ILIESCU ŞI LUSTRAŢIA

Autor: Adrian CIOFLÂNCĂ

Data publicării în Ziarul de Iaşi: 31 mai 2010

Iliescu denunta "stalinismul" legii lustratiei, tocmai el, care a pus umarul la importarea stalinismului in Romania si la construirea regimului totalitar.

Dupa adoptarea legii lustratiei, cei mai vocali sint opozantii legii - adica cei care i se opun fie pentru ca sint direct vizati, fie ca o fac de pe pozitii etice, si scepticii - cei care considera ca legea este prea blinda, ca vine prea tirziu si ca oricum nu va produce efecte, intre altele si pentru ca va interveni Curtea Constitutionala. Partizanii lustratiei sint acum multumiti, dar nu duc discutia mai departe in termeni procedurali, pentru a vedea cum anume va fi implementata legea si care ii va fi impactul.

Cei vizati de lege ies la bataie cu argumente pe care le-am auzit de multe, de foarte multe ori. Cel mai virulent, dar si cel mai ilegitim dintre contestatari este Ion Iliescu, care acuza prevederile de tip "totalitar", "stalinist" ale legii. O apreciere de acest fel venita din partea unui fost lider comunist de rang inalt, implicat activ in construirea totalitarismului, a stalinismului romanesc, ar fi hilara, daca nu ar fi scandaloasa si stupefianta. Este nevoie de multa indolenta morala si iresponsabilitate pentru a acuza cu asemenea detasare, in conditiile in care Ion Iliescu a fost el insusi parte din povestea pe care o denunta formal, pentru a-si servi stilistic scopuri prezente, si pentru care poveste nu exprima - deschis, profund si sincer - regrete personale.

Documentele descoperite in ultimii ani arata clar ca Iliescu a avut, din anii ‘50, profilul clasic al activistului stalinist - virulent, intransigent, delirant, posedat de ideologie, servil si drastic totodata. A fost implicat in exmatricularile de dupa 1956, a contribuit ca propagandist la spalarea creierelor in anii '60, a coordonat Securitatea ca prim-secretar la Iasi in anii '70 si s-a pastrat in angrenajul puterii pina in anii '80 (cariera sa politica a batut in mod clar recordurile de longevitate). Cu toate acestea, beneficiind de o mitologie nascuta in jurul sau inca din anii ‘70-'80 (si Europa Libera a jucat un rol, dupa cum se vede din documentele de la Open Society Archives - Budapesta), Ion Iliescu a reusit sa-si contrafaca si cosmetizeze biografia politica, aparind dupa 1989 ca "opozant" al lui Ceausescu (pozitie neconfirmata de documente sau din surse independente). Demagogia oficiala post-decembrista, restrictionarea accesului la documente (in special tinerea sub cheie a fondului CC al UTC de la Arhivele Nationale, unde se gasesc, printre altele, stenogramele din anii fierbinti 1956-1958 si 1968, pe care le-am citat in Raportul Final al Comisiei Tismaneanu si care ne arata un Ion Iliescu stalinist sadea), "ratacirea" altor documente (printre care dosarul de cadre al lui Ion Iliescu) au facut, toate, ca accesul la informatie sa fie imposibil in timp real, atunci cind ar fi contat mai tare, politic, academic, memorial si moral.

In autobiografiile destinate uzului larg, publicate dupa 1989 (pe site-urile Presedintiei, Parlamentului, mai nou pe blogul personal), Ion Iliescu a sfidat continuu adevarul, exploatind lipsa informatiilor si ignoranta oamenilor: el a trecut sub tacere calitatea, din prima parte a anilor '50, de secretar al studentilor si aspirantilor romani aflati la studii in URSS (fapt care arata increderea de care se bucura atit din partea regimului din Romania, cit si a celui sovietic stalinist); a ocultat pozitia de membru al Secretariatului CC al UTM in a doua parte a anilor ‘50 (mentionind doar functiile din Uniunea Asociatiilor Elevilor din Romania si Uniunea Asociatiilor Studentesti din Romania, fara a spune insa ca acestea erau subordonate UTC/UTM); a "uitat" de postul de prim-secretar al CC al UTC in a doua parte a anilor ‘60 (care prevala politic si simbolic asupra functiei detinute concomitent, de ministru pentru problemele tineretului, pe care o mentioneaza in autobiografiile expurgate); nu spune nimic despre calitatea de sef al Sectiei Propaganda si Agitatie din cadrul CC al PCR; afirma ca a fost - in anii '70, dupa scaderea in rang produsa intempestiv in 1971 - vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis si presedinte al Consiliului Judetean Iasi, dar uita de pozitiile esentiale, de secretar cu propaganda si vicepresedinte al Comitetului Judeteal al PCR Timis si de prim-secretar al Comitetului Judetean al PCR Iasi; trece cu vederea apartenenta la Consiliul de Stat si, mai ales, la Comitetul Politic Executiv al CC al PCR (fostul Birou Politic) in anii '70; in fine, afirma ca "a lucrat" in prima parte a anilor '80 la Consiliul National al Apelor, pe cind, in fapt, a fost presedinte al Consiliului, functie cu rang ministerial, inclusa in componenta Consiliului de Ministri si in nomenclatura PCR.

Pe scurt, Iliescu vrea sa lase impresia ca a activat doar in functii de stat si in organizatii de tineret apolitice, pe cind ascensiunea sa este eminamente politica, bazata pe fidelitate personala si ideologica fata de regimul comunist. Dupa cum aflam azi din memoriile fostilor nomenclaturisti, functiile de stat erau un apendice al functiei politice, iar din documente putem vedea clar ca organizatiilor de tineret supurau de ideologie pentru ca acesta le era si scopul. Iliescu se prezinta ca un birocrat si ca un tehnocrat, dar el de fapt a fost in primul rind un activist si un propagandist, minat de fervoare ideologica. In 1948-1949 era caracterizat in fisele de cadre ca "devotat partidului", iar intr-o fisa din 1953 se spune ca "este cunoscut de tovarasii cu care a activat ca un bun agitator, energic si cu spirit de organizare".

In conformitate cu actuala lege a lustratiei, Ion Iliescu ar fi fost lustrat de peste zece ori: ca membru al CC al UTM si apoi al CC al PMR/PCR, ca secretar al CC al UTM si prim-secretar al CC al UTC, ca secretar al CC al PCR, ca membru CPEx, ca secretar si prim-secretar de Comitet judetean de partid, ca presedinte si vicepresedinte de Consiliu Popular, ca membru al Consiliului de Stat si al Consiliului de Ministri, ca activist propagandist, probabil si ca director de editura. Putini au fost liderii comunisti care s-au putut lauda cu atitea functii pe parcursul carierei politice. Asa stind lucrurile, te intrebi de unde vine degajarea cu care Ion Iliescu se prezinta ca exponent al comunismului cu fata umana si ca opozant al lui Ceausescu. Probabil vine tocmai din formatia sa de activist, care l-a invatat sa minta fara sa clipeasca, sa faca rau fara sa ii para rau si sa greseasca fara sa recunoasca.