RĂSPUNSUL GUVERNULUI LA PETIŢIA PENTRU REDUCEREA PENSIILOR FOŞTILOR SECURIŞTI ŞI ACTIVIŞTILOR COMUNIŞTI DE RANG ÎNALT


UPDATE: Vedeţi, mai jos, şi comentariul lui Vladimir Tismăneanu pe această temă
.

Am primit, pe adresa Societăţii de Studii Istorice din România (SSIR), răspunsul Guvernului la Petiţia pentru reducerea pensiilor foştilor securişti şi activişti comunişti de rang înalt, pe care am iniţiat-o alături de colegii mei din SSIR şi care a fost semnată de circa o mie de persoane, între care numeroase personalităţi din lumea culturală, academică, politică, societatea civilă şi alte domenii.

Pe scurt, Guvernul ne răspunde că cererile din petiţie vor fi rezolvate prin legea unitară a pensiilor. Aceasta elimină avantajele obţinute de cei care s-au pensionat prin legi speciale, între aceştia numărându-se şi foştii securişti.

Soluţia Guvernului este indirectă şi parţială. Mai multe categorii de pensionari s-au pensionat prin legi speciale, iar de legea prin care au fost pensionaţi securiştii au beneficiat şi militarii. Apoi, rămâne problema pensiilor activiştilor comunişti de rang înalt, care au avantaje azi de pe urma contribuţiei lor la comunizarea României.

În perioada care urmează, vom vedea dacă există voinţa politică pentru introducerea unor măsuri retributive explicite (reducerea pensiilor categorial vizându-i direct pe responsabilii regimului comunist, descalificare administrativă prin lustraţie etc), prin care statul român să arate că responsabilii pentru deriva comunistă a României nu vor rămâne nepenalizaţi.

A. Cioflâncă


VLADIMIR TISMĂNEANU: Despre pensiile securistilor si activistilor: Penalizare, nu recompensa
06/04/2010

Justitia post-comunista, ca si aceea post-nazista, cuprinde dimensiunea morala, pe aceea punitiva si pe aceea corectiv-reparatorie. Este vorba de definirea regimului totalitar drept inamic al speciei umane (de regula pe baza unui document elaborat de o comisie prezidentiala ori parlamentara), de judecarea vinovatilor, de reparatii pentru victime si de masuri legale care sa sanctioneze raspunderile celor care au facut posibile abuzurile si crimele.

Pe blogul sau, istoricul Adrian Cioflanca publica raspunsul guvernului la petitia semnata de sute de personalitati ale vietii intelectuale, de militanti ai societatii civile, de cetateni care nu mai suporta perpetuarea privilegiilor de care beneficiaza inca responsabilii directi ai represiunilor comuniste. Este pur si simplu consternant faptul ca o profesoara ori un profesor de liceu, dupa o viata de munca onorabila, iese la pensie in conditii nu tocmai prospere (ma exprim eufemistic), cata vreme fostii instructori, sefi de sector, adjuncti si sefi de sectie, fostii prim-secretari si secretari de judetene, municipii, sectoare ale Capitalei, membrii si membrii supleanti ai CC al PCR, membrii Colegiului Central de Partid, redactorii sefi ai presei comuniste (asimilati cu pozitii de varf in nomenklatura), rectorii si prorectorii Academiei “Stefan Gheorghiu”, fostii ofiteri ai Securitatii, fosti magnati ai unui sistem vinovat de lichidarea fizica, privarea de libertate si molestarea psihologica a milioane oameni se bucura de aceste obscene avantaje. Crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile. Toti prietenii societatii deschise trebuie sa actioneze pentru ca si in Romania acest lucru sa devina axiomatic.

Securitatea a fost o institutie criminala aflata in serviciul aparatului de partid. Ingemanarea dintre Securitate si aparatul PCR (organizatoric, ideologic, de control economic, la nivel central, judetean etc) a permis sistemului sa tina sub draconica supraveghere milioane de cetateni redusi la conditia de subiecti ai partidului/stat totalitar. Adrian Cioflanca examineaza prob si adecvat raspunsul guvernului. Ramane asadar de vazut cum se va putea integra intr-o noua lege generala a pensiilor statutul fostilor aparatcici de nivel inalt si al securistilor. Prin cea mai autorizata voce a sa, presedintele tarii, statul democratic roman a condamnat regimul comunist drept ilegitim si criminal. Pensiile celor responsabili pentru aceasta criminalitate trebuie sa reflecte, prin penalizare, participarea la samavolnicii, nu sa-i recompenseze cu dubioasa, intolerabila generozitate. (VT)

Comentarii

Antiignorantu a spus…
pensionarii securisti ar trebui sa invete legile FEMOSAN ... nu stiu ce le rezerva VIITORUL lor si familiilor ....! PRUDENTA .......
sole a spus…
Traiesc de multi ani in strainatate. Pentu mine e imposibil intelegere, cum e posibil platire 20 de ani calaii, in un mod special si in aceelasi timp schuipare victimele in obraz.Cu tot respectul pentru suferinta victimelor,oare nu o merita? Omul care a dat tonul pentru prima data la desteapta- te ROMANE 19 decembrie 1989,in piaza operei la TIMISOARA.

Postări populare