sâmbătă, 15 mai 2010

ŢARA FĂRĂ PREZENT


Autor: Adrian CIOFLÂNCĂ
Data publicării în Ziarul de Iaşi: 14/05/2010
 
Istoria noastra este o succesiune de generatii de sacrificiu. In numele unui "trecut glorios" si al unui "viitor luminos", ni se cere sa nu mai avem prezent. 
Tara aceasta nu are prezent. Are un trecut, fireste, despre care stiu, ca istoric, ca a fost mai bun sau mai rau. Si, de cind eram mic, tot aflu ca are un viitor, si inca unul glorios. Problema noastra este ca trecutul a trecut si ca viitorul - asa e el - nu mai vine. Trecutul este frumos imbalsamat, injurat sau pur si simplu ignorat, iar viitorul ramine mereu proaspat, mereu tentant si promitator, pentru ca este foarte usor sa vorbesti in numele lui, sa-l supui exercitiilor de imaginatie si sa-l promiti naivilor. 
 
Totul a inceput de cind eram elev. Atunci am aflat ca noi, pionierii, nu traim in prezent, ci intr-un fel de viitor care nici ala nu era viitorul adevarat, ci doar o cale catre viitorul paradisiac, comunismul. M-am lamurit repede ca nu are rost sa astept ceva, pentru ca, de fapt, masinaria care cica ne ducea spre viitor era stricata si periculoasa. Iar asa-zisul viitor era o porcarie. 

Si a venit revolutia din 1989. Am iesit si eu in strada, acolo unde eram, la revolutia de carton de la Piatra Neamt, ca sa strig alaturi de ai mei ca vrem o viata. Indraznesc sa spun ca au iesit in strada atunci mai ales aceia care, excedati de istoria mitologizata cu care erau haituiti si de viitorul aiuritor ce le era promis, isi doreau un pic de prezent si de normalitate.
 
Si a venit perioada Iliescu. Care era un fel de nicaieri, de timp suspendat. Asteptam cu totii intr-o gara care - noi nu stiam - fusese dezafectata de mult. Asteptam ce? Nici Iliescu si ai lui nu stiau, dar nici nu ii interesa de fapt, pentru ca, pentru ei, profetii a tot felul de viitoruri, prezentul a existat mereu.
 
Si a venit perioada Constantinescu. Cind guvernul trebuia sa recupereze timpul pierdut. Aveam in sfirsit un viitor previzibil, tangibil: NATO si UE. Dar pentru asa ceva este nevoie, ni s-a spus, de sacrificii. Asta suna ca naiba, pentru ca abia iesisem dintr-o epoca de aur in care se cereau zilnic de la megafon sacrificii, eforturi si rabdare in numele viitorului. Sacrificiile au fost facute inca o data pentru ca, de fapt, nu au fost cerute, ci impuse - cum puteam noi sa verificam ca "nu se putea altfel" -, dar nu este de mirare ca guvernanti de atunci au pierdut alegerile fara drept de apel.
 
Apoi a venit perioada de crestere economica, in care viitorul a coborit pentru o clipa in prezent. Atunci au inceput oamenii sa afle in sfirsit ce este acela prezentul, sa guste din el. Au gustat hulpav, precipitat, excesiv, ca orice om flamind. Si asta provoaca probleme, cum se stie. Dar nu aceasta a fost mare problema. Nenorocirea este ca aceia care trebuiau sa gestioneze cresterea economica si-au batut joc de ea, iresponsabil.
 
Si acum am ajuns sa ni se ceara iarasi sacrificii. Ba nu, sa ni se impuna. Cu toptanul, la toata lumea, buni si rai, bogati si saraci, harnici si lenesi, cinstiti si hoti. "25% reducere din salarii" este formula care ne vijiie in creier de citeva zile. E vorba despre diferenta din venituri care ne-a dat iluzia in ultimii ani ca avem si un prezent pe care sa il traim, decent, modest, nu doar un viitor pentru care sa suferim si la care sa visam.
 
Ei bine, asta e prea mult! Pe mine sa nu mai contati. Fac parte din generatia care nu mai are rabdare. Tara asta costa prea multi nervi ca sa o iubesti si sa o suporti. La urma urmei, nu am gresit cu nimic ca sa trebuiasca sa ma zbat pentru a-mi asigura ... supravietuirea. Nu incercati sa ma faceti sa ma simt vinovat, pentru nu sint! La fel ca medicii si profesorii, am facut o facultate si acum imi practic meseria. Sint istoric, trebuie sa muncesc la stat, nu am de ales. Atunci care este greseala?...
 
Vreau si eu tara unde sa am un singur job din care sa traiesc decent, din care sa imi iau o casa si sa imi tin o familie, fara sa privesc umilinta in oglinda in fiecare zi. Vreau o tara calma, cu guvernanti priceputi si oameni muncitori, in care nu trebuie sa ii platesc ajutor social zdrahonului care face gratar in fata blocului. Vreau tara in care acela care fura plateste inzecit, nu imi ride la televizor. Vreau timpul meu liber inapoi, vreau inapoi si anii in care am facut sacrificii ca sa obtin, pina la urma, o umilinta si mai mare. Vreau tara unde exista indivizi, nu turme, si unde politicienii nu se cred ciobani. Pentru ca nu am chef sa aflu de la televizor ca imi decide cineva destinul la pachet, indiferent de ce si cit de bine am facut.
 
Ca ziarist, inteleg o multime de lucruri, stiu sa calculez si sa analizez. Adica inteleg cit de cit ce a provocat criza prin care trecem. Dar, de la un punct incolo, nu mai inteleg nimic, si nici nu vreau sa mai inteleg. Ceva este totusi putred,, de ajungem sa traim mereu, ca tara, la firul ierbii. Istoria noastra recenta este o succesiune de "generatii de sacrificiu". Ei bine, eu nu mai am nici timp si nici chef sa mai incasez inca o portie de suplicii decise de sus. Imi vine sa plec, si poate o sa plec cindva de tot. Pina atunci, parasesc cu sufletul aceasta tara care ma face sa sufar prea mult, desi nu i-am gresit cu ceva.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Nota 10! Excelent Adrian! Nu te indemn sa pleci, dar nici sa ramai. Pentru ca a ramane in tara costa, a o parasi, costa.

Andrei

Sergiu spunea...

Da, e greu sa parasesti tara ta. Cum zicea Anonimul, costa indiferent ce-ai face. Eu si cu sotia mea nu am mai avut rabdare si am plecat. Nu voiam sa implinesc 50 de ani si sa vad o farama de schimbare durabila. Nu iti dau nici un sfat pentru ca pana la urma este decizia ta si a familiei tale.

S-a ajuns in situatia care este acum pentru ca a lipsit si lipseste in continuare spiritul civic in Romania. El exista doar in mediile intelectuale si academice, nu in ansamblul societatii. Multa bafta.

Lucian Sava spunea...

in textul asta cred ca se regasesc multi. foarte bun. si e bun pentru ca e scris rapid, din traire. pacat ca ramanem doar cu aceste rabufniri. si in rest, nu se intampla nimic.