FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU COMUNIŞTII MOLDOVENI




În a doua zi a o conferinţei de la Chişinău, „Democraţia după totalitarism: Lecţii învăţate după 20 de ani”, ne-am confruntat cu un protest al unui grup format din câteva zeci de persoane, organizat de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM). Conduşi de Mark Tkaciuk şi de alţi membri ai Comitetului Executiv Politic al PCRM, tinerii protestatari, aduşi în special de la Şcoala Antropologică Superioară, aflată sub influenţa comuniştilor, au strigat în special împotriva preşedintelui Mihai Ghimpu şi a Comisiei pentru Studierea şi Aprecierea Regimului Comunist Totalitar din Republica Moldova.

Conferinţa de la Chişinău a funcţionat ca un schimb de experienţă între Comisia din Republica Moldova, constituită de preşedintele Ghimpu, Comisia pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (preşedintele Comisiei, Vladimir Tismăneanu, a fost şi el prezent) şi reprezentanţi ai altor comisii şi instituţii Europa de Est care se ocupă de trecutul recent. Pe pancarde scria: „Anticomunismul e fascism”, „Nu fascismului, Jos Comisia Ghimpu!”, „Jos Ghimpler!”, „Hitler, Mussolini, Antonescu sînt mîndri de voi” etc. Comisia moldovenească şi conferinţa au fost catalogate drept „antiştiinţifice”. Tinerii au strigat, la ordinul unuia cu megafon: „Opriţi răfuiala politică!”, „Jos Ghimpu!”, „Jos fascismul!” şi ceva în rusă despre Gestapo. Cert este că agitatorii părea ei, de fapt, clone ale lui Goebbels care ordonă unor tineri docili cu creierul spălat...

Protestul a durat cam o jumătate de oră şi a avut parte şi de un moment tensionat, când un invitat la conferinţă din Rusia, Nikolay Mitrokhin, apoi şi prietenul Igor Caşu au decis să-i înfrunte pe membrii Biroului Politic al PCRM prezenţi. Uşor timoraţi şi enervaţi, aceştia din urmă au evitat orice dialog şi au ordonat retragerea imediat după, decişi să evite orice complicaţie.


Comentarii

Ionutz a spus…
Ce mi se pare trist este ca la protestul acela erau prezenti tineri, cam de varsta mea sau poate mai tineri. Ma intreb oare cum este posibil ca in ziua de azi sa mai dai crezare unor aberatii precum cele debitate de comunisti. Mi-a atras atentia un poster: "Anticomunismul e fascism". Adica nu exista deloc democratie in lumea asta, ci doar doua doctrine fundamentale, comunismul si fascismul. Incredibil.

Postări populare