vineri, 19 martie 2010

ION ILIESCU LA BILANT

Autor: Adrian CIOFLANCA
Publicat in Ziarul de Iasi: 19 martie 2010

Ion Iliescu este un personaj gri, dar nuanta din gri-ul sau se duce mult mai tare spre negru decit spre alb.

"Mi s-a reprosat ca am fost sprijinit sa ajung presedinte de catre domnul Iliescu si de catre domnul Nastase. Vreau sa va spun ca mi-a facut placere acest repros. M-am simtit foarte mindru cind doi oameni pe care ii respect atit de tare m-au sprijinit, m-au laudat". Aceasta este una din declaratiile tocmai facute de Victor Ponta, noul presedinte al PSD, pentru a semnala probabil "noul curs" al partidului. Ca Ponta le datoreaza victoria intr-o buna masura celor doi, stie toata lumea. Totusi, ne intrebam, de ce era nevoie de acest puseu encomiastic gratuit, venit din exces de zel? Mai ales ca noi, restul, nu impartasim nici pe departe entuziasmul fata de cele doua personaje, ba dimpotriva...

Ion Iliescu face parte din istoria recenta a Romaniei, acesta un fapt. Si tocmai pentru ca personajul este un dat, sintem indemnati sa il acceptam asa cum este si cum a fost, sa-l scuzam si chiar sa-l admiram. Or asta nu se poate. Este adevarat ca istoria este deseori cinica. Dar nu trebuie sa o admiram pentru asta. Se intimpla rar ca evenimentele sa se termine cu victoria dreptatii, a adevarului si a binelui. Dar nu trebuie sa le incasam cu entuziasm masochist si cu uitare amorala. Iar orice "bine" care survine nu este unul absolut (si nici nu ne trebuie asa ceva, pentru ca, in istorie, binele care pretinde ca este absolut serveste de fapt drept val pentru tiranie). Personajele istorice sint foarte rar personaje eminamente virtuoase, pozitive, luminoase. Domina griul. Dar, in semn de respect pentru virtuosi si de dispret pentru ticalosi, trebuie precizat ca nu toata lumea este gri. In plus, in cazul fiintelor intermediare, exista infinite nuante de gri.

Ion Iliescu este un personaj gri, fara indoiala. Conteaza insa decisiv in evaluarea sa ponderea albului si a negrului din alcatuirea profilului. Oricum, primul lucru de bun simt care vine de la sine este ca Ion Iliescu care nu poate fi admirat pentru simplul motiv ca personajele gri nu pot fi admirate. Ele pot fi tratate nuantat, analizate echilibrat, cel mult tratate condescendent, dar in nici un caz admirate. In cazul lor, bilantul este amestecat, iar orice au facut bun este anulat etic de ceea ce au facut rau. Ar fi fost interesant sa aflam de la Victor Ponta si de la altii ca el care sint motivele pentru care il admira pe Ion Iliescu. Oare pentru ca a fost la putere si la butoane o lunga perioada de timp? Da, acesta ar fi un bun - si cinic - motiv de admiratie pentru un om politic, dar nu pentru noi.

Anul acesta, cind Ion Iliescu a implinit 80 de ani, au aparut in presa mai multe bilanturi ale activitatii sale politice, inventariind "fapte bune" si "fapte rele". La capitolul fapte bune era inregistrat ca a fost un "activist luminat" in timpul comunismului, ca a ferit tara de haos dupa revolutia din decembrie 1989, ca s-a tinut la distanta de excesele nationaliste, ca a semnat declaratia de reconciliere romano-maghiara, ca s-a opus mineriadei din 1999, ca a facut demersuri pentru asocierea la NATO si UE si ca s-a reconciliat cu regele Mihai (Adevarul) sau ca a asigurat transferul democratic al puterii in 1996, ca a ramas "sarac si cinstit" si, din nou ca s-a impacat cu regele, ca a sprijinit intr-un final aderarea la NATO si Uniunea Europeana (Evenimentul Zilei).

Deja de la prima lectura se poate observa usor ca nici macar aceste putine fapte bune nu rezista la o analiza sobra. Ion Iliescu - "activist luminat"? Personal, ca istoric, dupa ce am citit mii de pagini de stenograme si discursuri marca Iliescu (multe nevazute de altii, deocamdata), nu imi fac iluzii ca Iliescu a reprezentat vreun moment o alteritate radicala in interiorul regimului comunist. Dimpotriva, in anii '50-'60, el are profilul clasic al activistului stalinist, participind cu exces de zel la comunizarea Romaniei, cu toate efectele ei nefaste. O defectiune a intervenit dupa intrarea in dizgratia cuplului Ceausescu, dar chiar si dupa aceasta Iliescu a ocupat functii importante in statul comunist si nu a avut niciodata curajul - si nici resursele etice si intelectuale - sa se opuna deschis regimului. Semi-marginalizarea din anii '70-'80 a fost eroizata post-factum printr-o contrafacere, o intimplare fiind transformata intr-un semn moral. Sa ne intelegem, familia Ceausescu ii trecea preventiv pe toti activistii de rang inalt prin mecanismul infernal al maririi si decaderii, ca sa nu aspire nimeni la prea mult. Ulterior, "marginalizatii" epocii Ceausescu au rationalizat si eroizat acest mecanism, inventindu-si merite si disidente care nu au existat.

Sa presupunem ca Ion Iliescu a evitat haosul din 1989 ar insemna sa recurgem la ucronie si la istoria cu "daca". Ceea ce se stie sigur este ca "emanatul" a contribuit el insusi la haosul din 1989, alimentind de la cel mai inalt nivel isteria "teroristilor", care a dus, prin anarhia ivita, la moartea a mii de oameni. Apoi, Ion Iliescu nu s-a tinut prea departe de excesele nationaliste in prima parte a anilor '90. Luati analizele serioase din presa occidentala a vremii si din revistele de specialitate si veti vedea ca Romania este data deseori de exemplu, alaturi de Slovacia, dar si de cazul extrem Iugoslavia, la capitolul tarilor in care nationalismul a facut ravagii politice dupa 1989. Evident, Iliescu nu a fost Meciar si cu atit mai putin Milosevici, si nici Romania nu a fost, slava Domnului, Iugoslavia - acestea sint nuante de stabilit, dar nu putem uita ca discursul nationalist a fost dominant in politica romaneasca post-decembrista o buna bucata de vreme. Este adevarat, de asemenea, ca Iliescu a achiesat in cele din urma la integrarea euro-atlantica, dar la fel de important este ca el ne-a intirziat foarte mult, in comparatie cu alte state din Europa de Est, din cauza ezitarilor sale geostrategice (Rusia a ramas o fascinatie multa vreme) si mai ales a intelegerii precare a fenomenului democratic (in 1990, el inca vorbea de multipartidism in interiorul FSN, al partidului unic). Ca ziarist, nu pot uita detaliile ambiguitatii condamnabile fata de UE, de NATO (chiar spre sfirsitul anilor '90 si mai tirziu) sau fata de mineriada din 1999. Cu regele Mihai (pe care l-a umilit si l-a urmarit cu politie politica la inceputul anilor '90) s-a impacat la fel cum s-a impacat cu Europa Libera - formal si fara a renunta la prejudecati. Putem aprecia chiar si asa ceva, dar nu putem aplauda. Ce ar mai fi? Ca a asigurat transferul democratic din 1996. Acesta ar fi un motiv de apreciere mai degraba in Sudan...

Asadar, albul din biografia lui Iliescu este foarte patat. Despre petele negre s-a tot scris de 20 de ani, si s-ar putea ca abia de acum, cind avem acces la arhive si cind justitia promite sa-si faca treaba, sa aflam ce este mai important. Oricum, fie numai si din ceea ce stim pina acum, este cert ca nuanta din "griul" lui Ion Iliescu se duce mult mai tare spre negru decit spre alb. Sint de acord cu Vladimir Tismaneanu care afirma, parafrazindu-l chiar pe Ion Iliescu (ce admitea ca bilantul comunismului este "global negativ"), ca bilantul rolului istoric al fostului inalt activist comunist si presedinte post-comunist este "global negativ".

Niciun comentariu: