sâmbătă, 10 octombrie 2009

CULTURA OSTENTATIEI

Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 27/08/2009

Grandomania face ravagii in Romania, atit la nivelul politicienilor, cit si la cel al oamenilor obisnuiti.

Nu trece saptamina fara sa aflam de planurile vreunui edil sau responsabil guvernamental de a cheltui bani publici pe proiecte exotice. Sau de a irosi sume exorbitante pe lucruri banale. Foarte recent, Primaria sectorului 3 al Capitalei a facut stire anuntindu-si intentia de a arunca nu mai putin de 22 de milioane de euro pe nimicuri scumpe, intre care banci si cosuri de gunoi din lemn de esenta nobila. Putin mai devreme, Primaria Capitalei dorea sa investeasca 700.000 de euro in 20 de ceasuri suflate in aur. La presiunea opiniei publice, a renuntat, cu greu, la idee. La noi, in Iasi, cel mai mediatizat proiect fantasmagoric din ultima vreme a fost intentia lui Constantin Simirad - abandonata, sa speram - de a construi, cu multe milioane de euro, un nou sediu pentru Consiliul Judetean pe care il patroneaza.

Daca veti cauta singuri, veti vedea ca presa este plina de informatii despre planuri care de care mai fantasmagorice, inclusiv la Iasi, privind strazi suspendate minuni ale ingineriei, pasaje subterane kilometrice, fintini arteziene ca in povesti, zgirie nori, navigatie cu yachtul pe piraie, proiecte fantastice de relansare industriala si turistica, palmieri si pasari exotice etc. Iar ca dovada ca viitorul nu este chiar atit de departe, ca planurile nu sint chiar neverosimile, palmierii au aparut deja pe strazile mai multor orase, unele de-a dreptul prapadite, din Romania

Asadar, desi sintem o tara destul de saraca, marcata din plin de criza economica, nu ne refuzam nimic. Desigur, multe din proiectele pomenite sint simple exercitii de imaginatie electorala. Dar exista destule cazuri cind banii publici, multi tare, chiar sint cheltuiti pe idei nastrusnice. Ca sa nu mai vorbim de risipa curenta, structurala, a fondurilor publice pe angajati inutili, achizitii publice supraevaluate, contracte supradimensionate si suplimentari de cheltuieli nejustificate.

Multe din aceste cheltuieli inseamna, de fapt, "investitii" electorale, recrutare de clienti politici sau canalizarea banilor spre interese private. Dar nu se rezuma totul la asta.

Exista si ceva cultural, profund, in aceasta practica. Se poate vorbi de o pregnanta cultura a ostentantiei in spatiul public din Romania. S-ar parea ca grija principala a edililor si politicienilor este de a epata si a ramine in istorie pe post de ctitori. Ctitori ai inutilitatii scumpe, dar ctitori sa fie. Ei trateaza saracia, complexul de inferioritate, provincialismul, inapoierea - lor si a celor pe care ii pastoresc - cu ajutorul unei terapii bazate pe extravaganta si falosenie. Filosofia paguboasa dupa care se ghideaza este urmatoarea: "Fac ceva impresionant si scump pentru ca asta va ramine!". Asa au aparut Tutankhamon de Birlad si Ceausescu din Gheraiesti. Asa avem cladiri monumentale linga strazi intesate cu gropi, statui impunatoare linga focare de infectie, gradini "englezesti" bintuite de ciini maidanezi, arteziene care iau apa in cartier, poduri noi peste albii infecte. Fabulam despre "micul Paris", desi ar fi perfect daca Bucurestiul ar fi macar "mica Budapesta" sau visam pentru Iasi la pozitia de "capitala culturala europeana", desi o ambitie mai terestra, dar tot greu de realizat ar fi sa fim capitala culturala a Romaniei.

Edilii de la noi gindesc in termeni de exceptional, dar nu dau randament cind vine vorba despre normal, functional, utilitar. Rutina zilnica a administratiei ii deprima - nu li se pare mare lucru sa avem strazi asfaltate, trotuare curate, parcuri ingrijite, disciplina in constructii, respect pentru patrimoniul istoric, mediu economic prielnic. Fleacuri!... Un mausoleu ar face diferenta!... Comparati toate acestea, de exemplu, cu Statele Unite, o tara facuta in cea mai mare parte din otel si beton (nenobil), in cea mai mare parte nespectaculoasa, dar construita temeinic si perfect functionala, caligrafiata pe orizontala, cu o distributie uniforma si bine ponderata a esteticului, unde exista, si printre politicieni, si la nivelul oamenilor obisnuiti, o solida cultura a modestiei si cumpatarii.

Cultura ostentatiei are, la noi, un larg ecou social. Grandomania face ravagii din Bucuresti, din bulevardul Dorobanti, pina in cel mai ascuns catun. Faceti o plimbare atenta prin mall-ul din Iasi sau, mai ales, pe esplanada la Mamaia si veti vedea la tot pasul haine din colectiile de vara din acest an realizate de Armani, Ralph Lauren sau Tommy Hilfiger, modelele recente de masini scumpe, ceasuri de colectie sau alte accesorii costisitoare. Am ajuns la nivelul economic la care sa ne permitem toate acestea? Este evident ca nu. Multe dintre aceste bunuri de prestigiu sint etalate de lumpen-fitosi si, de fapt, asta este singura lor avere. Dar cultura ostentatiei nu tine cont de statutul economic si social, ci de dorinta de a-ti depasi conditia, de a transgresa granite sociale, de a fi ceea ce nu ai putut sa fii. Cultura ostentatiei apare in vremuri ca acestea, marcate de o haotica dinamica sociala, la tari si oameni care vor sa faca un catch-up rapid, sa recupereze imediat, ignorind rinduiala, regulile, granitele, etapele obligatorii, copiind doar forma, nu si fondul din retetele care au functionat in alta parte. De aici aspectul de carnaval, de lume rasturnata, parodica, pe care il ofera ciocoismul contemporan.

Iar cind avem primari ciocoi care exploateaza ciocoismul alegatorilor, sintem in plina comedie. O comedie trista pina la urma si extrem de costisitoare... Care se poate dovedi sinucigasa in vremuri de criza, cind cumpatarea ar fi singura solutie rationala.


Niciun comentariu: