poate tine cont, pentru ca, pe linga faptul ca se ocupa de cercetarea atrocitatilor din timpul Holocaustului si comunismului, depoziteaza documente si este implicat direct
in investigarea crimelor cu ajutorul procurorilor asociati. Un astfel de design institutional, de combinare a cercetarii stiintifice cu investigarea judiciara, a fost adoptat inca din 1958 de Germania Federala, prin Oficiul Central pentru Investigarea Crimelor National-Socialismului din Ludwigsburg, cel care a pregatit mai multe procese impotriva criminalilor nazisti (cele mai faimoase fiind procesele Auschwitz-ului, organizate intre 1963-1965). Institutul din Polonia se prevaleaza de legislatia internationala privind genocidul si crimele impotriva umanitatii, care prevede ca nu exista termen de prescriptie pentru aceste tipuri de crime. Circa 900 de investigatii ale Institutului sint in desfasurare, dar justitia din Polonia nu se deosebeste mult de cea din Romania, tratindu-le cu obtuzitate, minimalizant. Institutul a preluat din 2007 si atributiile unei institutii care se ocupa de lustratie. Activitatea pe aceasta zona i-a fost complicata de interventia Tribunalului Constitutional (ca si in cazul Romaniei, unde o decizie a Curtii Constitutionale a obligat Guvernul sa schimbe legea de functionare
a CNSAS). Institutul apeleaza la justitie in cazul detinatorilor de functii publice care au colaborat cu politia politica si nu au recunoscut acest lucru sau ii expune public, publicind informatii si documente, pe fostii responsabili ai regimului comunist si politiei politice. Standardul institutional in Europa in materie de gestionare a arhivelor politiei politice comuniste, cercetare si expunere publica a ramas Germania, cu binecunoscutul Oficiu pentru Dosarele Stasi.

In Cehia exista un Institut pentru Studierea Regimurilor Totalitare, institutie guvernamentala. In Praga exista si un mic, dar foarte interesant Muzeu al Comunismului. In materie de muzee, cel mai bine sta insa Ungaria, unde exista un foarte bine realizat Muzeu al Holocaustului, precum si un spectaculos, dar si controversat Muzeu al Terorii. Cercetarea istoriei recente este facuta de institutiile universitare si institutele de istorie, precum si la excelenta Central European University din Budapesta.

Inchei lista prin a aminti ca in Romania avem, de pe vremea lui Ion Iliescu, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (care produce lucrari inegale calitativ), apoi CNSAS-ul (care gestioneaza arhiva Securitatii, face si ofera spatiu pentru cercetare, expune public si cere in justitie constatarea colaborarii cu politia politica in cazul oficialilor), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (care investigheaza crimele comuniste cu posibilitatea sesizarii justitiei si face cercetare), Memorialul Sighet (concentrat pe activitate muzeala, dar si istorie orala si cercetare), alte departamente universitare si institute ale Academiei Romane (de Institutul Revolutiei Romane din decembrie 1989 nu merita sa amintesc, pentru ca nu produce nimic altceva decit sinecuri).

Din aceasta trecere in revista a institutiilor care se ocupa de trecutul recent in Europa de Est se observa ca avem comisii pentru adevar pe masura ce mergem mai spre estul Estului. Am amintit, in articolul precedent, ca astfel de comisii sint formate acolo unde sustinerea politica si sociala pentru gestionarea corecta a memoriei trecutului recent este problematica, unde sistemele judiciare sint nereformate, unde nu exista suficienta institutionalizare a cercetarii istoriei recente si educatiei civice (care nu inseamna cit mai multe institutii, ci cit mai multe rezultate si eficienta). Comisiile au rolul de a precipita schimbarea, de a grabi aparitia sau reformarea unor institutii, de a deschide arhivele, de a ajuta la formularea unui nou tip de discurs, mai onest, fata de subiectele istorice delicate, de a ajuta lumea, prin comunicare si educatie, sa inteleaga mecanismele perverse ale unui stat totalitar. 

Niciun comentariu: