Furtul de timp
Furtul de timp
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 14/03/2007
Timpul nostru privat este bunul intregului popor. Poate sa dispuna oricine de el cum doreste, fara sa pateasca nimic.
Timpul nu pare a fi, in Romania, un capital. Mai precis, timpul nostru nu este vazut ca pretios de cei cu care avem de-a face, oameni sau institutii. Noi stim prea bine ca nu prea avem vreme si ca orice ora conteaza. Insa cei cu care interactionam presupun ca avem la dispozitie tot timpul din lume. Si ca prea ne agitam!Viata noastra este organizata intr-o lunga succesiune de ritualuri de asteptare. Pe primul loc stau cozile. Ne irosim viata stind la coada, la impozite, la pasapoarte sau la carti de identitate, la medic, la biroul de accidente usoare, la lumina, la cablu, la supermarket, si asa mai departe. Esti grabit, obosit, ti-e rau, nu suporti aglomeratia, iti scade stima de sine - nu conteaza, esti dator cu sfinta asteptare. "La doctor se asteapta", m-a pus odata la punct medicul de familie, raspunzind unei crize de nervi cu un aforism desprins din tezaurul de intelepciune al breslei. De fapt, toti cred la fel, functionari, politisti, vinzatoare. Toti au convingerea ca, pe linga pretul propriu-zis al serviciului obtinut, sintem datori sa platim o acciza de timp. Apoi ne pierdem vremea calatorind. Trenurile merg cu viteze de anii '70, desi tehnologia a evoluat uimitor de atunci - in alta parte. Pe distanta Iasi - Bucuresti, noi am "evoluat" de la un interval de 5 ore in anii '90 la 6 ore si chiar 6 ore si jumatate, acum. Cind toata lumea se lauda cu micsorarea timpilor de deplasare, noi putem raporta mindri marirea lor. Ajungi mai repede in SUA decit cu trenul de la Iasi la Timisoara. E mai comod sa vizitezi Viena sau Milano decit Sibiul. Nici pe drumurile publice nu e cu mult mai bine. Starea jalnica a drumurilor domoleste si cea mai nervoasa masina. Blocajele din orase ii rapun pe cei mai frenetici soferi. Ca nu mai vorbim despre tramvaie, care au exact ritmul pensionarilor pe care ii transporta. O subspecie a calatoriei este umblatura. Umblatura dupa acte, adeverinte, autorizatii si alte nimicuri vitale. Birocratia, intr-o tara de mizantropi precum a noastra, imagineaza cele mai tembele rigori, adaugind inflationist alte si alte hirtoage pentru care sa ne batem cu confratii, fara cel mai mic respect pentru timpul si energia noastra. Nimeni nu pateste nimic daca iroseste bucati din viata concetatenilor - nu il cearta seful si nici nu il amendeaza politia. Furtul de timp nu se pedepseste, pentru ca este o infractiune intrata in natura lucrurilor.Nu in ultimul rind, ne petrecem viata asteptind. Daca suni la lumina, la gaz, la cablu sau la instalator pentru interventie, ti se spune sa fii acasa a doua zi intre orele 8-15.00. Halal precizie si predictibilitate! Cam asa stau lucrurile - daca ai nevoie de ei, stai si indura. Nici santajul cu timp nu se sanctioneaza. Or, tergiversarea este, de multe ori, o forma indirecta de a solicita mita. Termenele sint valabile doar pentru noi, nu si pentru ei. Daca noi intirziem, primim penalizari. Daca ei intirzie, primesc spaga din partea noastra ca sa se grabeasca. Punctualitatea? Este, asa, un obicei german desuet. In paranteza fie spus, cica nici germanii nu mai sint punctuali, cum se spune ca erau....In rest, asteptam, metafizic si intr-o doara, mai binele. Asteptam sa vina viitorul, sa fie si la noi ca in UE, sa cistigam ca in America, sa le vina politicienilor mintea la cap, si tot asa. Pe americani nu-i mai asteptam, au venit deja. "Any good?".Timpul este un bun propriu care nu ne apartine. Timpul nostru este, de fapt, bunul intregului popor. In cea mai mare parte, acesta continua sa fie "etatizat" (Katherine Verdery) ca pe vremea comunismului, dar, trebuie adaugat repede, si sfera privata isi da concursul pentru a invada timpul liber al oamenilor. Nu exista semne critice de promptitudine sporita din partea privatilor, decit in cazuri rare si costisitoare.Asadar, tara te vrea rabdator. Nu precipitat. Rapiditatea si promptitudinea nu fac parte din patrimoniul valorilor nationale. Cind spui ca te grabesti, adresantul nici nu pricepe despre ce vorbesti. I se pare ca te fandosesti. "Ce te costa sa astepti?", spune o vorba. Intr-adevar, la noi timpul nu costa nimic.
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 14/03/2007
Timpul nostru privat este bunul intregului popor. Poate sa dispuna oricine de el cum doreste, fara sa pateasca nimic.
Timpul nu pare a fi, in Romania, un capital. Mai precis, timpul nostru nu este vazut ca pretios de cei cu care avem de-a face, oameni sau institutii. Noi stim prea bine ca nu prea avem vreme si ca orice ora conteaza. Insa cei cu care interactionam presupun ca avem la dispozitie tot timpul din lume. Si ca prea ne agitam!Viata noastra este organizata intr-o lunga succesiune de ritualuri de asteptare. Pe primul loc stau cozile. Ne irosim viata stind la coada, la impozite, la pasapoarte sau la carti de identitate, la medic, la biroul de accidente usoare, la lumina, la cablu, la supermarket, si asa mai departe. Esti grabit, obosit, ti-e rau, nu suporti aglomeratia, iti scade stima de sine - nu conteaza, esti dator cu sfinta asteptare. "La doctor se asteapta", m-a pus odata la punct medicul de familie, raspunzind unei crize de nervi cu un aforism desprins din tezaurul de intelepciune al breslei. De fapt, toti cred la fel, functionari, politisti, vinzatoare. Toti au convingerea ca, pe linga pretul propriu-zis al serviciului obtinut, sintem datori sa platim o acciza de timp. Apoi ne pierdem vremea calatorind. Trenurile merg cu viteze de anii '70, desi tehnologia a evoluat uimitor de atunci - in alta parte. Pe distanta Iasi - Bucuresti, noi am "evoluat" de la un interval de 5 ore in anii '90 la 6 ore si chiar 6 ore si jumatate, acum. Cind toata lumea se lauda cu micsorarea timpilor de deplasare, noi putem raporta mindri marirea lor. Ajungi mai repede in SUA decit cu trenul de la Iasi la Timisoara. E mai comod sa vizitezi Viena sau Milano decit Sibiul. Nici pe drumurile publice nu e cu mult mai bine. Starea jalnica a drumurilor domoleste si cea mai nervoasa masina. Blocajele din orase ii rapun pe cei mai frenetici soferi. Ca nu mai vorbim despre tramvaie, care au exact ritmul pensionarilor pe care ii transporta. O subspecie a calatoriei este umblatura. Umblatura dupa acte, adeverinte, autorizatii si alte nimicuri vitale. Birocratia, intr-o tara de mizantropi precum a noastra, imagineaza cele mai tembele rigori, adaugind inflationist alte si alte hirtoage pentru care sa ne batem cu confratii, fara cel mai mic respect pentru timpul si energia noastra. Nimeni nu pateste nimic daca iroseste bucati din viata concetatenilor - nu il cearta seful si nici nu il amendeaza politia. Furtul de timp nu se pedepseste, pentru ca este o infractiune intrata in natura lucrurilor.Nu in ultimul rind, ne petrecem viata asteptind. Daca suni la lumina, la gaz, la cablu sau la instalator pentru interventie, ti se spune sa fii acasa a doua zi intre orele 8-15.00. Halal precizie si predictibilitate! Cam asa stau lucrurile - daca ai nevoie de ei, stai si indura. Nici santajul cu timp nu se sanctioneaza. Or, tergiversarea este, de multe ori, o forma indirecta de a solicita mita. Termenele sint valabile doar pentru noi, nu si pentru ei. Daca noi intirziem, primim penalizari. Daca ei intirzie, primesc spaga din partea noastra ca sa se grabeasca. Punctualitatea? Este, asa, un obicei german desuet. In paranteza fie spus, cica nici germanii nu mai sint punctuali, cum se spune ca erau....In rest, asteptam, metafizic si intr-o doara, mai binele. Asteptam sa vina viitorul, sa fie si la noi ca in UE, sa cistigam ca in America, sa le vina politicienilor mintea la cap, si tot asa. Pe americani nu-i mai asteptam, au venit deja. "Any good?".Timpul este un bun propriu care nu ne apartine. Timpul nostru este, de fapt, bunul intregului popor. In cea mai mare parte, acesta continua sa fie "etatizat" (Katherine Verdery) ca pe vremea comunismului, dar, trebuie adaugat repede, si sfera privata isi da concursul pentru a invada timpul liber al oamenilor. Nu exista semne critice de promptitudine sporita din partea privatilor, decit in cazuri rare si costisitoare.Asadar, tara te vrea rabdator. Nu precipitat. Rapiditatea si promptitudinea nu fac parte din patrimoniul valorilor nationale. Cind spui ca te grabesti, adresantul nici nu pricepe despre ce vorbesti. I se pare ca te fandosesti. "Ce te costa sa astepti?", spune o vorba. Intr-adevar, la noi timpul nu costa nimic.
Comentarii