COMPLETARE LA SESIZAREA PENALĂ ÎN CAZUL GHEORGHE ENOIU

COMUNICAT DE PRESĂ AL INSTITUTULUI DE INVESTIGARE A CRIMELOR COMUNISMULUI ŞI MEMORIA EXILULUI ROMÂNESC

ŞTIRE TVR aici

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie noi informaţii probate documentar privind activitatea represivă a ofiţerului de Securitate Gheorghe Enoiu, pe numele căruia Institutul a formulat în 2007 o plângere penală.

Gheorghe Enoiu a activat ca anchetator şi ulterior director al Direcţiei de Anchete Penale a Securităţii, principala instituţie responsabilă cu instrumentarea represiunii politice în cadrul regimului comunist. Din poziţia sa, Enoiu a fost implicat în unele dintre cele mai importante anchete din ’50 şi ’60, fiind responsabil, printre altele, pentru incriminarea membrilor unor grupări de rezistenţă anticomunistă sau a studenţilor care au participat la protestele din a doua parte a anilor ’50. În toată activitatea sa, Enoiu s-a remarcat prin metodele brutale de anchetă, bazate pe tortură fizică şi psihică, fiind exponenţial prin poziţie instituţională şi mod de acţiune pentru aparatul represiv al regimului comunist. Din acest motiv, IICCMER solicită cercetarea şi judecarea acestuia, ca un semn că statul de drept îşi face datoria faţă de cetăţenii săi şi îşi arată respectul faţă de victimele regimului totalitar comunist.

După depunerea plângerii penale în 2007, experţii Institutului au identificat în arhive noi documente care reflectă activitatea lui Gheorghe Enoiu. Cel mai important dintre acestea este dosarul profesional al ofiţerului de Securitate, având peste 300 de file, care a fost trimis acum în copie la Parchet. În dosar apare o mărturie a lui Enoiu, în care recunoaşte sub semnătură proprie, că „în decursul anilor am încălcat legalitatea, am săvârşit abuzuri aducând prejudicii unor cetăţeni nevinovaţi”. De asemenea, reprezentanţi ai statului comunist au constatat, în anii 1967 şi 1968, în urma cercetării de către o comisie a Partidului Comunist Român a abuzurilor din anii ’50, că ofiţerul de Securitate „a încălcat în mod grav legalitatea socialistă, folosind metode brutale de constrângere fizică şi morală care nu aveau nimic comun cu realitatea”.

În sesizarea penală a Institutului, sunt documentate numeroase cazuri în care Gheorghe Enoiu a fost implicat în acte ilegale şi abuzuri care au dus la decesul sau sinuciderea unui număr mare de persoane în timpul anchetelor, la arestarea, anchetarea, maltratarea, internarea administrativă şi condamnarea abuzivă a unor oameni nevinovaţi. Noile documente trimise Parchetului vin să probeze suplimentar aceste fapte.

IICCMER consideră că instrumentarea în justiţie a cazului Enoiu este posibilă întrucât acesta a încălcat, conform probelor adunate de Institut, legile României aflate în vigoare în timpul comiterii faptelor, precum şi legislaţia internaţională. Faptele lui Gheorghe Enoiu pot fi încadrate drept crime împotriva umanităţii, iar acestea sunt considerate imprescriptibile indiferent de momentul comiterii, conform Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii (Rezoluţia Adunării Generale ONU, nr. 2391 din 26 noiembrie 1968), pe care România a ratificat-o în 1969.

În adresa către Parchet, IICCMER a solicitat să fie informat asupra stadiului cercetării în acest cay şi dacă au fost audiaţi Gheorghe Enoiu şi martorii menţionaţi în sesizarea din 2007.

23 august 2010 Conducerea IICCMER

Către

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Secţia de urmărire penală şi criminalistică

Domnului procuror Iuliu Molcuţ

La 9 august 2007, IICCR (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania; în 2009 IICCR a fost comasat cu Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, rezultând o nouă instituţie, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc – IICCMER) a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare o sesizare penală cu privire la faptele săvârşite de către Gheorghe Enoiu, fost ofiţer în Securitate şi director al Direcţiei de anchete penale a Securităţii între anii 1963 şi 1967. Faptele care i-au fost imputate fostului ofiţer din Securitate au constat, în principal, în cercetarea abuzivă, de către acesta şi ofiţerii din subordine, a unui număr foarte mare de persoane, arestate pentru opoziţia lor faţă de regimul comunist. În timpul anchetelor, Gheorghe Enoiu şi subordonaţii lui au folosit ca metode de „interogatoriu” tortura fizică şi psihică a celor arestaţi, precum şi izolarea şi înfometarea acestora sub acuzaţia de a fi comis acte ostile regimului comunist. Urmările acestor metode au fost vătămarea corporală gravă a arestaţilor, decesul sau sinuciderea unui număr mare de persoane în timpul anchetelor, precum şi condamnarea abuzivă a unor oameni nevinovaţi sau internarea administrativă a arestaţilor a căror vinovăţie nu a putut fi probată prin metode proprii de către organele de anchetă ale Securităţii.

Prin adresa nr. 841 din 6 martie 2008 a Ministerului Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare), IICCMER a fost informat de stadiul acestei sesizări, precum şi al celor din 4 decembrie 2006 (privind ofiţerii de Securitate care au recrutat minori ca informatori) şi 22 mai 2007 (referitoare la actele inumane şi de tortură comise de foştii angajaţi militari sau civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor din perioada 1948-1989). Potrivit acestei adrese, sesizările depuse de către Institut au făcut obiectul cercetărilor în dosarele 35/P/2006, 68/P/2006 şi 82/P/2007, iar la 9 octombrie 2007 toate aceste dosare au fost conexate într-un dosar intitulat generic „Procesul Comunismului” (dosar 82/P/2007). La acest dosar au mai fost adăugate şi o serie de denunţuri sau plângeri penale formulate de foşti deţinuţi politici ori de urmaşi ai victimelor comunismului. Prin aceste denunţuri sau plângeri au fost sesizate un număr de fapte prevăzute de legea penală comise începând cu anul 1945 de conducătorii de partid şi de stat comunişti din România, inclusiv prin folosirea forţelor de represiune din subordinea acestora.

Prin ordonanţa nr. 82/P/2007 din 31 iulie 2008, colonelul magistrat Levanovici Mircea, procurorul militar care avea în lucru dosarul 82/P/2007, a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei privind „Procesul Comunismului” în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Acest dosar a fost înregistrat la Secţia de urmărire penală şi criminalistică cu nr. 1304/P/2008.

Principalele argumente care au stat la baza adoptării acestei soluţii, aşa cum se menţionează în ordonanţa nr. 82/P/2007, au fost: „schimbările legislative survenite după înregistrarea dosarului (anume modificarea alin. 2 – 5 ale art. 35 din Codul de procedură penală, prin Legea nr. 356/2006, coroborată cu dispoziţiile Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, referitor la care este de menţionat decizia nr. XXVI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite) precum şi rezultatul investigaţiilor efectuate în privinţa subordonării din punct de vedere administrativ a penitenciarelor, coloniilor şi unităţilor de muncă din perioada 1949-1989 (a se vedea adresa nr. 1504/29.05.2008), se impune analizarea aspectelor vizând parchetul competent să continue şi să definitiveze cercetările în cauză. Astfel, sub aspectul competenţei după calitatea persoanei, se constată că în speţă sunt sesizate fapte prevăzute de legea penală săvârşite de civili (în principal conducători de partid şi de stat comunişti, dar şi alţi activişti de partid şi ai structurilor administrative locale, personal al Serviciului Secret de Informaţii, colaboratori ai Securităţii, ş.a.) foşti militari, actualmente civili prin efectul legii (este cazul foştilor generali, ofiţeri şi subofiţeri şi din sistemul penitenciar, care după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi respectiv a Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au devenit funcţionari publici cu statut special) şi militari (generali, ofiţeri şi subofiţeri din Securitate). Dacă, în funcţie de calitatea făptuitorilor, competenţa ar reveni în principiu parchetelor militare pentru faptele săvârşite de generalii, ofiţerii, subofiţerii din Securitate şi ai trupelor de Securitate, pentru faptele comise de toate celelalte categorii de persoane competenţa ar aparţine parchetelor civile. Este însă de observat că faptele ce fac obiectul prezentului dosar, indiferent de calitatea făptuitorilor, sunt conexe în înţelesul preve. art. 34 C.p.p. neputându-se opera disjungerea. Pe de altă parte, prin efectul disp. art. 35 C.p.p. <> (alin. 2) iar <> (alin. 2). Mai este de remarcat că, în raport de calitatea unora dintre persoanele reclamate, generali, membri ai Guvernului, un senator, competenţa ar reveni Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Faţă de cele expuse, având în vedere şi prev. art. 45 C.p,p. se constată că în speţă, competenţa de cercetare şi soluţionare a cauzei revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică”.

Ca urmare a acestei ordonanţe, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică cu nr. 1304/P/2008, fiind repartizat procurorului Iuliu Molcuţ.

De la data depunerii sesizării penale, 9 august 2007, şi până în prezent, experţii Institutului au continuat investigaţiile în cazul Gheorghe Enoiu, reuşind să identifice şi să fotocopieze dosarului profesional al fostului colonel din Securitate. Acest dosar conţine documente întocmite de fostele structuri ale statului comunist, rapoarte şi autobiografii ale lui Gheorghe Enoiu, care probează actele de tortură şi tratamentele inumane menţionate în sesizarea din 9 august 2007 şi în lucrările memorialistice ale foştilor deţinuţi politici. În aceste documente, şi în special în Raportul către tovarăşul Preşedinte al Consiliului Securităţii Statului din 28 noiembrie 1967, Gheorghe Enoiu prezintă pe larg acţiunile şi anchetele la care a participat în perioada 1949-1967.

Gheorghe Enoiu s-a născut la 4 noiembrie 1927 în satul Măniceşti, comuna Băiculeşti, judeţul Argeş. După terminarea şcolii primare în localitatea natală, în 1942, se stabileşte în Bucureşti, intrând în acelaşi an ucenic la Tipografia CFR Filaret. În următorii ani, a absolvit Şcoala de ucenici şi arte grafice din Bucureşti (1942-1945) şi Liceul teoretic nr. 1 Sfântul Sava din Bucureşti, la forma de învăţământ seral. În cadrul Tipografiei CFR Filaret va lucra ca ucenic, iar din 1947 ca funcţionar la Birourile Tipografice (impiegat de birou la contabilitate). Din punct de vedere al activităţii politice, Gheorghe Enoiu a fost pentru o scurtă perioadă de timp membru al organizaţiei de tineret a Partidului Social Democrat, iar în decembrie 1945 s-a înscris în Partidul Comunist Român. Între anii 1945 şi 1949, acesta a participat din postura de membru al Sindicatului CFR, controlat de către reprezentanţii Partidului Comunist, la toate acţiunile antidemocratice întreprinse de PCR împotriva statului român, şi în special la manifestaţiile din 24 februarie 1945 şi 8 noiembrie 1945. Toate acestea acţiuni antidemocratice au avut drept consecinţe demisia guvernului Nicolae Rădescu şi instalarea guvernului procomunist condus de dr. Petru Groza, precum şi consolidarea Partidului Comunist, în paralel cu anihilarea oricărei forme de opoziţie democratică.

Participarea la toate aceste acţiuni antidemocratice nu a trecut neobservată. Gheorghe Enoiu a fost propus, la 25 martie 1949, de către organizaţia PMR – CFR pentru a urma cursurile Şcolii profesionale a Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, în vederea încadrării lui în Securitate. După absolvirea acestei şcoli, Gheorghe Enoiu a fost încadrat în Direcţia de anchete penale a Securităţii ca funcţionar operativ (anchetator). Încă din primii ani de activitate, acesta s-a remarcat, după cum se menţionează în acest dosar, prin abilităţile sale de a cuprinde orice muncă de anchetă sau de birou şi de a rezolva „întotdeauna şi la timp lucrările” care îi erau încredinţate (Dosar 25, filele 22, 274, 280). În cadrul Direcţiei de anchete penale a Securităţii, Gheorghe Enoiu a avut funcţiile de anchetator (1 august 1949 – 1 februarie 1951), şef Birou „problema Culte” (organizaţii religioase) din Serviciul III (1 februarie 1951 – 1 mai 1953), locţiitor şef Serviciu (1 mai 1953 – 1 mai 1958), şef Serviciu II (1 mai 1958 – 1 octombrie 1960), locţiitor director Direcţia de anchete penale (1 octombrie 1960 – 1 octombrie 1963), director Direcţia de anchete penale (1 octombrie 1963 – 21 iunie 1967). În tot acest interval de timp, Gheorghe Enoiu a participat la majoritatea anchetelor, remarcându-se prin bestialitatea cu care îşi tortura victimele. Acesta a participat la ancheta lotului Vasile Luca, a studenţilor arestaţi în perioada noiembrie – decembrie 1956, a membrilor grupărilor de partizani din anii ’50, a credincioşilor diferitelor culte, precum şi a celor implicaţi în Jaful Băncii de Stat a RPR din iunie 1959, foşti membri ai PCR din ilegalitate.

Foştii deţinuţi îşi amintesc că, în timpul anchetelor, Gheorghe Enoiu obişnuia să se înfăşoare într-un cearceaf pentru a nu se murdări de sângele celor torturaţi. Metoda lui favorită de interogatoriu era lovirea deţinuţilor cu pumnii şi picioarele, mai ales în cap, până când aceştia recunoşteau faptele ce le erau imputate. Paul Goma menţionează că în perioada noiembrie – decembrie 1956 studenţii arestaţi în urma revoluţiei maghiare din octombrie 1956 au fost torturaţi personal de către Gheorghe Enoiu, iar pe unul dintre colegii lui de facultate, Negrea Ştefan, „l-a bătut în cap, în cap, în cap, până a înnebunit şi s-a spânzurat la Gherla”, ca urmare a bătăilor suferite în timpul anchetelor.

Într-un Raport către Preşedintele Consiliului Securităţii Statului din 28 noiembrie 1967, Gheorghe Enoiu arată, sub proprie semnătură, unele dintre anchetele la care a participat, precum şi recompensele şi medaliile pe care le-a primit, în urma rezultatelor obţinute. Colonelul de Securitate recunoaşte în pasajul introductiv la acest raport că se numără printre cei care „în decursul anilor am încălcat legalitatea, am săvârşit abuzuri aducând prejudicii unor cetăţeni nevinovaţi” (Dosar 25, fila 25). Referitor la ancheta lotului Vasile Luca, Gheorghe Enoiu menţionează că, în luna august 1952, „în baza ordinului generalului mr. Mazuru, col. Butyka Francisc şi cu participarea lor şi a noastră a anchetatorilor mulţi dintre cei arestaţi au fost bătuţi crunt. Ni s-a spus că este dispoziţie dela conducere să se ia aceste măsuri fără să ni se indice de la cine. Ministru era tovarăşul Drăghici, adjunct tov. Pintilie”. Alte anchete la care a participat sunt indicate în acelaşi raport. La fila 71 a acestui dosar, Enoiu declară că a „participat efectiv alături de alţi tovarăşi la lichidarea şi anchetarea” grupărilor de partizani Korosverdi din Oradea, Purnichi din Piteşti, Lupşa Szorvas, Cornelia Gheorghe din Braşov şi Galaţi, Teodor Şuşman, Capotă şi Cutean din Cluj, Arsenescu din Piteşti, Motrescu şi Vatamaniuc din Suceava „şi multe altele” (Dosar 25, fila 71). Tot în acest raport, fostul ofiţer din Securitate recunoaşte că a participat la anchetarea, „de foarte multe ori” în grupe conduse de către el, a mai „mulţi conducători de culte şi secte şi mulţi membri ai unor organizaţii subversive din Bucureşti şi de pe teritoriul ţării” (Dosar 25, fila 72). Gheorghe Enoiu menţionează în acelaşi raport către preşedintele Consiliului Securităţii Statului că „nu voi arăta toate acţiunile la care am participat fiindcă intenţionez să vi le prezint într-un memoriu separat, dar vă asigur Tovarăşe Preşedinte că am muncit zi şi noapte, că în orice moment am fost animat de sentimente de a munci mai bine, de a lovi, cu toată hotărârea în duşmanii adevăraţi, de a respecta legalitatea” (Dosar 25, fila 72).

Participarea la toate aceste acţiuni de reprimare fizică a opozanţilor, reali sau imaginari, ai regimului comunist este prezentată de către fostul ofiţer de Securitate drept o „fericire” personală, considerându-se în acelaşi timp apt de a lupta contra duşmanului: „Am avut fericirea ca în majoritatea celor optsprezece ani şi ceva, să lucrez în problema legionară, bande, culte şi secte şi contraspionaj şi acţiunile la care am participat ca lucrător sau le-am coordonat ca şef îmi dau acea mândrie a unei datorii de luptă împlinite [...] mă consider destul de tânăr şi consider că mai pot lupta – şi m-am considerat pe linia I-a de luptă contra duşmanului” (Dosar 25, fila 71).

Pentru aceste acţiuni în slujba regimului comunist, fostul ofiţer a fost recompensat, în repetate rânduri, cu sume echivalente salariului său şi medaliat cu ordine şi medalii pentru „rezultatele excepţionale obţinute în apărarea orânduirii sociale şi de stat” cum ar fi identificarea şi arestarea unor „organizaţii subversive care au desfăşurat pe teritoriul Republicii Populare Romîne acţiuni criminale de spionaj, teroare, uneltiri contra ordinei sociale şi de stat” (Decret nr. 155/1959, fila 13). Într-una din Expunerile de motive din Decretul nr. 155 se precizează că „de asemeni au fost identificate şi făcute inofensive unele elemente duşmănoase care se ocupau cu răspîndirea de manifeste şi scrisori anonime, în care se defăimau realizările obţinute pînă în prezent”. Iar „în urma anchetei făcute, parte din cei arestaţi fiind trimişi în justiţie au fost condamnaţi la închisoare pe diferite termene”. Această Expunere de motive se încheie cu următoarea propunere a lui Alexandru Drăghici: „pentru priceperea şi devotamentul de care au dat dovadă în această acţiune, propun ca ofiţerilor care au participat la aceste misiuni şi care s-au evidenţiat în mod deosebit să li se confere ordine şi medalii ale Republicii Populare Romîne” (Decret 155/1959, fila 15). În urma acestei propuneri, Gheorghe Enoiu, ca şi alţi ofiţeri din conducerea Direcţiei de anchete penale, a fost decorat cu Ordinul „Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orînduirii sociale şi de stat”, clasa a III-a.

Folosirea de către Gheorghe Enoiu a unor mijloace de anchetă ilegale (de constrângere fizică şi morală) a fost indicată şi în rapoartele interne ale Securităţii şi ale Partidului Comunist Român. Aceste rapoarte au fost redactate în anii 1967 şi 1968, în urma cercetării de către o comisie a PCR a abuzurilor din anii cincizeci şi, în special, a cazurilor ale căror victime au fost membri ai Partidului Comunist Român, loturile Vasile Luca şi Lucreţiu Pătrăşcanu.

În Hotărârea organizaţiei de bază a PCR nr. 15 din Consiliul Securităţii Statului din 14 noiembrie 1967, activitatea Direcţiei de anchete penale şi a fostului ei şef sunt prezentate astfel: „Deosebit de negative trebuesc apreciate şi cazurile în care în munca de anchete penale s-au folosit şi mijloace nepermise ca: presiuni fizice şi morale. De această situaţie o răspundere principală revine TOV Enoiu Gheorghe care nu numai că a tolerat dar el însuşi a folosit asemenea metode de intimidare, contrar oricăror norme de muncă” (Dosar 25, fila 74). Anchetarea prin mijloace violente (de constrângere fizică şi morală) a celor arestaţi de către Gheorghe Enoiu este precizată şi într-un Referat al Ministerului de Interne din 14 februarie 1974: „Din analiza făcută s-a constatat că în perioada 1952-1953, cu prilejul anchetării unor persoane, [Gheorghe Enoiu] a încălcat în mod grav legalitatea socialistă, folosind metode brutale de constrîngere fizică şi morală care nu aveau nimic comun cu realitatea” (Dosar 25, fila 117). Caracterul violent al acestuia era cunoscut superiorilor săi încă de la începutul anilor cincizeci. Într-o referinţă a şefului Serviciului I, în cadrul căruia lucra Gheorghe Enoiu, se menţionează pe lângă aspectele pozitive (anchetarea unor arestaţi cu o pregătire culturală şi politică mai ridicată) şi unele dintre cele negative: „Totuşi este o fire impulsivă, nu poate să-şi stăpânească nervii în faţa arestatului şi are eşiri [ieşiri] nervoase” (Dosar 25, fila 271).

Considerăm important să precizăm că Gheorghe Enoiu, aşa cum reiese din această scurtă prezentare şi din documentele existente în dosarul pe care vi-l trimitem, a avut un rol esenţial în reprimarea fizică a celor consideraţi „duşmani ai poporului” de către regimul comunist, atât în mod direct cât şi indirect. Ca şef problemă, şef Birou, adjunct şef Serviciu, şef Serviciu, locţiitor al Direcţiei de anchete penale şi director al aceleiaşi direcţii, Gheorghe Enoiu a avut drept atribuţii repartizarea persoanelor ce urmau să fie anchetate, aprobarea planurilor de anchetă prezentate de către anchetatori şi chiar participarea la aceste anchete. Printre atribuţiile lui de şef al Direcţiei de anchete s-a numărat şi aprobarea referatelor de internare în colonii de muncă sau a celor de fixare a locurilor de muncă obligatorii pentru persoanele anchetate şi a căror vinovăţie nu a putut să fie probată, chiar în urma metodelor violente de anchetă folosite.

IICCMER consideră că instrumentarea în justiţie a cazului Enoiu este posibilă întrucât acesta a încălcat, conform probelor adunate de Institut, legile României aflate în vigoare în timpul comiterii faptelor, precum şi legislaţia internaţională. Faptele lui Gheorghe Enoiu pot fi încadrate drept crime împotriva umanităţii, iar acestea sunt considerate imprescriptibile, indiferent de momentul comiterii, conform Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii (Rezoluţia Adunării Generale ONU, nr. 2391 din 26 noiembrie 1968), pe care România a ratificat-o în 1969.

Vă transmitem dosarul profesional al lui Gheorghe Enoiu şi Decretul nr. 155/1959, identificate de către experţii IICCMER, în completarea materialului probator din dosarul 1304/P/2008.

În încheiere, vă rugăm să ne precizaţi stadiul în care se află acest dosar şi dacă au fost audiaţi Gheorghe Enoiu şi martorii menţionaţi în sesizarea din 9 august 2007. Totodată, vă solicităm să ne transmiteţi o copie după audierea lui Gheorghe Enoiu şi a altor ofiţeri din Securitate.

Cu deosebită consideraţie,

Preşedinte executiv
Ioan STANOMIR

Expert Departamentul Societate, economie şi instituţii
Dumitru LĂCĂTUŞU