sâmbătă, 10 octombrie 2009

REGULILE JOCULUI


Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 02/10/2009

Politica de la noi se desfasoara dupa citeva reguli care au la baza cinismul, clientelismul, urmarirea intereselor imediate si o ampla gestica de salvare a aparentelor.

Iata citeva observatii despre lumea politica de azi, avind ca pretext, in fundal, faimosul eseu al lui Max Weber "Politica - o vocatie".

Cunoscutul sociolog fixeaza in aceasta lucrare un cadru normativ rezonabil - nu unul idealist, utopic - pentru activitatea politica. Asa ne-a ramas una dintre cele mai influente definitii ale politicii - ca arta a compromisului si stiintei luarii deciziilor pentru obtinerea beneficiilor sociale cu costuri cit mai mici. Politica este o vocatie pentru cei care traiesc pentru politica, nu din politica. Weber ne indeamna sa nu ne asteptam ca politicienii sa fie eminamente altruisti, pentru ca macar un minim instinct de conservare si acumulare va fi prezent la oricare dintre ei. Problema apare cind politica este utilizata doar ca sursa, directa sau indirecta, de venituri, fara ca o alta motivatie puternica sa existe. Un bun politician este minat de pasiune (in sensul de devotiune pentru o cauza, nu de excitatie sterila), responsabilitate si un simt al proportiilor (care se obtine prin distanta, prin perspectiva). Instinctul puterii este normal, dar inceteaza sa fie benefic in momentul in care devine o sursa de auto-intoxicare, de stimulare a vanitatii si cind este pus exclusiv in slujba intereselor individuale, in loc sa fie dedicat unei cauze. Eseul lui Weber este faimos si pentru ca preconizeaza o relatie limitata, dar functionala, rezonabila, dintre politica si etica. El se indeparteaza de politica ghidata de o "etica a scopurilor ultime", in care politicianul urmareste realizarea unui ideal etic, a unui proiect politic utopic, ignorind efectele imediate, si pledeaza in schimb pentru o "etica a responsabilitatii".

Cum stam, aplicind aceste coordonate la lumea de astazi? Nu prea bine. Politica este vazuta, si dinauntru si dinafara, ca o sursa lucrativa, inainte de orice. Multi dintre politicieni sint atrasi de salariile, pensiile si privilegiile oferite de politica, iar cei mai influenti dintre ei, de accesul direct sau indirect la decizii orientate, informatii confidentiale, sociabilitati exclusiviste, licitatii cu destinatie care ii ajuta in afacerilor lor private. Devotiunea pentru o cauza? Hmmm, nimeni nu prea mai crede in ea, nici politicienii, dar nici electoratul, desi acesta din urma poate ar dori sa creada. Lumea politica tinde sa se transforme intr-un corp profesional autonom, angajat in competitia pentru resurse cu alte corpuri profesionale, care nu mai urmareste crearea de beneficii sociale pentru cit mai multi, ci doar propria conservare si perpetuare. Din acest motiv, se vorbeste cu obstinatie si tot mai des despre "clasa politica" - pentru ca lumea politica este perceputa ca fiind separata de restul lumii, inchisa in ea pina la autism si minata cu precadere de interese proprii. Bineinteles, vorbim despre o perceptie pina la un punct exagerata, populista, antipolitica, dar in aceeasi masura este o perceptie larg raspindita, puternica, greu de dislocat, stimulata chiar de politicieni, care are efecte asupra prezentei la vot si, in general, asupra angajarii romanilor in treburile publice.

Daca politica nu va furniza cit de repede ceea ce Weber numeste "beneficii sociale" (prin alocare directa catre grupuri profesionale sau, indirect, prin crearea mediului prielnic ce va duce la cistig individual) si ceea ce Albert O. Hirschman numeste "bunuri publice" (adica acele bunuri, beneficii, servicii din sfera publica de care se poate bucura oricine fara a-l depriva pe altul), atunci vom avea tulburari sociale serioase. Pe scurt, pina nu vor exista, ca rezultat al initiativei politice, o birocratie prietenoasa si necorupta, institutii eficiente si cultura institutionala orientata spre transparenta si responsabilitate, venituri onorabile si rational proportionate, mediu de afaceri prielnic, decidenti preocupati de performanta manageriala si mai putin de interesele personale si ale propriei clientele, drumuri bune si alte utilitati la nivelul decentei, nu va fi bine si chiar poate sa fie rau.

Deocamdata am avut incercari ale lumii politice de auto-reformare - modificarea Constitutiei, schimbarea sistemului electoral, masuri de limitare a migratiei politice, eliminare a conflictelor de interese, crestere a transparentei si, mai nou, propunerea presedintelui de reducere a numarului de parlamentari si trecerea la Legislativ unicameral. Dar acestea nu au avut decit rolul unui exorcism temporar si efectele unei operatii estetice. Mai nimeni nu are sentimentul ca avem pe ansamblu o elita politica mai buna, mai eficienta (desi individualitati peste medie exista) si reguli ale jocului mai apropiate de idealul democratic.

Cum stam cu arta compromisului? De cind exista guverne de coalitie, partidele din Romania au invatat, pina la un punct, sa se suporte reciproc pentru a-si imparti teritoriile si resursele. Aceasta este principala forma de compromis pe care o cunosc si o utilizeaza - compromisul in avantaj reciproc. Insa Weber vorbeste despre compromisul in avantaj public. Despre asa ceva nu prea poate fi vorba la noi sau, daca exista totusi cazuri, publicul nu afla de ele din cauza vacarmului general.

Pasiunea disponibila in lumea politica este mai toata investita in excitatie sterila. Dovada este si criza politica pe care o parcurgem acum. Principala indeminare capatata de toate partidele este aceea de salvare a aparentelor si blamare a celorlalti. Cinismul a ajuns valoare de baza a ethosului politic. Electoratul nu are de ales si opteaza - in numar tot mai mic, este drept - pentru cei care ies cel mai bine din acest joc al aparentelor. In conditiile in care, in termeni reali, nu se intimpla mare lucru, alte criterii vizibile, concrete, de cuantificare a performantei politice nu exista.

Nu se poate spune nici pe departe ca politica de la noi este condusa de o etica a scopurilor ultime. S-a intimplat acest lucru inainte de 1989, cind realitatea era siluita, cu costuri sociale ingrozitoare, pentru a fi realizat proiectul utopic comunist. Evident, avem si acum cazuri cind, in numele "reformei" si al unor modele teoretice apriorice, sa fie luate masuri care au costuri sociale foarte mari fara ca beneficiile sa fie pe masura. Ceea ce se intimpla mult mai des este ca lumea politica sa judece doar in functie de efectele imediate, parcelar, tribalist, complet detasata de ideea de responsabilitate. Politicienii nu sint deprinsi sa ridice privirea pentru a capata perspectiva. Energia li se consuma intr-un razboi de gherila surd, incrincenat, cotidian si fara orizont. Orice idee de coerenta si program se pierde pe parcurs. Asa nu se conduce o tara si nu se stie unde o sa ajungem.

Niciun comentariu: