MANIA TRANSFORMISMULUI

Autor: Adrian CIOFLÂNCĂ

Data publicarii in Ziarul de Iasi: 05/09/2007

Lumea politica pare cuprinsa de patima schimbarii continue si cu orice chip, lucru care poate afecta consolidarea democratiei.

Ati aflat, probabil, ca PNL, sustinut de UDMR si PC, ar opta pentru parlamentarism, in timp ce PD si PLD tind spre prezidentialism (PSD nu mai are habar ce vrea de mult timp). Asa stam astazi, miine nu stim ce va fi. Pozitia partidelor se schimba oportunist de la o legislatura la alta, in functie de pozitionarea pe scena politica de la un moment dat si de detinerea sau nu a unui prezidentiabil.

Putem sa facem ramasag ca, in cazul in care in Romania ar fi fost deja instituit un regim prezidential sau unul parlamentar, multe dintre partide ar fi ajuns astazi la concluzia ca, pentru noi, cel mai potrivit ar fi regimul semiprezidential. Parca si auzim expuse virtutile semiprezidentialismului: acesta asigura echilibrul intre puteri, impiedicind acumularea de prerogative si monopolizarea puterii, in timp ce parlamentarismul ne duce la partitocratie, lasind lucrurile la discretia partidelor, iar prezidentialismul produce dezinstitutionalizare si pregateste terenul pentru aparitia unui nou "tatuc". Astfel de argumente sint valabile teoretic, nu aceasta este problema. Pentru fiecare aranjament institutional democratic se pot gasi in manualul de utilizare avantaje si dezavantaje serioase. Problema este ca tindem mereu sa ne revendicam de la ceea ce nu avem, inchipuindu-ne ca solutia problemelor noastre sta in reforme radicale, in transformari continue, ca intr-un fel de revolutie permanenta.

Asta vreau sa spun: viata politica, guvernarea si politicile publice au de suferit din cauza radicalismului transformist care domina cultura politica a tranzitiei. Aproape in fiecare an, dezbaterile publice au fost bintuite de teme tari si mari, precum "reforma clasei politice", schimbarea regimului politic democratic, inlocuirea sistemului electoral, modificarea Constitutiei etc. Toamna aceasta va inregistra, probabil, un apogeu al unor astfel de discutii, fiind programata modificarea sistemului electoral, urmata, poate, de inca o discutie despre modificarea Constitutiei. Fiecare guvern care vine la putere se simte dator, pentru a ramine in istorie, sa imagineze o schimbare majora a Romaniei. Nici o problema, rezultatele sint, de cele mai multe ori, derizorii, dar morbul transformismului duce la tot felul de schimbari de dragul schimbarii.

Pina la un punct, acest "ism" de tranzitie este de inteles. Pentru prea mult timp - mai ales in timpul primelor guvernari patronate de Ion Iliescu - Romania a ramas legata de trecut si blocata in proiect, aminind pagubos reforme necesare. Acest lucru a contribuit la raminerea in urma a Romaniei in comparatie cu cele mai multe dintre suratele ex-comuniste din Europa de Est. Dar dupa ce s-a dat drumul la reforme, guvernele au cazut nu de putine ori in extrema cealalta, intrind in logica infernala a politicii de tipul "stop and go". Implementarea proiectelor de schimbare radicala a Romaniei a inceput de fiecare data cu schimbarea celor facute de guvernul anterior si s-a oprit. De aici a rezultat o perpetua instabilitate institutionala, ale carei efecte nu sint deocamdata constientizate public de foarte multi. Schimbarea continua a regulilor jocului, a legislatiei, a specialistilor, a numelor si organizarii institutiilor frineaza crearea procedurilor tipice unui stat cu democratie matura, afecteaza memoria institutionala si totodata autoritatea institutiilor, iar, in ultima instanta, pericliteaza consolidarea democratiei.

Or, macar si pentru ca mai multi presedinti au proclamat succesiv "sfirsitul tranzitiei", Romania ar trebui sa intre in faza consolidarii democratiei, renuntind pur si simplu la experimentalismul transformist care a dominat ideea de reforma pina acum. Reforma ar trebui imaginata mai aproape de sensul ei originar, ca ameliorare, si nu ca o schimbare la fata fundamentala. Radicalismul transformist este mai aproape de doctrinele radicale ale secolelor XIX-XX, decit de cultura politica democratica. Sa fiu bine inteles, Romania are inca nevoie de reforme serioase. Doar ca institutiile si regulile democratice deja obtinute ar trebui pastrate si consolidate. Nu putem incepe tot timpul de la zero. Este pagubos sa ne imaginam ca problemele democratiei romanesti pot fi rezolvate in totalitate prin citeva solutii magice, cum ar fi schimbarea sistemului electoral, modificarea Constitutiei sau trecerea la alt regim politic democratic. Uitindu-ne in urma, vedem ca aceeasi Constitutie si acelasi sistem electoral au facut ca in Romania sa avem, succesiv, un presedinte "prezidentialist" in perioada 1990-1996, un parlament partitocratic in perioada 1996-2000, un premier "prezidentialist" in perioada 2000-2004, iar acum se inregistreaza un aprig conflict intre un presedinte "prezidentialist" si un parlament partitocratic. Depinde de context si de actorii politici, ceva mai mult decit depinde de Constitutie si de sistemul electoral (care, ca sa fiu clar, au importanta lor, despre care am tot vorbit). Daca ne uitam in jur, vedem ca majoritatea statelor ex-comuniste au situatii similare de instabilitate politica, desi ele au regimuri democratice si sisteme electorale diferite.

Pe scurt, s-ar putea ca problema sa fie in alta parte, iar solutia sa fie alta decit inlocuirea institutiilor. Edmund Burke spunea undeva in "Reflectiile" sale (traduse in limba romana, dar prea putin citite si citate): "Proasta folosire a remediilor, triviala si repetata, transformata in obicei, slabeste si uzeaza sursa acelui spirit al libertatii care ar trebui sa se manifeste numai cu prilejul marilor ocazii". 1989 a fost o data, dar nu putem avea revolutii si ample gesticulatii reformatoare in fiecare an. Mai degraba, sistemul politic din Romania are nevoie de un reglaj fin pentru deblocarea situatiei, pe baza experientei de pina acum, furnizata de aplicarea acestei Constitutii si de functionarea actualului regim semiprezidential, decit sa se aventureze in schimbari ale caror efecte nu le cunoaste pe deplin. Nu avem inca 15 ani la dispozitie sa bijbiim caile unui regim prezidential sau ale unuia parlamentar. Sa se faca reforma sistemului electoral, daca ea pare stringenta, dar sa nu ne imaginam ca asa se rezolva totul. Democratia are nevoie de rabdare, de finete si de stabilitate pentru a se consolida si a deveni cu adevarat eficienta.