Pe Dimbovita linistita

Pe Dimbovita linistita
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 09/05/2007
Campania anti-Basescu este mai putin virulenta decit ne-am fi asteptat. Partidele isi vad in liniste de interesele proprii.
Au trecut doua saptamini de cind a demarat campania "electorala" pentru referendum, dar, in ciuda eforturilor partilor, atmosfera placida care s-a instalat de atunci nu s-a schimbat prea mult. Nu s-a ajuns inca la nivelul de mobilizare pe care si-l doreste in special Basescu. Presedintele suspendat are nevoie de o prezenta cit mai mare la vot, pentru validarea rezultatului referendumului si pentru ca victoria sa sa fie cit mai concludenta. El va cistiga, fara indoiala, votul popular, dar depinde cum o va face. Se va putea vorbi cu adevarat de o victorie doar in cazul unei mari victorii. La rindu-i, PSD foloseste prilejul pentru a testa si provoca mobilizarea propriilor membri si simpatizanti. Cu diferenta ca fostul partid de guvernamint nu-si face iluzii in privinta rezultatelor votului din 19 mai. PSD doreste doar sa limiteze dimensiunile victoriei lui Basescu. In rest, referendumul este doar un bun prilej pentru mobilizare - o repetitie electorala fara consecinte directe. Marea problema a PSD dupa 2004 a fost tocmai demobilizarea. Pierderea alegerilor, scandalurile de coruptie din partid, aminarea reformelor interne, lipsa de performanta a noului presedinte Mircea Geoana au facut ca dezamagirea sa provoace ravagii in fostul partid hegemon. Geoana isi joaca acum ultima carte, incercind sa stopeze trendul negativ al formatiunii. Fostul partid de guvernamint este foarte activ in ultimele zile, dublind atent orice actiune a lui Basescu cu actiuni proprii. Dar nu asistam propriu-zis la o campanie anti-Basescu, ci mai degraba la o campanie pro-PSD. Prestatia PNL este si mai interesanta. Desi partidul lui Tariceanu si-a anuntat zgomotos intentia de a participa activ in campania anti-Basescu, actiunile concrete in teren sint putine. Nu exista (contra)manifestatii, actiuni in teritoriu, activitati propagandistice pe scara larga impotriva lui Basescu. Exista doar informatii ca reclamele aparute in presa cu "Votati DA" (adica pentru demiterea presedintelui) si afisele anti-Basescu sint platite de PNL. Activistii din filiale se pling ca nu primesc materiale si o strategie clara de la centru. PNL se multumeste sa-si trimita liderii specializati in discursul anti-Basescu la televiziunile prietene pentru a combate virulent. Cel mai probabil, strategia PNL combina mesajele mediatice anti-Basescu cu descurajarea tacita a prezentei la vot. Aceasta politica s-ar putea sa aiba unele efecte pe termen scurt, la referendum, insa pe termen lung s-ar putea sa fie contraproductiva pentru partid, care, dupa iesirea din Alianta DA, nu a facut nici un test al propriei forte si mobilizari. Divortul din Alianta a lasat un larg spatiu intermediar intre PNL si PD, ocupat de indecisi si dezamagiti. Pe acestia ii va coopta partidul care se misca mai repede si mai convingator. Iar deocamdata, PD si PLD sint mai active, profitind, ca de obicei, de charisma lui Traian Basescu. UDMR, PRM si PNG stau mai mult pe margine. PC nu este nici el prea activ - de altfel, partidul nici nu are infrastructura pentru a fi astfel. In schimb, Dan Voiculescu isi foloseste intens televiziunile impotriva lui Basescu si pentru a descuraja lumea sa mearga la referendum. Asadar, cel putin deocamdata, avem mai putin "anti-Basescu" decit ne-am fi asteptat. Partidele au, probabil, in vedere sa nu ostilizeze suplimentar populatia, dupa votul de suspendare. Au fost mai multe avertismente ale analistilor, care au aratat ca o campanie virulenta impotriva lui Basescu poate duce la scaderea popularitatii purtatorilor de mesaj. In schimb, partidele folosesc prilejul ori pentru a se auto-promova si mobiliza, ori pentru a lansa diversiuni mediatice, ori, cel mai important, pentru a face ceea ce nu se putea face cu Traian Basescu la Cotroceni. Aceasta este, de fapt, marea miza a suspendarii lui Basescu. Legea ANI intr-o formula estetizata sau pachetul legislativ privind siguranta nationala in varianta PNL au prins o viteza neobisnuita. A fost demarata o campanie importanta de schimbari din functie in aparatul central si local. Ministrul Justitiei a avut ieri prima tentativa de puci in DNA. Vom mai afla si de alte ispravi in zilele urmatoare.

Comentarii

Postări populare