EVZ: România se înşurubează definitiv pe harta Holocaustului

Autor: Vlad Stoicescu

Crimele comise de armata română împotriva evreilor sunt aduse la lumină, pentru prima oară în ultimii 65 de ani, după ce o groapă comună a fost descoperită în localitatea ieşeană Popricani. E frig şi aproape s-a lăsat întunericul peste Pădurea Vulturi din apropierea Iaşiului. Sunt doar puţin peste zece kilometri până în comuna Popricani, o aşezare cu pâlcuri de sate răsfirate şi un secret teribil care bântuie comunitatea. Un secret atât de bine păzit încât au fost necesare şapte decenii pentru ca povestea aceasta să răstoarne mormanele de pământ care i-au acoperit drama.

Aproape s-a lăsat întunericul, dar peria arheologului Neculai Bolohan continuă să ridice la suprafaţă istoria. Cineva notează cu atenţie cuvintele profesorului: "În marginea de vest a gropii au fost identificate fragmentele osteologice ale unor indivizi adulţi. Unul dintre ei are cutia craniană cu lovituri în zona parietală datorate probabil acţiunii mecanice cu un pat de puşcă".

Masacru la ordin

Suntem în comuna Popricani, undeva între satele Vulturi şi Cuza Vodă, la marginea unei gropi din mijlocul căreia răsar câteva cranii şi un contur scheletic aproape profilat. Dintr-un perete lateral al şanţului se iveşte o mandibulă. Stăm pe o groapă comună care găzduieşte rămăşiţele a zeci, dacă nu sute, de evrei ucişi de armata română în vara lui 1941. După declanşarea ofensivei româneşti peste Prut, în pădurea de lângă Vulturi au fost executaţi evrei din Iaşi, cel mai probabil într- o prelungire a pogromului de la sfârşitul lui iunie 1941.

Bazându-se pe relatările unor localnici, o echipă coordonată de cercetătorul Adrian Cioflâncă de la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" din Iaşi a efectuat săpături într-o pădure din apropierea aşezărilor, descoperind o groapă comună pe un versant cunoscut sub denumirea de Valea Climoaiei.

Nişte nasturi şi multe gloanţe
Până în prezent, acţiunea derulată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" în parteneriat cu Facultatea de Istorie din Iaşi a reuşit să pună în evidenţă şaisprezece cranii, precum şi o serie de obiecte care atestă calitatea civilă a victimelor: nasturi de la haine, o cataramă de curea sau o talpă de pantof mărimea 35, probabil de femeie. În groapă au fost descoperite şi tuburi de gloanţe de calibru 7,92 CMC (Copşa Mică Cugir) sau PA (Pirotehnia Armatei) producţie 1939 şi 1940, folosite de armata română în război.

În plus, documentele de arhivă din dosarul procesului pogromului de la Iaşi, aflate în arhivele Muzeului Holocaustului din Washington şi ale CNSAS, arată că, în vara lui 1941, în zona Vulturi acţiona Regimentul 6 Vânători din Divizia 14. Ofiţeri ai acestui Regiment au fost condamnaţi pentru crime de război în 1948, fiind posibil să aibă legătură şi cu masacrul din Valea Climoaiei.

Drumul spre moarte

Localnicii vorbesc în şoaptă despre trecutul acesta care a refuzat, în tot acest timp, să treacă. Din relatările lor se conturează un scenariu comun. În vara lui 1941, convoaiele de evrei din Iaşi au curs spre Pădurea Vulturi. Femei, bărbaţi, copii, apoi sunetele de mitralieră au întregit un scenariu cu repetiţie zilnică. Martorii de atunci, majoritatea adolescenţi în vara aceea pe care nimeni n-o poate uita, i-au ajutat pe cercetători să sape exact unde trebuia, într-o pădure în care copacii şi potecile par toate la fel.

Martorii genocidului

Vasile Enache şi Costantin Macovei, din satul Cuza Vodă, Ion Bosînceanu şi Lucica Baltaru, din Vulturi, au descris pentru EVZ acelaşi peisaj apocaliptic care i-a dus pe cercetători la locul crimelor. Deşi existenţa gropii comune nu este acoperită documentar prin acte oficiale, toţi martorii susţin că în vara lui 1941 în pădurea de lângă Vulturi s-au derulat execuţii ale evreilor din Iaşi.

Soldaţii tineri, obligaţi să execute ordine criminale, convoaiele de oameni mergând încet spre moarte, femeile ţinându-şi în braţe copiii sau hainele lor, vândute ulterior de "unul, Stefan Clim, un instigator care făcea numai prăpastii", toate se regăsesc în memoriile martorilor.

"Vreo două luni tot au venit. Cele mai mari grupuri erau de 50-70 de persoane. Îi aduceau prin satul Cârlig. După ce intrau în pădure se auzea sunet de armă automată. Auzeam şi ţipete. Eram cu vaca la păscut şi îi vedeam cum vin", îşi aminteşte Bosînceanu.

Relatarea lui e confirmată de Lucica Baltaru, al cărei tată era, în 1941, pădurar la Cantonul Vulturi: "Au fost foarte mulţi omorâţi. Sunt două gropi mari aici. Îi dezbrăcau şi-i împuşcau. Îşi săpau gropile singuri". "Ăştia de la Iaşi au fost îngropaţi în pădure. Ţin minte că am văzut o evreică în Valea Climoaiei moartă, era tânără. Avea ochii scoşi", completează Macovei.

Mărturiile lor sunt importante şi rescriu istoria. Sau poate că, de fapt, doar o confirmă. După aproape şapte decenii, victimele pogromului de la Iaşi încep, oficial, să existe.



IPOTEZE

Evreii ale căror rămăşiţe sunt îngropate în Pădurea Vulturi provin, cel mai probabil, din rândul comunităţii din Iaşi, una extrem de numeroasă în perioada interbelică

Adrian Cioflâncă, istoricul care coordonează acţiunea girată de Institutul Wiesel, vorbeşte pentru EVZ despre un trecut sensibil, ascuns în arhive şi în amintirile câtorva martori. Conform acestora, groapa comună descoperită nu este singura din Pădurea Vulturi.

Cercetările, începute practic în urmă cu un an, printr-o serie de interviuri de istorie orală realizate de Cioflâncă şi continuate acum cu investigaţii arheologice aprobate inclusiv de Parchetul General, continuă. Ipotezele indică un scenariu genocidar de proporţii.

EVZ: Ce înseamnă, din perspectiva istoricului, descoperirea gropii comune de la Popricani?
Adrian Cioflâncă: Pentru a nu suna foarte abstract, să stabilim din capul locului că vorbim despre oameni nevinovaţi, evrei civili al căror destin a fost curmat brutal într-o pădure. Ei bine, iată că, până la urmă, lucrurile tot se află şi există oameni care vor să afle, ca un semn de respect pentru demnitatea umană şi adevărul istoric. Aici vorbim despre evenimente care nu sunt acoperite documentar, ceea ce este foarte important pentru istorici, fiindcă lucrurile pe care le aflăm de la martori şi de la echipa de arheologi cu care lucrăm schimbă sensibil istoria pogromului de la Iaşi şi a masacrelor din zona actualului judeţ Iaşi din vara anului 1941.

De unde ar putea proveni victimele? Care sunt principalele ipoteze de lucru?
Personal, pe baza documentelor, merg pe două ipoteze, discutate îndelung cu Radu Ioanid: Iaşi sau Sculeni. Martorii spun că evreii proveneau din Iaşi. Coloanele de evrei escortate de soldaţi au fost văzute în vara lui 1941 venind dinspre Iaşi sau dinspre satul Cârlig, care se află plasat între pădurea Vulturi, unde am descoperit gropile, şi Iaşi. Unii săteni au recunoscut în coloane evrei din Iaşi cu care avuseseră legături personale, comerciale etc.

Pretorul plasei Copou aflase şi el că evrei din zona sa erau ucişi de soldaţi. Dacă sunt din Iaşi, atunci masacrul are legătură directă cu pogromul din iunie 1941. Asta înseamnă că o parte dintre evreii din oraş au fost duşi de militari nu la Chestura de Poliţie, unde au fost masaţi câteva mii, ci în afara oraşului şi împuşcaţi fără drept de apel.

A doua ipoteză ne trimite la evenimentele din preajma Sculenilor din primele zile de război. Pe 26 iunie 1941, armata română a evacuat întreaga populaţie din Sculeni-sat şi Sculeni-târg, localităţile aflate de-o parte şi alta a Prutului. Evacuaţii au fost împărţiţi în două, creştinii au fost duşi în pădurea Cârlig şi preluaţi de acolo de autorităţi, iar evreii a fost împuşcaţi în mai multe locuri. Noi ştim doar despre gropile comune de la Stânca. Există, aşadar, şi posibilitatea ca o parte dintre evreii din Sculeni să fi fost omorâţi în pădurea Vulturi.

Arheologia va fi esenţială pentru a afla de unde au fost aduşi evreii omorâţi acolo. În concluzie, vorbim ori despre evrei din Iaşi sau din Sculeni, ori din ambele locuri, pentru că totul se întâmplă în acelaşi interval de timp şi ca rezultat al deciziei regimului Antonescu de "a rezolva problema evreiascã" .

Există date certe, la momentul actual, pentru a susţine că armata română a comis crime de război la Popricani, în vara lui 1941?
După terminologia acceptată internaţional astăzi, nu vorbim aici despre crime de război, ci despre crime cu caracter genocidar, vizând o etnie, care au pus România pe harta istoriei Holocaustului.

Desfăşurarea masacrelor din vara anului 1941, din nord-estul Moldovei, din Bucovina şi Basarabia, arată că, pe unde au trecut trupele române şi germane, au fost vizate comunităţi întregi de evrei, iar oamenii au fost împuşcaţi până la unul. Istoricii care vor să ştie nu mai au demult îndoieli că armata română a fost implicată în masacrarea populaţiei evreieşti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai există şi alte gropi comune descoperite pe teritoriul României care să probeze crimele Holocaustului comandat de mareşalul Antonescu?
Da, în toamna lui 1945 au fost deschise trei din cele patru gropi comune de la Stânca Roznovanu, fiind recuperate 311 cadavre, dintre care 38 de copii între 1 şi 12 ani.

Ce se va întâmpla în continuare? Ar putea fi extinse deshumările, în condiţiile în care există relatări ale unor martori care vorbesc despre existenţa mai multor gropi comune în zonă?
În primul rând, trebuie să depistăm a doua groapă comună despre care ştim că există în aceeaşi locaţie. După care, la anul, vom merge pe fir mai departe pentru a vedea dacă putem identifica alte gropi. Şi această acţiune, şi viitoarele acţiuni se derulează cu sprijinul Institutului Wiesel.

"Armata Română a fost implicată în masacrarea populaţiei evreieşti." ADRIAN CIOFLÂNCĂ, istoric


MĂRTURIE. Pretorul plasei Copou, Aurel Gaşpar, recunoaşte masacrul