CONFERINŢĂ DESPRE COMINTERN ŞI ROMÂNIA, LA IICCMER
Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc vă invită la conferinţa cu titlul Cristian Rakovski, Cominterul şi România, susţinută de dr. Flavius Solomon, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iaşi. Conferinţa va avea loc joi, 25 noiembrie, ora 16.00, la sediul IICCMER, str. Alecu Russo, nr. 13-19, et. 5, ap. 11, sector 2, Bucureşti.
Relaţiile româno-sovietice în perioada interbelică s-au bucurat de un interes relativ mare din partea istoricilor români, sovietici, ruşi, moldoveni şi occidentali. Totuşi, chiar dacă producţia istoriografică privind această temă este una destul de consistentă, există încă puţine abordări echidistante, desprinse de comandamentele politice şi ideologice, cu privire la teme sensibile, cum ar fi implicarea Cominternului în viaţa politică din Regatul Român. Conferinţa se bazează pe un efort de recuperare documentară şi are la bază noi documente din Arhiva de Stat de Istorie Social-Politică din Federaţia Rusă (R.G.A.S.P.I.) şi Arhiva de Politică Externă a Federaţiei Ruse (perioada contemporană) – fondul „secretariat Racovski”: corespondenţă internă dintre liderii sovietici; stenograme ale unor şedinţe ale Biroului Politic al C.C. al P.C. (b.) din Rusia; corespondenţă diplomatică; rapoarte interne şi memorii.
Flavius Solomon (n. 1967) este cercetător ştiinţific gr. II la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” (Academia Română, filiala Iaşi). A absolvit în 1991 Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova (Chişinău) şi a devenit doctor în istorie al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi în 1994. Este autor al mai multor cărţi şi studii privind istoria medievală, modernă sau contemporană. A beneficiat de mai multe burse de cercetare în instituţii occidentale şi a participat la numeroase conferinţe internaţionale. Vorbeşte mai multe limbi străine, dintre care rusa şi germana, şi este un bun cunoscător al arhivelor din spaţiul ex-sovietic. Este colaborator al IICCMER din acest an.
Comentarii