marți, 30 octombrie 2007

Posteritatea lui Iliescu

Posteritatea lui Iliescu
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 29/08/2007
Fostul presedinte se straduieste din toate puterile sa-si asigure o buna posteritate. Insa anchetele in care este implicat risca sa-i afecteze definitiv imaginea.
Pentru liderii politici lipsiti de vocatie democratica, contrazicerea adevarurilor oficiale, unice, reprezinta un sacrilegiu, daca nu o infractiune de-a dreptul. Putine sint lucrurile care ii preocupa si-i streseaza mai tare. Se vede acest lucru cel mai bine la Ion Iliescu, a carui cariera politica a fost dedicata intr-o buna masura apararii versiunii sale asupra acelor portiuni delicate din trecutul Romaniei in care a fost implicat personal: trecutul comunist, revolutia din 1989 si mineriadele. Pentru aceasta a scris carti groase, a tinut discursuri nesfirsite, a semnat "scrisori deschise" kilometrice si a contrazis stropsit pe oricine indraznea sa-i puna la indoiala povestea. Pentru aceasta, guvernele pe care le-a patronat au tinut sub cheie arhivele, au cautat sa controleze autoritar televiziunea si cit s-a putut din presa scrisa, au blocat actiuni in justitie care vizau trecutul iliescian, au epurat institutii, au facut presiuni asupra lumii intelectuale si a sistemului de invatamint etc. In acelasi scop au fost inventate institutii precum Institutul National pentru Studiul Totalitarismului sau Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Ultimul a fost implicat chiar recent intr-un caz de cenzura, dupa ce Bogdan Murgescu, membru al Consiliului stiintific, a incercat sa publice sub egida Institutului o culegere de studii care nu confirmau versiunea asupra revolutiei din 1989 instituita de Ion Iliescu (pina la urma a fost publicata la editura "Polirom"). Ion Iliescu a inceput sa-si construiasca posteritatea inca din anii '90, iar acum, la apusul carierei politice, aceasta a devenit principala sa preocupare. Cele mai multe din discursurile din ultima perioada sint dedicate evenimentelor din trecutul recent in care a jucat un rol controversat. Aparitia Raportului Comisiei Tismaneanu, in care activitatea sa in PCR si UTC este incriminata, precum si inculparea in dosarul revolutiei si in cel al mineriadei din iunie 1990 l-au scos din minti pe fostul presedinte. Nu doar ca i se strica iremediabil imaginea, iar adevarul sau este contrazis oficial, dar chiar poate plati penal pentru abuzurile sale. Asa ceva este de neimaginat pentru cineva care a avut Romania la picioare.Acum citeva zile, Iliescu a formulat o scrisoare deschisa in care ne spune, pentru a cita oara, adevarul sau despre mineriada din 1990. Scrisoarea, scrisa in limba de lemn iliesciana, este plictisitoare si nu merita prea multa atentie. Iliescu incearca citeva din strategiile obisnuite de deturnare a atentiei de la raspunderea proprie: descrie protestul prelungit din prima parte a anului 1990 ca pe o miscare anarhica, dar in acelasi timp planuita si organizata de adversarii politici; actiunea brutala a autoritatilor impotriva manifestantilor este vazuta ca legitima, iar interventia si mai brutala a minerilor ca fiind consecinta nu a apelului sau, ci a actelor de vandalism din Capitala; ordinele date Armatei, in care vorbea de o "rebeliune legionara", erau simple "apeluri"; moartea celor patru oameni ar fi fost "accidentala". Bineinteles, Iliescu acuza politizarea justitiei si se vede victima a regimului Basescu.Ceea ce este mereu stupefiant la Ion Iliescu este capacitatea sa de a minti fara sa clipeasca si lipsa cronica de regret fata de actiunile sale. Din gura fostului aparatcik nu veti afla niciodata ca a fost in eroare cindva sau ca ii pare rau pentru vreun lucru. El locuieste mental in sfera unei versiuni neverosimile asupra trecutului recent si nu oboseste sa ne intoxice cu ea. Asa a facut dintotdeauna, inca de cind raspindea asiduu preceptele unei doctrine aberante. De altfel, mineriada din 1990 a fost tot rezultatul unei obisnuinte: Iliescu i-a folosit pe mineri pentru a inabusi protestele indreptate impotriva sa, la fel cum au fost folositi muncitorii dupa 1956, cind era membru in Biroul Politic al UTM si lider al UASR, pentru a inabusi protestele studentesti anticomuniste. Dupa 1956, muncitorii au fost mobilizati pentru a aresta, a bate si a-i supraveghea pe "huligani", adica pe studentii recalcitranti - la fel ca in 1990.Presedintele de onoare al PSD a cerut insistent si pina la urma a obtinut sprijinul partidului, formulat sub forma unui comunicat. La fel s-a intimplat si dupa lansarea Raportului Comisiei Tismaneanu sau dupa anuntarea inculparii in dosarul revolutiei. Sint semne care arata ca PSD nu este inca gata sa se desprinda de trecutul sau nedemocratic. Acum, Iliescu este ingrozit de perspectiva unei asocieri intre Traian Basescu si PSD, in eventualitatea trecerii motiunii de cenzura. Din acest motiv, nu sprijina motiunea si nu vede ca utila intrarea la guvernare a PSD sub presedintia lui Basescu. Ion Iliescu sta inca in PSD si rezista tentatiei de a poza in patriarh al natiei, liber de constringeri politice, tocmai din cauza anchetelor in care este implicat. Partidele functioneaza la noi ca agentii de protectie pentru membrii lor in fata justitiei. Iliescu si altii ca el acuza politizarea justitiei - care, fara doar si poate, exista si acum, dar mai putin ca inainte -, dar s-a folosit din plin si se foloseste inca de instrumentele politice pentru a se apara de justitie. Fostul presedinte nu-si imagineaza ca poate da seama, ca orice cetatean, pentru faptele sale. Sint toate semnele pentru a crede ca Iliescu va pleca urit de pe scena politica.

Niciun comentariu: