ȘI A PROPOS DE FABRICA DE STATUI A DOMNULUI ONȚANU

Înțeleg că primarul Onțanu a inclus isprava cu bustul lui Adrian Păunescu inaugurat în frumosul Parc al Icoanei într-o serie "reparatorie" alături de alte busturi, dedicate de data aceasta unor personalități care au simpatizat cu fascismul: Mircea Eliade, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu. Trăim în vremuri de  haos axiologic și sincretism al extremelor. Cazul primilor doi este prea bine cunoscut și documentat. Situația lui Vulcănescu este mai puțin cunoscută, dar și mai flagrantă, pentru că acesta a fost condamnat pentru crimă de război în 1948 (vezi fișa matricolă penală atașată, pusă la dispoziție de IICCMER). A și murit în închisoarea Aiud, în 1952, din cauza condițiilor inumane de detenție. Minte strălucită, scriitor talentat, Vulcănescu a făcut greșeala de a ocupa poziția de subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe (ianuarie 1941 - august 1944) în timpul guvernării Antonescu. De pe acea poziție a participat la politicile de deprivare a populației evreiești din România și din lagărele de Transnistria. Iată ce scrie istoricul Jean Ancel despre Vulcănescu în cartea Distrugerea economică a evreilor români (INSHR-EW, Yad Vashem, 2008): "Persoana numită să supravegheze confiscarea banilor deținuți de evrei, cea care semna clarificările trimise guvernatorului Basarabiei în numele ministrului de Finanțe, era Mircea Vulcănescu, un expert pe probleme fiscale și unul din intelectualii proeminenți ai acelei perioade". Bineînțeles, Vulcănescu a devenit o țintă pentru regimul comunist pentru că făcea parte din elita intelectuală a României interbelice, dar totul s-a petrecut pe fondul eforturilor europene de pedepsire a celor care au participat la crimele și abuzurile fascismului. Este greu de separat între între meritele culturale ale lui Vulcănescu, rolul său în guvernarea Antonescu penalizat de justiția postbelică, implicarea în măsurile antievreiești și represiunea comunistă, dar tocmai pentru că situația este complicată este nevoie, și în acest caz și în altele, de punerea în balanță a tuturor elementelor, pentru a nu construi iarăși un panteon ros de carii. Mitologizarea necritică nu ne poate ajuta. În Germania și alte țări colaboratoare, rolul ministerelor de finanțe și al băncilor naționale în Holocaust este de mult timp un subiect de dezbatere și cercetare academică.

Una peste alta, vorbim despre o personalitate controversată, iar memoria publică utilizabilă ar trebui să fie consacrată doar cazurilor exemplare, clare. O stradă importantă din București poartă deja numele lui Vulcănescu și până să avem și un bust amplasat în spațiul public cred că trebuia să avem o dezbatere publică pe acest subiect.