CURTEA CONSTITUŢIONALĂ ŞI LUSTRAŢIA (II)

Autor: Adrian CIOFLÂNCĂ

Data publicării în Ziarul de Iaşi: 28 iulie 2010

Sesizarea PSD-PC "normalizeaza" regimul comunist, uitind ca a fost un regim totalitar, represiv.

Motivatia Curtii Constitutionale (CC) pentru respingerea Legii lustratiei este formulata, cel putin pe alocuri, cu incredibila stingacie. De exemplu, ce intelegeti din urmatoarea fraza: „Curtea Constitutionala considera ca lustratia se poate constitui ca reper moral, de rememorare a victimelor comunismului...". Cum poate fi lustratia reper moral si de cind are ea o functie comemorativa? Avem, asadar, contributii insolite la teoria justitiei de tranzitie. Dupa cum am putut afla, motivatia deciziilor CC este scrisa, de multe ori, de magistratii-asistenti ai celor 9 judecatori titulari ai Curtii, asa ca nu stim cine este autorul real al grozaviei de mai sus. Oricum, textul a fost asumat de CC si este ambarasant ca o institutie atit de importanta in Romania iese public cu asa ceva. Este problematica, dupa parerea mea, si practica de a motiva in scris post-factum, la distanta de saptamini, o decizie luata prin vot in prealabil. Asadar, avem intii decizia, dupa care, la mare distanta, urmeaza un act de compunere, si de imaginatie pina la urma, prin care sint cautate argumentele pentru a rationaliza si justifica post-factum decizia luata.

Problemele cele mai mari ale motivatiei CC sint insa de continut. Care continut este, in mare parte, previzibil, pentru ca, in spatiul public, dar si in lumea juristilor, s-a creat in ultima vreme o vulgata, un corpus de „idées reçues", care sint opuse automat politicilor de decomunizare. Aceste idei se regasesc atit in sesizarea facuta de cele doua camere ale Parlamentului, prin semnatura alesilor PSD si PC, la Curtea Constitutionala, dar si in motivatia CC, care, de altfel, reia argumentele sesizarii in 7 din cele 10 pagini ale documentului.

In primul rind, citeva cuvinte despre sesizarea PSD. Citez din documentul de 30 de pagini trimis de deputati, usor diferit si mai lung decit cel semnat de senatori. Textul contine foarte multe enormitati si erori, dar din pacate nu exista spatiu pentru a le discuta aici in detaliu.

Semnatarii, in mare parte anonimi, unii cu functii in aparatul PCR inainte de 1989, considera ca prevederile legii sint „nedemocratice, abuzive la rindul lor si mai ales neconstitutionale". Sint invocate, pentru a crea un efect de acumulare, numeroase articole din Constitutie cu care legea ar intra in contradictie, dar care, de fapt, nu au nici o legatura cu subiectul. De pilda, sesizati cumva legatura lustratiei cu art. 4/1 care spune ca „Statul are ca fundament unitatea poporului roman si solidaritatea cetatenilor ei"? Sau cu articolul 45: „Accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii sint garantate"?

Se intreaba semnatarii sesizarii: „...cum se poate justifica in anul 2010, (virgulele puse aiurea, precum si erorile de exprimare si culegere apartin autorilor, n.a.) ca apartenenta unei persoane intr-o structura politica cu douazeci de ani in urma este o nedemnitate care trebuie sanctionata?". Si continua: „... daca in privinta categoriilor asa-zisilor activisti de partid, se intelege ca «vina» lor este apartenenta politica, nu se intelege de ce se aplica aceeasi sanctiune, unor persoane care au ocupat functii de specialitate, profesionale: judecatori, procurori, ambasadori, consuli, ofiteri etc.". Insolenta si ignoranta acestui text sint revoltatoare.

Regimul totalitar comunist este confundat cu un regim politic democratic si legitim, cu o structura politica oarecare in care optiunea politica era rezultatul unei alegeri onorabile, libere si gratuite, intr-un mediu pluralist. Aceasta „normalizare" a comunismului, comparabila cu normalizarea nazismului in anii '80, in timpul „certei istoricilor" din Germania, falsifica grav si estetizeaza natura criminala, represiva a comunismului, a carui dimensiune recluzionara, funesta era evidenta celor mai multi dintre cei care l-au trait. Comunismul a fost ca un dat pentru cea mai mare parte a populatiei, incasat pasiv, luat ca atare, tratat cu evazionism pe cit posibil, nu rezultatul unei libere optiuni. In acelasi timp, insa, a fost o oportunitate pentru profitori, carieristi, cinici sau ignoranti, pentru cei minati de ideea ascensiunii sociale, profesionale si politice cu orice pret. In cazul acestora din urma, da, putem vorbi despre o optiune personala, pentru ca intrarea si ascensiunea in aparatul comunist, de partid, dar si de stat, presupunea costuri etice cunoscute si anticipate, pe care cei care au facut pasul au fost dispusi sa le plateasca in detrimentul demnitatii personale. Participantii la sistemul de beneficii al puterii comuniste au fost minati de calcul personal, constienti fiind ca servesc un regim nefast si ca, in multe cazuri, fericirea lor se construia pe nefericirea altora. In comunism, totul era politic si ideologic, asa incit nu existau pozitii strict tehnice. Oamenii din justitie serveau nu un stat de drept, ci justitia socialista, specifica si aberanta in multe privinte. Specialistii in economie contribuiau la constructia unei utopii nefunctionale care facea victime. Constructorii puneau in practica hidoasa idee comunista de urbanism. Si asa mai departe. Ca sa nu mai vorbim ca „profesionistii" din Securitate erau protectorii unui stat totalitar.

Sesizarea PSD acuza blamul colectiv pe care lustratia l-ar produce, dar elaboreaza totodata un pardon colectiv, afirmind ca aderenta la ideologia si structurile comuniste era explicabila prin lipsa optiunii. Aceasta scuza colectiva opereaza, de fapt, pervers, ca o acuzatia colectiva, presupunind ca toata lumea a aderat la ideologia si structurile comuniste si ca toata lumea s-a comportat la fel. Este adevarat ca regimul s-a bazat intr-o mare masura pe cooptare si colaborationism, totusi doar o parte au facut compromisuri majore, intrind in aparatul puterii comuniste. Altfel, au existat oameni care si-au asumat marginalitatea, miscindu-se pe cit posibil in sociabilitati alternative in care modelul occidental, publicatiile si radiourile occidentale dadeau un alt ton. Lustratia i-ar fi evidentiat pe aceia care au gasit calea biografica mai usoara, facind pactul cu regimul si participind la raul comunist. (Va urma)