marți, 30 octombrie 2007

Marturii in premiera despre Pogromul de la Iasi

Marturii in premiera despre Pogromul de la Iasi
Aruncat de viu in mormint
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 29/06/2007
"Ziarul de Iasi" publica astazi in premiera nationala documente despre Iasi aflate in arhiva Congresului Mondial Evreiesc. Sint marturii si fotografii infioratoare, tinute ani de zile "la secret". Astazi se comemoreaza 66 de ani de la groaznicul eveniment, care este atit de putin cunoscut pe plan local: Pogromul de la Iasi.
Strada Vasile Alecsandri, undeva linga actuala Stare Civila din zona Piata Unirii, asa cum arata imediat dupa masacrul din 29 iunie 1941
Astazi se implinesc 66 de ani de la izbucnirea Pogromului de la Iasi, tragicul eveniment care a schimbat brutal fata Iasului. Marcam aceasta comemorare aducindu-va in atentie o serie de documente inedite, date recent spre cercetare, care contin marturii nepretuite din punct de vedere al cercetatorilor despre prigoana la care au fost supusi evreii din Iasi in anii '30-'40 ai secolului trecut. Este vorba despre documentatia rezultata de pe urma unei ample anchete facute la sfirsitul razboiului printre evreii supravietuitori din Romania de catre Congresul Mondial Evreiesc. Zeci de mii de evrei au completat chestionare in care a rezumat experienta lor in timpul Holocaustului. Printre acestea, am avut surpriza sa gasim si fisa lui Leizer Finchelstein, ieseanul a carui marturie despre experienta sa traumatizanta din timpul pogromului am prezentat-o pe larg in „Ziarul de Iasi", in octombrie 2004.
Documentele Congresului Mondial Evreiesc - Sectia Romana au fost trecute la secret in perioada comunista si abandonate in subsolul revistei „Realitatea evreiasca" din Bucuresti, subsol care a fost la un moment dat inundat. De acolo au fost recuperate dupa 1989 de cercetatoarea Lya Benjamin, iar Anca Ciuciu, de la Centrul pentru Studiul Evreilor din Romania, a inceput sa le prelucreze arhivistic pentru a le pune in circulatie. Din pacate, multe dintre documente sint intr-o stare precara si au nevoie urgenta de un proiect de restaurare.
Dosarele individuale realizate de CME sint o sursa exceptionala pentru a reconstitui in detaliu impactul Holocaustului in Romania si pentru a scrie istoria sociala a comunitatii evreiesti din Romania la mijlocul secolului XX.
Documentele contin informatii despre familia celor cuprinsi in ancheta, despre profesia si proprietatile acestora, despre persecutiile antisemite (revizuirea cetateniei, efectele legislatiei „romanizarii", maltratari, jafuri, devastari, exproprieri, evacuari, concedieri, purtarea semnelor distinctive, arestari, pedepse, munca obligatorie, internari in lagar, deportari etc) si despre rude pierdute in Holocaust. Partea cea mai utila a dosarelor o constituie sectiunea in care se gasesc marturiile supravietuitorilor, unele dintre ele extinse, despre experienta personala sau a rudelor apropiate care au avut de suferit.
Vocea unei jumatati din Iasi
Citeva mii de documente ofera date despre comunitatea evreiasca din Iasi, care reprezenta, inainte de pogrom, jumatate din populatia orasului. Au lasat marturie supravietuitori ai pogromului din iunie 1941, dar mai ales vaduve si orfani care si-au pierdut parintii atunci. Putine au fost familiile de evrei din Iasi care nu au pierdut macar o ruda. Si aproape nici un evreu nu a scapat de umilinta batailor, denigrarii si persecutiilor de toate felurile la care a fost supusa comunitatea de catre autoritati si legionari, de catre populatia Iasului si deseori chiar de catre fostii vecini.
Ca urmare a violentelor de la mijlocul secolului trecut, profilul etnic al Iasului si structura de proprietate au fost schimbate brutal. Daca ne uitam pe adresele celor al caror destin a fost risipit atunci, vedem ca multi dintre ei locuiau pe strazi precum Stefan cel Mare, Lapusneanu, Cucu, Palat, adica zone centrale din geografia orasului. Astazi, putini oameni si putine lucruri mai pastreaza memoria Iasului multicultural si a tragediei care i-a adus sfirsitul. Pina si locul unde a fost centrul Infernului in iunie 1941, fosta cladire a Chesturii de pe strada Alecsandri, este vag semnalat de o placuta memoriala, care nici macar nu a fost pusa de autoritatile iesene.
Voci din Infern

Am selectat din multitudinea de documente citeva marturii elocvente. Acestea sint scrise intr-un stil lacunar, deseori stingaci, dar pastreaza incorporata durerea si tensiunea acelor vremuri. Scrisoarea tip prin care Sectia romana a CME invita oamenii sa depuna marturie spunea ca „nimic nu este mai de pret decit redarea exacta a adevarului". Si continua: „Dosarul durerilor noastre nu trebuie sa cuprinda un singur cuvint care sa constituie o exagerare, o deformare a realitatii. Sinceritatea absoluta trebuie sa fie supremul omagiu adus patimirilor noastre.(...) Ele vorbesc singure, in simplitatea lor goala, mai cutremurator decit le-ar putea reda pana cea mai maeastra."
Asa cum se stie, pogromul din Iasi a fost declansat in 29 iunie 1941, ca urmare a ordinelor date de regimul Antonescu. La violente au participat militari, politisti si jandarmi romani, agenti SSI, soldati germani, legionari si populatie civila din Iasi (studenti, ceferisti, functionari, meseriasi, negustori etc). Populatia evreiasca masculina a fost masata la cladirea Chesturii, ori cu forta, ori atrasa cu pretextul ca va primi permis de „liber". Primele mii de victime au cazut la poarta si in curtea Chesturii, lovite in cap cu arma sau bita, ori impuscate. Peste noapte, cei ramasi in viata au fost imbarcati in doua trenuri de vite, ramase in memorie ca „trenurile mortii". Primul tren s-a oprit la Calarasi, iar al doilea la Podu Iloaiei, dupa ce au mers foarte incet, dupa trasee absurde, in bataia nemiloasa a soarelui de vara. Oamenii au murit cu miile, in special din cauza lipsirii deliberate de apa, a caldurii sufocante si a imbulzelii. In total, au murit, conform datelor din istoriografia recenta, in jur de 14.000 de evrei.
Marturii cutremuratoare despre Iasi facute publice de Congresul Mondial Evreiesc
„La Chestura ne astepta privelistea unui strat de oameni morti"

O fotografie socanta, de la Tirgu Frumos, unde „Trenul Mortii“, care mergea la Calarasi, a oprit pentru ca cei care au murit sufocati sa fie aruncati din vagoane
- Lazar Rosen, nascut in 1927, strada Stefan cel Mare, elev
„In dimineata zilei de 29 iunie am fost ridicat impreuna cu toata familia mea, indiferent de virsta si sex, cu toate ca nu aveam decit 14 ani.
Dupa ce am fost dusi la Chestura, cu miinile ridicate si mereu impunsi cu baionetele sau impinsi cu patul armelor, am fost eliberat cu acel bilet «Liber». Dar in seara aceleiasi zile am fost din nou dusi, de asta data numai barbatii, la Chestura, unde ne astepta privelistea ingrozitoare a unui strat de oameni morti ce zaceau pe pietrele din curte. Doua rinduri de soldati romani si germani primeau cu lovituri de lemne de 1 m pe nefericitii ce erau intii jefuiti de obiecte de valoare «de care nu mai aveau nevoie acolo unde mergeau». Dupa citeva rafale de mitraliera in urma carora tatal meu si un frate au fost raniti, cei sanatosi, sub stimulentul ducerii la domiciliu, au fost incolonati si dusi la gara, paziti de siruri lungi de sentinele si pe laturi de tancuri gata de atac.
Dupa o noapte intreaga de teroare in care am stat intinsi pe pietrele din piata garii, am fost aruncati in vagoanele de vite ce ne asteptau demult. In vagonul (in) care am fost aruncat eram 85 de persoane, dar eram dintre cei mai fericiti si nici nu stiam. Aveam si niste ferastruici pe care calaii in graba uitasera sa le astupe. La aceste ferestre lasam camesile in timpul noptii pentru a ne putea astimpara setea cu roua depusa. Pina in ziua de joi 3 iulie am mers sau mai bine zis ne tineau pe loc, in regiunile cele mai expuse soarelui arzator de iulie. In ziua de 3 iulie in zori am fost invoiti sa ne aruncam mortii in camioane, iar cei ce, in stare(a) de aiureala in care se gaseau nu stiau despre ce e vorba, erau cit pe ce sa fie si ei aruncati in camioanele cu morti. Am fost transportati apoi in aceleasi vagoane la Roman, unde am fost siliti sa facem o baie fierbinte in timpul careia si haina ce-mi ramasese fusese arsa, am fost culcati si gramaditi pe cimentul din curtea Companiei a IV-a Sanitare. Aici insa ne-au venit in ajutor evreii romascani.
A doua zi, aranjati numai cite 40 in vagon, au fost trimisi mai departe si in ziua de duminica 6 iulie am coborit in afara orasului Calarasi - Ialomita la remizele unui regiment.
Aici am i(n)noptat, dormind pe cimentul care in prealabil fusese spalat si lasat cu baltoace de apa.
Dupa un regim de foamete si teroare am fost la un hambar de la marginea orasului Calarasi unde eram tinuti toata ziua in soare, iar in hambar nu intram decit noaptea cind era o inabuseala insuportabila. Datorita mizeriei m-am imbolnavit de scabie si multe infectii ce ar fi putut duce la amputarea minei drepte.
Mai tirziu, comunitatea evreilor calaraseni ne-a scos pe noi copiii pina la 16 ani in oras, unde sub ingrijirea comunitatii locale am avut un regim mai omenos.
La 25 august am plecat spre casa. Dar si acum s-a dovedit reaua vointa a autoritatilor care ne tineau zile intregi pe drumul spre casa cu toate ca drumurile erau libere si nu eram impiedicati. (...) In parte din acest timp am fost impreuna cu un frate, care din cauza virstei a fost dus la munca obligatorie si datorita regimului de munca si foame s-a imbolnavit si dupa un an si jumatate de chinuri a murit la Iasi."
O gravida: „Mi-au dat un bocanc in burta zicind ca sa nu mai fac jidani"
- Miriam Solomon, nascuta in 1905, strada Lozonschi, casnica, maritata cu rabinul Iancu Solomon, mort in al doilea tren al mortii
„...In ziua de 29 iunie dimineata (la) ora 7, au intrat la noi doi sergenti de politie si un plutonier cu revolvere intinse spre noi sa ridicam miinile si-a(u) inceput a rascoli toata casa, tot ce era mai de pret mi-au luat, si nu era destul, ne-au izbit din casa sa trecem in convoiu pe barbatul meu, cu copiii. Si cind m-a izbit si pe mine eu m-am rugat la ei ca intr-adevar am fost gravida. (...) Mi-a(u) dat un bocanc in burta zicind ca sa nu mai fac jidani, am cazut lesinata si cei patru copii au cazut pe mine si au fost batuti. (Impreuna) cu ceilalti (am fost) dusi la Chestura unde am calcat pe mii de morti, si pe barbatul meu l-am pierdut. Tot drumul spre Chestura, barbatul meu a fost lovit cu arma si el ca rabin cu barba au luat chibrit si au aprins barba. Cind m-am despartit de el era fript pina la singe.
Dupa ce am ramas fara de barbatul care la el am trait ca o regina am trebuit sa le aduc bucatica de piine la cei 4 copilasi ai mei care cel mai mare nu avuse 13 ani si pe linga asta eram gravida cu al cincilea copil. Si cind stateam la rind si-mi ajungea rindul sa-mi ieu piinea veneau romancele si ma scoteau cu bataie din rind, «iesi ca esti jidanca si nu e ora jidanilor», si m-am rugat de ei ca sint gravida si am copii mici acasa, mai rau au inceput sa ma ghionteasca si sa tipe «te trimete la Bug si nu mai faci jidani», si asa am suferit mai multe suferinti pe timpul legionarilor."
„Oamenii mureau ca mustele"
- Isac Rotman, nascut in 1918, strada Stefan cel Mare, lucrator
„In ziua pogromului, am fost ridicat de acasa in drum spre adapost de catre soldati inarmati. (...) Soldatii vazindu-ma cu servieta, ma credeau spion pentru care motiv am fost batut si apoi fotografiat cu servieta, am fost apoi dus la Chestura unde am fost iar batut cu patul armei. Apoi am fost dusi la gara. (...) Cind am fost bagati in vagoane si oamenii mureau cu mustele in primele zile, cind trenul era oprit la Tg. Frumos, pentru a grabi moartea m-am aruncat afara din vagon crezind ca soldatii ma vor impusca. Dar cind si-au dat seama ca vreau sa mor impuscat au inceput sa ma tortureze, lovindu-ma cu paturile armelor si calcindu-ma in picioare pina m-au crezut mort, dupa care mi-au scos portmoneul cu banii, bijuteriile si actele, totul la valoarea de atunci de 100.000 lei. Am suferit atit pina am lesinat.
M-am trezit cind 2 oameni m-au apucat de miini si picioare, m-au tras intr-un colt, m-au desbracat, m-au tras peste o mlastina si m-au aruncat intr-un camion cu cadavre. (Ar trebui sa scriu destul de mult ca sa arat cit am suferit in camion numai in drum spre cimitir unde s-a gasit si acolo cineva care sa vrea sa ma omoare si m-a lovit cu o cheie de masina in ceafa.) La intrarea in cimitir o stiva cu cadavre acoperite cu paie arse precum si o groapa cit toata lungimea cimitirului in care erau aruncate cadavrele si printre ei si unii care mai miscau sau tremurau, dar care nu mai puteau opune vreo rezistenta erau aruncati claie care cum cadeau si erau aruncati de-a dreptul din camion, asa cum se arunca lemnele intr-un loc fara ordine. Apoi am fost biciuit de un comisar pentru ca m-am asezat linga o pusca mitraliera. Am fost dus inapoi spre vagoane si silit sa calc peste un morman de cadavre cari erau aruncate afara din vagon si care morman era peste pragul usii vagonului. Iar ce era mai rau este ca au refuzat sa scoata toate cadavrele din vagon, lasindu-ne pe noi cei citiva supravietuitori o zi si o noapte cu o jumatate de vagon de cadavre care fierbeau din cauza caldurii insuportabile, fara apa si fara aer, facind sa se inmulteasca numarul cadavrelor pina la golirea vagonului."
„Pina si dintii de aur din gura i-am vindut"
- Iosep Tipra Ovici, nascuta in 1902, strada Cucu, casnica
„In 29 iunie 1941, am fost scosi din casa eu cu sotul meu si cu un copil de un an, am fost batuti de 3 soldati romani si dusi la Chestura. La poarta Chesturii, sotul meu a fost lovit in cap cu arma de un soldat. Atunci copilul a inceput sa tipe si am fost alungati eu cu copil, iar scumpul si nevinovatul meu sot a fost dus la Chestura si de acolo pus in vagon si ucis la statia din Tg. Frumos de unde mi-a si trimis actul de moarte. Si asa am ramas cu copilul meu pe drumuri, cit mi s-a furat, cit am vindut, pina si dintii de aur din gura i-am scos si i-am vindut ca sa-mi pot intretine copilul."
„Intr-un an am fost evacuata de trei ori"
- Ghitta Leib, nascuta in 1909, strada Lapusneanu, casnica
„In dimineata zilei de 29 iunie am fost scosi din adapost in batai si batjocura, incolonati in convoi si impinsi la Chestura Politiei. Aici, dupa citeva ore de asteptare in amenintari si batjocura au trimis femeile si copiii acasa, iar barbatii nu i-am mai vazut caci au fost inchisi in vagoane si trimsi pe linia mortii, 140 de oameni intr-un vagon, asa ca sotul meu a murit inabusit in vagon si eu am ramas vaduva cu 2 copii mici. In noiembrie 1942 am fost evacuata din pravalie si scoasa din piinea zilnica caci nu aveam cum sa-mi cistig existenta. In aprilie m-a evacuat din locuinta tot prin C(entrul) N(ational) de R(omanizare) si in noiembrie 1943 (am fost) inca o data evacuata prin CNR din locuinta. Asa ca in decurs de un an am fost evacuata de 3 ori si de atunci mi-e distrusa gospodaria si cu greu pot cistiga existenta (...)."
„Am fost pradat de catre un fost vecin"
- Mendel Moscovici, nascut in 1891, strada Palat, brutar
„(...) In ziua de 29 iunie, a tragicului pogrom savirsit aici, am fost pradat de majoritatea imbracamintei si a putinelor bijuterii aflate in casa chiar de catre un fost vecin, legionar, de meserie cizmar. De asemenea, la un denunt facut de un necunoscut s-a facut o descindere la fiul meu Leib Moscovici in anul 1942, unde dupa ce s-a rascolit s-a gasit corespondenta din America de la rudele noastre, corespondenta care a fost declarata subversiva si dinsul inchis pe timp de 1 an la inchisoare, iar tot ce era de pret ca aur, bijuterii si bani s-a confiscat in favoarea Statului roman.(...)"
„Am fost tratati mai rau ca puscariasii pe viata"
- Iosif Sclear, nascut in 1917, strada Nicolina, vinzator
„In ziua de 29 iunie 1941, am fost luat de acasa cu forta si batut tot timpul pina ce am ajuns la Chestura si la Chestura am fost jefuit de suma de 50.000 lei, un ceas de mina si un stilou, si am fost lovit cu rangi de fier la corp si ranit grav la cap dupa ce ne-a bagat in vagoane si am mers 8 zile pe cea mai mare caldura fara nici un pic de apa sau mincare. In lagar (la Calarasi) am fost intrebuintat la munca foarte grea si fara sa avem hrana indestulata am facut munca obligatorie in detasament fara a avea concediu si am fost tratati mai rau ca puscariasii pe viata.
Parintii mi-au fost omoriti in Basarabia si Transnistria impreuna cu doi frati si o sora de care nu mai stiu nici macar locul unde sint inmormintati. Am avut o casa ramasa de la parinti si dupa ce a fost trecuta la CNR a fost darimata pe motivul ca a fost avariata, iar materialul a fost dat unui legionar. (...)"
„Ne anunta ca nu mai este mult si ne va taia si pe noi"
- Avram Bercu, nascut in 1884, strada Arapu, timplar
„Nu mai era chip de iesit in strada in special pentru ca ne recunosteau de la km distanta, purtind semne distinctive. Cum ieseam in strada eram scuipat, lovit pe la spate de cel mai mic copil, iar daca spuneam un cuvint sareau parintii copiilor cu un ciomag la bataie, eram nevoit sa ma inchid in casa pe un timp pina batausul uita.
Regimul asta era inainte de pogrom. Dupa pogrom era si mai rau. Eu cu familia mea am fost crutati in timpul pogromului de a fi dus la moarte ca prin minune uitasera de straduta noastra, dar cu toate astea nu au uitat sa ne tie sub amenintari, in fiecare ora venea alt vecin crestin si ne anunta (ca) nu mai este mult si ne va taia si pe noi ca pe méii. Eu si toti ai mei ne-am ascuns si doua zile n-am iesit din ascunzatoare. Dupa pogrom insa veni ordine ca evreii nu au voie de a iesi pe strada inainte de ora 8, iar in piata nu aveam voie inainte de ora 10 si de a-ti cumpara piinea tot nu puteai pina la 10 si daca veneam la 10 ne punea in rinduri separate, aparte pe evrei si aparte pe crestini. Dupa ce sa impartia la toti crestinii incepea sa se deie la evrei deabia pe jumatate partia cit trebuia de exemplu la crestini. (...)"
Dosarul familiei Finchelstein
In octombrie 2004, am prezentat in „Ziarul de Iasi" marturia lui Leizer Finchelstein, supravietuitor al celui de-al doilea tren al mortii, care s-a oprit la Podu Iloaiei. Printre dosarele gasite in fondul CME se afla si dosarul familiei Finchelstein, unde este cuprinsa si scurta marturie a lui Leizer. Dosarul lamureste, printre altele, soarta unui frate, Iosub Finchelstein, despre care Leizer stia ca a disparut in timpul pogromului, dar nu stia unde a murit. Astfel, tatal, David Finchelstein, povesteste ca acest fiu a fost impreuna cu el in trenul care a mers la Calarasi, dar a murit pe drum. In dosar se afla si marturia altui frate, Smil Finchelstein, despre care Leizer a povestit ca, fiind in trenul spre Calarasi, i-a intrat piciorul in putrefactie dupa ce i-au cazut cadavre peste picior si nu s-a mai putut misca.
David Finchelstein, tatal, nascut in 1884, timplar: „In ziua de 29 iunie am fost scos din casa si pus in convoi si dus la Chestura. Seara am fost imbarcati in vagoane de vita cite 100-130 intr-un vagon. Am mers trei zile cu vagoane ermetic inchise pina la Roman unde vagoanele au fost deschise si cadavrele scoase. Din vagonul meu s-au scos 100 de cadavre asfixiate raminind 25 persoane vii. Dupa aceia vagoanele au fost din nou inchise si dupa alte 5 zile am ajuns in lagarul Calarasi Ialomita. Pe drum am pierdut un fiu de 23 de ani.(...) Am stat 4 saptamini la pat dupa intoarcerea acasa. In plus, am gasit casa pradata".
Smil Finchelstein, frate mai mare de-al lui Leizer: „(...) Eu am ajuns (la Calarasi) cu un picior anchilozat si am fost internat la spital unde am stat pina la eliberare. (...) In august 1942 am fost (...) trimis la munca (obligatorie) desi inca nu puteam umbla pe picior. Am prestat munca pina la 20 august 1944."
Leizer Finchelstein: „In lagarul Podu Iloaiei am fost trimis la munca desi n-am avut virsta. Virsta mea de atunci era de 17 ani."

Niciun comentariu: