Cum a murit, neştiut de nimeni, torţionarul comunist Gheorghe Enoiu

EVENIMENTUL ZILEI, Luni, 04 Iulie 2011

Autor:  Andrei Udişteanu

"Evenimentul zilei" pune punct biografiei temutului anchetator comunist Gheorghe Enoiu. Supranumit "Măcelarul de la Interne", acesta a murit în decembrie anul trecut, înmormântarea din satul natal Măniceşti având loc într-o discreţie totală.

Colonelul (r) Gheorghe Enoiu, temutul torţionar al Securităţii din perioada anilor 50, a murit în decembrie 2010, la vârsta de 83 de ani. Înmormântarea a avut loc într-o discreţie totală, la Măniceşti, Argeş, localitatea sa natală, unde Enoiu se şi retrăsese, după 1990.

Ieri, biografia sa îl păstra însă încă în viaţă. Şi îi enumăra faptele din perioada cât a fost anchetator, câştigându-şi renumele de "Măcelarul de la Interne".

În ciuda unei sesizări penale depuse pe numele său de către Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului din România (IICMER), în 2007, colonelul nu a fost chemat niciodată să dea socoteală. Sesizarea IICMER sintetizează metodele temutului torţionar: ar fi ordonat sau ar fi aplicat, personal, torturi în baza unor vinovăţii inexistente, în special în cazul anchetei din 1956-1957, ce viza tentativa de protest a unor tineri, după izbucnirea Revoluţiei din Ungaria.

"Evenimentul zilei" a fost în satul unde Enoiu s-a născut, s-a retras şi a murit, recreând urmele lăsate printre săteni de unul dintre cei mai temuţi anchetatori ai Securităţii.

"Câţiva oficiali de rang înalt..."
Potrivit datelor oficiale ale primăriei Băiculeşti, comuna de care aparţie satul Măniceşti, Enoiu a murit pe 5 decembrie 2010. La înmormântare au fost prezenţi "foşti şi actuali oameni din sistem", după cum povesteşte un consătean apropiat al fostului colonel de miliţie. "Doamna Enoiu n-a vrut să-i cheme pe foştii lui colegi la înmormântare. Au fost însă câţiva oficiali de rang înalt, al cărui nume nu-l spun. Au venit discret şi atât. Foşti şi actuali oameni din sistem. Deci n-a fost chiar aşa de criminal, dacă ăia din sistem au venit. A fost ca un părinte pentru mine. A fost un mare patriot", e de părere consăteanul, care are numai cuvinte de laudă pentru cel care a fost acuzat în mărturii că bătea înfăşurat într-un cerceaf, pentru a nu se murdări de sânge.

Gheorghe Enoiu (foto din 2007) a fost găsit mort, căzut pe jos, în camera sa, în urma unui atac cerebral. Avea diabet în stare avansată. Făcea patru-cinci injecţii cu insulină pe zi. "A avut căderi masive de insulină, pe fond nervos. Păi, dacă nemernicul ăla de la Paris striga că-l bagă la puşcărie, Paul Goma, care se dă mare scriitor!", vine explicaţia admiratorului torţionarului.

În ultima perioadă a vieţii, torţionarul era văzut adesea de sătenii din Măniceşti cum făcea, liniştit, plimbări revigorante, în căutare de plante medicinale.

PRIN OCHII FRATELUI

"Aşa era el mai dur, mai crispat, mai altfel decât noi"
"Trebuie să fie un mormânt mai proaspăt", dă un indiciu, de sub şapca lui albastră, Valentin Enoiu, fratele în vârstă de 77 de ani al temutului anchetator, în timp ce trece prin cimitirul din Măniceşti "Ne ghidăm, vedem noi", adaugă, uşor încurcat. E prima oară când merge să caute locul ăsta de veci. Deşi casa lui e chiar lângă cimitir.

În ziua când l-au înmormântat pe Gheorghe Enoiu, fratele său Valentin se ocupa, probabil, cu ce se ocupă el toată ziua. Cu grădina, cu păsările, prin curte. Dar nu de asta n-a fost la înmormântare. Ci pentru că luase cu ani în urmă o decizie: Gheorghe Enoiu nu mersese la înmormântarea unui alt frate, aşa că, supărat, Valentin şi-a jurat să nu calce nici el pe la crucea lui când i-o veni timpul. Şi aşa a şi făcut. Până azi.

Priveşte spre crucea din lemn înfiptă în pământul încă proaspăt întors. Pe jos zac nişte crizanteme, într-un fund de sticlă de plastic, răsturnată. Valentin nu se apleacă să le aranjeze. Preferă să spună că el e "imparţial" în toată treaba asta.

O înmormântare. "Şi cu asta, basta"
Valentin Enoiu e ultimul dintre fraţii fostului colonel care mai e încă în viaţă. Nu poate spune nici "de bine", nici "de rău" de Gheorghe Enoiu. Din câte povesteşte, cei 20 de ani de la Revoluţie, petrecuţi în acelaşi sat cu torţionarul, l-au învăţat să-i fie, pur şi simplu, absolut indiferent personajul.

E aproape ca şi cum un mormânt se căscase între fraţi cu mult dinainte ca moartea să intervină în toată chestiunea asta. Totul pornise de la un litigiu pe casa părintească, unde Gheorghe Enoiu se retrăsese după 1989. Proprietate de la care avea şi Valentin pretenţii.

"Despre fratele meu mort...", stă un pic să se gândească Valentin Enoiu la relaţia tulburată dintre el şi fratele mai mare. "A murit, domnule, că era în vârstă", vine verdictul. "Avea diabet, tensiune, chestii din astea. Stătea la casa unde ne-am născut noi. După ce ne-am despărţit, cu ce avere am avut noi în familie, el a venit şi a rămas acolo, în casa părintească, după lege. Şi într-o dimineaţă aflu – că eu nu eram în relaţii bune cu el – că l-a lăsat soţia în casă, s-a dus să facă ceva şi când s-a întors l-a găsit mort. Căzut între pat şi o masă, unde şedea el. Restul... înmormântare, şi cu asta basta. Singur a murit", scurtează, senin, Valentin Enoiu.

Cruzimea fratelui său, deja intrată în istorie, pare că s-a ridicat ca un zid şi între fraţi. S-au certat, nu-şi mai vorbeau, au bătut săli de tribunal, povesteşte Valentin. "Pe mine m-a scârbit chestia asta cu procesul intentat de el. M-am trezit, din senin, cu asta. Aşa că eu evitam să vorbesc cu el. De ce să discut, ca să mă enervez degeaba? Că el m-a ponegrit, a zis că am furat nişte fân de la el din fânărie. Care nu era al lui, după împărţire. Dar vedeţi, aşa era el, probabil că răutatea asta sau ce o fi avut în cap el... Era el mai dur, mai crispat, mai altfel decât noi. Nu ştiu", ridică din umeri fratele torţionarului.

Cum a renunţat fratele Enoiu la o carieră de ofiţer
Cândva, şi pe Valentin îl tentase cariera prin sistemul fratelui său. A mers chiar la şcoala de ofiţeri de la Băneasa. Dar, susţine bărbatul, s-a lăsat rapid, pentru că "nu i-a fost în fire".

"Nu ştiu de ce. Eram căsătorit proaspăt, aveam şi copil, n-aveam casă, soţia era cu chirie şi am zis că e mai bine să-mi văd de familie, decât acolo. M-am retras, am venit la fabrica de aicea, la Băiculeşti. N-am fost colaborator al Securităţii, n-am fost nimic. Şi nici n-a venit cineva să mă întrebe, asta e culmea! Nu mi-a plăcut mie să mă introduc acolo. Eu mă ocupam cu pescuitul, cu vânătoarea, cu serviciul şi acasă", spune Valentin Enoiu.

"Dacă a făcut, trebuia să tragă"
Când vine vorba de victimele pe care le-a făcut fratele său, Valentin e evaziv. Zice atât: "Dacă a făcut, trebuia să tragă. Dacă n-a făcut, atunci a fost altceva". Oricum, susţine că Gheorghe Enoiu nu i-a vorbit niciodată de perioada când ancheta şi-şi câştiga renumele de "Măcelarul de la Interne". Sătenii spun însă că Valentin, într-una din certurile sale cu torţionarul, i-ar fi strigat în faţă acestuia: "L-ai omorât pe Lucreţiu Pătrăşcanu!".

Azi, fratele pare să fi lăsat toate astea uitării. "N-aveam discuţii din astea cu el. Eu personal, când am fost la el la Bucureşti, prin anii ăia, şi el era la sediul de pe Plevnei, am stat în birou la el de câteva ori. Dar n-am văzut niciodată ceva aparte, bătăi sau chestii d-astea. Am fost şi acolo unde era arestul, la Uranus, m-a luat acolo, în vizită, dar n-am văzut nimic deosebit. Adevărul e că el a intrat înăuntru, iar eu am rămas în maşină afară. Am auzit că a bătut însă. S-ar putea, dar eu nu ştiu. Eu am rămas în maşină...", se scuză fratele.

De ce a lăsat oraşul pentru viaţa la ţară
Omul se transformă, e de părere Valentin Enoiu. Despre asta crede că a fost vorba şi în cazul fratelui său. Îi place să creadă că duritatea i se trăgea lui Enoiu de la prima nevastă. Că "era unguroaică, era mai rea".

Repetă mereu, ca o poezie, că îi este indiferent tot ce a făcut sau a fost Gheorghe Enoiu. Zice că nu-i pasă nici dacă acesta a regretat vreo faptă săvârşită. Se întreabă mai degrabă de ce Gheorghe Enoiu a ales, după 1990, să lase bunătate de apartament în urmă ca să se mute în casa bătrânească. Ca să se ascundă? "S-ar putea, nu-i exclus. Că aici, ai veceu colo, e miros, e drac, e lac. Şi el a venit aici, după ce avea acolo la apartament, tot...", spune Valentin Enoiu.

E drept, la ţară torţionarul nu o ducea rău deloc. Avea "pensie bună", vreo 2400 de lei lunar. Nu muncea pământul, nu muncea grădina, cum face Valentin. Doar că "nu-l prea iubea lumea aici", expune fratele care ar fi fost totuşi problema.

PORTRETUL TORŢIONARULUI LA BĂTRÂNEŢE

Vecinul despre care "se zice că a fost rău, al dracu’"
De lângă casa bătrânească unde a locuit Gheorghe Enoiu, doi dulăi imenşi te întâmpină, lătrând gros, de după gard. A doua soţie a fostului colonel nu e dispusă să stea de vorbă. Taie scurt conversaţia, strigând, din prispă: "Plecaţi de la poarta mea, că dau drumul la câini pe voi!".

Nu e de mirare. Pe uliţă, sătenii ştiu destule despre trecutul soţului ei şi zic că şi nevasta a fost lucrător în sistemul penitenciar comunist.Mai zic, în şoaptă, că-l bombăneau pe Enoiu cei mai bătrâni din sat, mulţi duşi acum, pentru toate câte făcuse.

"L-o pedepsi Dumnezeu"
Dacă e să sintetize părerea lui despre vecinul său Enoiu, Gheorghiţă, un cioban ce sprijină acum o bordură, plictisit, pe lângă biserică, spune, simplu: "Se zice că a fost rău, că a fost al dracu’". Că "s-a retras aicea ca să nu-l vadă şmecherii" şi cei pe care i-a bătut. "Dar el nu s-a simţit deloc bine", clatină din cap săteanul. "Mai trecea pe deal, mergea cu un câine. De multe ori m-am intersectat cu el, că am nişte zgâtii de oi şi venea câinele lui la ele. M-am cam supărat pe el. Se ducea după plante medicinale, dracu’ ştie, că el a fost bolnav. Că, într-un fel, mai trăia el dacă nu era cu boala asta", zice Gheorghiţă.

A fost la înmormântarea lui Enoiu. Din curiozitatea omului de la ţară care vrea să vadă mortul, oricare ar fi acesta. N-a fost însă chiar înmormântarea obişnuită a măniceşteanului de rând. A văzut câteva "costume", feţe serioase, care au plecat aşa cum au şi venit. Încet, fără vâlvă.

Bărbatul îşi aminteşte: bătrânii satului ştiau totuşi ce făcuse Enoiu când era capul anchetelor de la miliţie. Şi-l priveau cu ciudă. "Mi-aduc aminte de un chiabur de la noi din sat, că a fost căutat de ai lui. Ăsta nu-l iubea deloc. Mulţi nu l-au văzut bine, ştiau de el", spune Ghoeghiţă. Apoi, trage o concluzie, ca de nicăieri: "A murit nepedepsit! Dar poate că l-o pedepsi Dumnezeu".

Plimbarea anchetatorului
Sunt câteva voci prin sat care spun că Enoiu a fost "un mare patriot". Că a bătut din patriotism, că aşa "erau vremurile". Că a făcut destule bune şi că se spun "tâmpenii" despre el. Ştefan Ciucă şi soţia sa par să fie totuşi de cu totul altă părere.

Tatăl şi fratele lui Ştefan au avut de suferit de pe urma Securităţii. "Nu a lui Enoiu, dar a Securităţii. Pentru că ziceau că sunt chiaburi", explică Ştefan Ciucă. Averea familiei Ciucă i-a adus pe securişti în bătătură, iar tatăl lui Ştefan a fost nevoit să fugă, să se ascundă în sate vecine, până când au uitat de el. A fost la un pas să fie făcut dispărut. "Îl trimiteau sigur la canal pe tata, dacă nu fugea!", întăreşte Ştefan Ciucă, convins. Aşa că, toată treaba asta cu patriotismul torţionarului nu prea se poartă prin curtea familiei Ciucă.

Au auzit şi el şi soţia sa destule despre consăteanul lor torţionar. "Ăsta, Enoiu, a fost periculos", zice doamna Ciucă. "Dar a murit, s-a dus, ce să-i mai faci acuma?", dă din mână şi Ştefan Ciucă.

Cei doi soţi povestesc că Enoiu le-a rămas în memorie ca o prezenţă ce stârnea ceva reacţii când îşi făcea apariţia. Cum trecea el agale, îmbătrânit, cu câinele după el, la plimbare. Când îl vedea, doamna Ciucă i se adresa uneori domnului Ciucă: "Nu i-o fi, mă, dracului frică, că e bătrân şi moare dracului pe deal!". Iar domnul Ciucă răspundea, aproape întotdeauna: "Dă-l dreacu, că l-o găsi cineva!".

TRECUTUL "FIAREI"

„A început Enoiu cu bătaia”

În urmă cu un an, "Evenimentul zilei" publica un interviu cu fiul torţionarului, juristul Bogdan Enoiu. Acesta dezvăluia că tatăl său avea totuşi un regret spre finalul vieţii: că "s-au cărăbănit toţi" colegii lui de generaţie. Cu câteva luni înainte de moartea sa, murise şi temutul Nicolae Pleşiţă, fostul şef al spionajului extern, pe care Enoiu îl mai vizita uneori.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de IICMER, fostul colonel de Securitate a participat la ancheta loturilor Vasile Luca, a "reeducatorilor" de la Piteşti, a "elementelor contrarevoluţionare" arestate după protestele stârnite în România de revoluţia maghiară din octombrie 1956, precum şi a celor implicaţi în Jaful Băncii de Stat a RPR din iunie 1959. Tot el a contribuit la "lichidarea şi anchetarea" principalelor "bande teroriste", adică a mai multor grupuri de partizani din primii ani ai comunismului românesc.

Enoiu a fost implicat şi în anchetarea liderului comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, care fusese arestat în 1948. În urma anchetei, Pătrăşcanu a fost condamnat la moarte şi executat în aprilie 1954. Despre cruzimea metodelor sale există zeci de mărturii, din cele mai şocante.

Victima şi portretul călăului
Demostene Andronescu stat şapte ani şi jumătate în puşcăriile comuniste. Pentru el, Gheorghe Enoiu a rămas prototipul anchetatorului fără milă din beciurile Securităţii. În urmă cu câţiva ani, Andronescu a publicat o carte de memorii, "Reeducarea de la Aiud", despre chinurile la care a fost supus în închisorile comuniste. Lui Enoiu i-a dedicat un capitol cu un titlu care spune totul: "Portretul fiarei la tinereţe".

Anul trecut, în "Evenimentul zilei", Andronescu descria bătaia "la rotisor", una dintre torturile la care a fost supus de Enoiu: "M-au băgat într-o încăpere în care erau doar două mese şi instrumentele de tortură. Enoiu a apărut cu trei subordonaţi, dezbrăcaţi până la brâu. Mi-au pus cătuşele, mâinile peste genunchi, apoi mi-au trecut o ţeavă printre şi m-au suspendat între cele două mese. A început Enoiu cu bătaia la tălpi şi la fund, cu o vână de bou. Au continuat ceilalţi până când le-a zis el să se oprească pentru că altfel nu m-ar mai fi putut încălţa. M-au băgat cu capul într-o căldare cu apă rece, mi-au pus pantofii şi apoi au continuat să mă bată, în balans, până s-au desprins tălpile. Inconştient, m-am trezit apoi în celulă". Tortura s-a repetat, la fel, timp de alte trei zile.

În interviul acordat "Evenimentului zilei", Demostene Andronescu spunea că-l iertase pe torţionarul Enoiu. Dar şi că mai spera totuşi să fie făcută dreptate.

REACŢIE

Moartea lui Gheorghe Enoiu, "încă o şansă ratată"
Într-un comunicat transmis către "Evenimentul zilei", ca răspuns la aflarea veştii morţii lui Gheorghe Enoiu, conducerea Institutului de de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICMER) îşi arată nemulţumirea asupra faptului că temutul anchetator al Securităţii nu a fost niciodată tras la răspundere pentru acuzaţiile care i se aduc. Sub titlul "Încă o şansă ratată pentru judecarea crimelor comunismului", IICMER cataloghează realitatea din jurul morţii lui Enoiu şi aduce în discuţie că plângerea penală formulată în 2007 a rămas fără răspuns:

"IICCMER a făcut încă din anul 2007 o plângere penală împotriva lui Gheorghe Enoiu, pentru activitatea acestuia în cadrul Securităţii, ca anchetator şi şef al Secţiei Anchete Penale. În august 2010, IICCMER a trimis noi probe la Parchetul General şi a cerut informaţii despre stadiul anchetei. Parchetul nu a răspuns solicitării şi nu se cunoaşte dacă ancheta penală a înaintat în vreun fel. Au fost irosiţi astfel aproape patru ani în ceea ce ar trebui să fie o obligaţie morală şi juridică pentru toţi cei care consideră regimul comunist drept unul ilegitim şi criminal.

Gheorghe Enoiu nu a fost, nu este ultimul dintre torţionarii securişti care au continuat să beneficieze în ultimele două decenii de o impunitate generos remunerată prin pensii extravagante care îi sfidează pe toţi cei care au suferit în perioada comunistă.

IICCMER va continua acţiunile de sesizare a justiţiei referitoare la aceste persoane şi va continua să publice pe site-ul său şi în mass-media informaţii şi analize pe acest subiect.
În scrisoarea adresată Parchetului, Institutul a cerut judecarea lui Gheorghe Enoiu "ca un semn că statul de drept îşi face datoria faţă de cetăţenii săi şi îşi arată respectul faţă de victimele regimului totalitar comunist""

În plângere formulată de institut, se precizează că "în toată activitatea sa, Enoiu s-a remarcat prin metodele brutale de anchetă, bazate pe tortură fizică şi psihică, fiind exponenţial prin poziţie instituţională şi mod de acţiune pentru aparatul represiv al regimului comunist".