Triumfalismul amnezic
Triumfalismul amnezic
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 17/01/2007
Acum, cind toata lumea s-a prins in hora integrarii europene, uitam ca la nivelul lumii politice si al societatii au fost segmente importante care s-au opus modernizarii
In preajma momentului oficial al aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, politicienii s-au intrecut in a spune ca "poporul a facut integrarea". Asa sa fie oare? Sa fi existat asa un elan modernizator colectiv care ne-a dus ineluctabil in UE? Greu de admis. Desigur, cind populismul face regula, acesta este adevarul ultim - ca poporul face totul. Dar daca stam si gindim la rece, lucrurile sint infinit mai complicate.Ceea ce se poate spune este ca integrarea s-a bucurat de sprijinul consistent si constant al majoritatii, unic in Europa de Est, daca este sa luam in considerare cifrele inregistrate in sondaje. Se mai poate spune ca populatia a suportat integrarea - in dublu sens, ca a indurat-o si a sprijinit-o. De asemenea, este de mentionat ca au existat impulsuri foarte importante din partea unor segmente de populatie promotoare ale modernizarii sociale, economice, culturale etc., care s-au constituit in adjuvante sau corective pentru autoritati. Insa, sa ne aducem aminte bine, in cea mai mare parte a timpului si mai ales in anii '90, integrarea a fost mai degraba un proiect modernizator elitar, ce se bucura de sprijin activ doar din partea unor grupuscule din lumea politica, presa si societatea civila. La inceput, doar acestea erau pe baricade, in conditiile in care, din pacate, societatea a reactionat de multe ori ca un Cunctator, aminind schimbarea, uneori chiar opunindu-i-se. Modernizarea noastra a fost inceata si sincopata nu doar din cauza nepriceperii si coruptiei elitelor, ci si din pricina inertiei sau chiar a opozitiei societatii. Logevivul presedinte Ion Iliescu, votat iarasi si iarasi, a fost simbolul politic al temporizarii, in vreme ce Corneliu Vadim Tudor este simptomul electoral al tendintelor recesive, nostalgice, retrograde din societatea romaneasca. Daca ar fi sa facem un bilant, am constata, debusolati, cit de frecvente au fost ocaziile in care societatea s-a opus schimbarii. Ar fi suficient sa ne gindim doar la mineriade, dintre care ultima s-a "intimplat" in 1999.Nu este de bon ton sa amintim de aceste lucruri, acum, cind toata lumea s-a prins in hora integrarii. Triumfalismul este amnezic. Totusi, ar trebui sa ne amintim de ele, pentru ca fac parte din istoria noastra foarte recenta si pentru ca explica intr-o maniera foarte precisa de ce sintem in urma altora. Adevarul este ca, in cea mai mare parte a timpului, modernizarea promovata prin intermediul integrarii europene a fost o modernizare de sus, prescrisa populatiei de autoritati la sfatul Europei. Populatia doar a luat la cunostinta si a inghitit medicamente - aceasta cind nu a ignorat, de-a dreptul, fenomenul. Gradul de mobilizare sociala provocata de modernizarea prin integrare a fost minimal, in mare discrepanta cu suportul formal inregistrat de sondaje. Nici autoritatile nu s-au priceput sa stimuleze aceasta mobilizare, nici societatea nu a avut pina acum suficienta energie sa o faca. Din acest motiv, efectele modernizarii nu au atins decit epiderma tarii. In Romania exista, deocamdata, doar insule de modernitate, este drept, unele extrem de active. Pe fond, de acestea a depins aderarea Romaniei la UE. In multe cazuri, soarta aderarii a atirnat de performanta unor grupuri de experti sau a unor comitete de criza de la nivelul institutiilor politice sau al societatii civile care au deprins limbajul european si au fost in stare sa intre in jocul normativ impus de UE. De multe ori, modernizarea s-a facut in raspar fata de tendintele societatii. Totusi, la fel de adevarat este ca au fost si cazuri in care societatea a fost in stare sa corecteze derivele si inertia lumii politice. Mai ales in ultima vreme, parti bune din societate dau semne ca o iau inaintea autoritatilor, impunindu-le, in cele din urma, sa se schimbe. Sint cazuri cind aspecte ale modernizarii societatii nu sint reflectate prin politici ale autoritatilor. Asadar, procesul este in dublu sens. Uneori, politicul corecteaza societatea, alteori societatea corecteaza politicul. Oricum, este un pic mai complicat decit formula de mare succes dupa care "poporul a facut integrarea".
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 17/01/2007
Acum, cind toata lumea s-a prins in hora integrarii europene, uitam ca la nivelul lumii politice si al societatii au fost segmente importante care s-au opus modernizarii
In preajma momentului oficial al aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, politicienii s-au intrecut in a spune ca "poporul a facut integrarea". Asa sa fie oare? Sa fi existat asa un elan modernizator colectiv care ne-a dus ineluctabil in UE? Greu de admis. Desigur, cind populismul face regula, acesta este adevarul ultim - ca poporul face totul. Dar daca stam si gindim la rece, lucrurile sint infinit mai complicate.Ceea ce se poate spune este ca integrarea s-a bucurat de sprijinul consistent si constant al majoritatii, unic in Europa de Est, daca este sa luam in considerare cifrele inregistrate in sondaje. Se mai poate spune ca populatia a suportat integrarea - in dublu sens, ca a indurat-o si a sprijinit-o. De asemenea, este de mentionat ca au existat impulsuri foarte importante din partea unor segmente de populatie promotoare ale modernizarii sociale, economice, culturale etc., care s-au constituit in adjuvante sau corective pentru autoritati. Insa, sa ne aducem aminte bine, in cea mai mare parte a timpului si mai ales in anii '90, integrarea a fost mai degraba un proiect modernizator elitar, ce se bucura de sprijin activ doar din partea unor grupuscule din lumea politica, presa si societatea civila. La inceput, doar acestea erau pe baricade, in conditiile in care, din pacate, societatea a reactionat de multe ori ca un Cunctator, aminind schimbarea, uneori chiar opunindu-i-se. Modernizarea noastra a fost inceata si sincopata nu doar din cauza nepriceperii si coruptiei elitelor, ci si din pricina inertiei sau chiar a opozitiei societatii. Logevivul presedinte Ion Iliescu, votat iarasi si iarasi, a fost simbolul politic al temporizarii, in vreme ce Corneliu Vadim Tudor este simptomul electoral al tendintelor recesive, nostalgice, retrograde din societatea romaneasca. Daca ar fi sa facem un bilant, am constata, debusolati, cit de frecvente au fost ocaziile in care societatea s-a opus schimbarii. Ar fi suficient sa ne gindim doar la mineriade, dintre care ultima s-a "intimplat" in 1999.Nu este de bon ton sa amintim de aceste lucruri, acum, cind toata lumea s-a prins in hora integrarii. Triumfalismul este amnezic. Totusi, ar trebui sa ne amintim de ele, pentru ca fac parte din istoria noastra foarte recenta si pentru ca explica intr-o maniera foarte precisa de ce sintem in urma altora. Adevarul este ca, in cea mai mare parte a timpului, modernizarea promovata prin intermediul integrarii europene a fost o modernizare de sus, prescrisa populatiei de autoritati la sfatul Europei. Populatia doar a luat la cunostinta si a inghitit medicamente - aceasta cind nu a ignorat, de-a dreptul, fenomenul. Gradul de mobilizare sociala provocata de modernizarea prin integrare a fost minimal, in mare discrepanta cu suportul formal inregistrat de sondaje. Nici autoritatile nu s-au priceput sa stimuleze aceasta mobilizare, nici societatea nu a avut pina acum suficienta energie sa o faca. Din acest motiv, efectele modernizarii nu au atins decit epiderma tarii. In Romania exista, deocamdata, doar insule de modernitate, este drept, unele extrem de active. Pe fond, de acestea a depins aderarea Romaniei la UE. In multe cazuri, soarta aderarii a atirnat de performanta unor grupuri de experti sau a unor comitete de criza de la nivelul institutiilor politice sau al societatii civile care au deprins limbajul european si au fost in stare sa intre in jocul normativ impus de UE. De multe ori, modernizarea s-a facut in raspar fata de tendintele societatii. Totusi, la fel de adevarat este ca au fost si cazuri in care societatea a fost in stare sa corecteze derivele si inertia lumii politice. Mai ales in ultima vreme, parti bune din societate dau semne ca o iau inaintea autoritatilor, impunindu-le, in cele din urma, sa se schimbe. Sint cazuri cind aspecte ale modernizarii societatii nu sint reflectate prin politici ale autoritatilor. Asadar, procesul este in dublu sens. Uneori, politicul corecteaza societatea, alteori societatea corecteaza politicul. Oricum, este un pic mai complicat decit formula de mare succes dupa care "poporul a facut integrarea".
Comentarii