Regret formal
Regret formal
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 10/04/2007
Prin Comisiile Wiesel si Tismaneanu, Romania s-a angajat intr-o "politica a regretului", care, deocamdata, ramine mai mult politica decit regret sincer
Daca ar fi sa facem un bilant provizoriu al receptarii Raportului Comisiei Prezidentiale pentru Condamnarea Dictaturii Comuniste din Romania, am constata ca, cel putin deocamdata, acesta este mai degraba dezamagitor. Publicarea Raportului (deocamdata doar in format electronic) si condamnarea comunismului in Parlament de catre presedintele Romaniei, in baza raportului, nu a produs, la nivelul societatii romanesti, examenele de constiinta pe care demersul le presupunea. Evident, trebuie adaugat repede, realist vorbind, nici nu se puteau intimpla lucruri spectaculoase, iar faptul in sine al condamnarii sistemului criminal dinainte de 1989, dupa multe tergiversari, este deja mare lucru. Insa daca raminem la acest gest formal, cu toata incarcatura sa simbolica, nu va exista o mare diferenta fata de ceea ce s-a intimplat pina acum in materie de decomunizare. Societatea civila si presa, in cea mai mare parte, au primit bine Raportul Comisiei Tismaneanu. Cu exceptia "Jurnalului National" si mai ales a ziarului "Ziua", presa centrala a reflectat, in general, echilibrat semnificatia momentului si continutul Raportului. Cele doua exceptii au facut o figura trista, lansindu-se in campanii de denigrare demne de "Romania Mare" si "Tricolorul" (care, inutil sa mai spunem, au avut pozitii similare). De ce? Fie din cauza invidiei profesionale a unor diletanti in istorie, precum Ion Cristoiu sau Lavinia Betea, fie mai ales din cauza intereselor politice legate de PSD si PC - in cazul "Jurnalului National" - sau a unei agende anti-intelectualiste extrem de agresive a lui Victor Roncea et co. - in cazul "Ziua". In paranteza fie spus, ziarul "Ziua" inregistreaza un derapaj ingrozitor in ultimii ani, transformindu-se - de fapt, daca n-o fi fost de la inceput - in refugiul securistilor si turnatorilor, nationalistilor legionaroizi si antisemiti si al resentimentarilor cu pozitii anti-intelectualiste -, fapt care face imposibil de inteles decizia unor nume onorabile de a continua colaborarea cu aceasta publicatie imunda. Spunind acestea, nu inseamna ca orice critica la adresa Raportului se califica drept aberatie. Raportul este amendabil, asa cum a recunoscut si Vladimir Tismaneanu. Insa, dupa o monitorizare a presei, se poate usor constata ca au existat foarte putine lecturi atente si critici profesionale ale Raportului. Personal, stiu doar o analiza critica consistenta, facuta de Michael Shafir, cu care sint in mare parte de acord. In rest, afirmatii generale, observatii punctuale transformate in mari defecte si titluri bombastice - din care am aflat de nenumarate ori ca Raportul a fost "desfiintat" de unul sau de altul.In tara, au fost putine dezbateri serioase pe tema Raportului - dintre acestea, una s-a desfasurat la Iasi. In schimb, au existat mai multe puneri in scena in care s-au dezlantuit "societatea civila" reprezentata de Asociatia Civic Media a lui Roncea, "patriarhi" ai istoriografiei contemporane nationaliste de felul lui Gheorghe Buzatu sau Ioan Scurtu, apostoli ai nationalismului ceausist, precum Mihai Ungheanu, fosti nomenclaturisti care nu si-au exprimat niciodata regretele, in frunte cu Ion Iliescu, sau "partida revolutionarilor" de profesie, reprezentata de Dumitru Mazilu, Claudiu Iordache, Sergiu Nicolaescu sau Razvan Theodorescu. Au existat trei astfel de "dezbateri", una la Universitatea "Ovidius" din Constanta, celelalte doua la Bucuresti, prima organizata de Roncea cu titlul halucinant "Al cui este Raportul Tismaneanu? - Document politic sau lucrare stiintifica, izvor de drept sau rafuiala trotkista?", cealalta de Institutul Revolutiei Romane din 1989, institutia patronata (din bani publici) de Ion Iliescu. Fostul lider al tineretului comunist, secretar cu propaganda si ulterior presedinte al Romaniei democrate ne-a caracterizat, pe cei care am scris la raport, drept "scribalai". Dar e mai bine sa fii "scribalau", decit bolsevic nevindecat si fara rusine.Revenind la receptarea Raportului, trebuie observat ca acesta a nimerit intr-un context politic extrem de tulburat. Comisia Tismaneanu a fost prinsa fara voie intr-un virtej politic fata de care s-a straduit sa ia distanta. Nu raportul a fost politizat - cititi-l, ca sa va convingeti! -, ci receptarea sa a fost influentata de politizarea extraordinara a sferei publice. Deocamdata, Raportul si celelalte eforturi de decomunizare, atitea cite exista, nu au avut efectele scontate si pentru ca societatea si lumea politica nu sint pregatite sa si le asume profund si responsabil. Comisia Tismaneanu a facut o serie de recomandari pentru mai buna cunoastere a abuzurilor regimului comunist, care asteapta inca sa fie luate in seama de autoritatile romane. Ca si in cazul Comisiei Wiesel, interesul statului roman pentru explorarea trecutului dificil s-a diminuat drastic dupa consumarea actului formal al asumarii acestuia. Prin cele doua comisii, Romania s-a angajat intr-o "politica a regretului", care, deocamdata, ramine mai mult politica decit regret sincer. Or, pentru ca rapoartele Comisiilor Wiesel si Tismaneanu sa aiba efectul scontat, ele trebuie sa fie integrate intr-un efort amplu si nedisimulat de scoatere la lumina a trecutului problematic, prin dezbatere, educatie, cercetare si memorializare.
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 10/04/2007
Prin Comisiile Wiesel si Tismaneanu, Romania s-a angajat intr-o "politica a regretului", care, deocamdata, ramine mai mult politica decit regret sincer
Daca ar fi sa facem un bilant provizoriu al receptarii Raportului Comisiei Prezidentiale pentru Condamnarea Dictaturii Comuniste din Romania, am constata ca, cel putin deocamdata, acesta este mai degraba dezamagitor. Publicarea Raportului (deocamdata doar in format electronic) si condamnarea comunismului in Parlament de catre presedintele Romaniei, in baza raportului, nu a produs, la nivelul societatii romanesti, examenele de constiinta pe care demersul le presupunea. Evident, trebuie adaugat repede, realist vorbind, nici nu se puteau intimpla lucruri spectaculoase, iar faptul in sine al condamnarii sistemului criminal dinainte de 1989, dupa multe tergiversari, este deja mare lucru. Insa daca raminem la acest gest formal, cu toata incarcatura sa simbolica, nu va exista o mare diferenta fata de ceea ce s-a intimplat pina acum in materie de decomunizare. Societatea civila si presa, in cea mai mare parte, au primit bine Raportul Comisiei Tismaneanu. Cu exceptia "Jurnalului National" si mai ales a ziarului "Ziua", presa centrala a reflectat, in general, echilibrat semnificatia momentului si continutul Raportului. Cele doua exceptii au facut o figura trista, lansindu-se in campanii de denigrare demne de "Romania Mare" si "Tricolorul" (care, inutil sa mai spunem, au avut pozitii similare). De ce? Fie din cauza invidiei profesionale a unor diletanti in istorie, precum Ion Cristoiu sau Lavinia Betea, fie mai ales din cauza intereselor politice legate de PSD si PC - in cazul "Jurnalului National" - sau a unei agende anti-intelectualiste extrem de agresive a lui Victor Roncea et co. - in cazul "Ziua". In paranteza fie spus, ziarul "Ziua" inregistreaza un derapaj ingrozitor in ultimii ani, transformindu-se - de fapt, daca n-o fi fost de la inceput - in refugiul securistilor si turnatorilor, nationalistilor legionaroizi si antisemiti si al resentimentarilor cu pozitii anti-intelectualiste -, fapt care face imposibil de inteles decizia unor nume onorabile de a continua colaborarea cu aceasta publicatie imunda. Spunind acestea, nu inseamna ca orice critica la adresa Raportului se califica drept aberatie. Raportul este amendabil, asa cum a recunoscut si Vladimir Tismaneanu. Insa, dupa o monitorizare a presei, se poate usor constata ca au existat foarte putine lecturi atente si critici profesionale ale Raportului. Personal, stiu doar o analiza critica consistenta, facuta de Michael Shafir, cu care sint in mare parte de acord. In rest, afirmatii generale, observatii punctuale transformate in mari defecte si titluri bombastice - din care am aflat de nenumarate ori ca Raportul a fost "desfiintat" de unul sau de altul.In tara, au fost putine dezbateri serioase pe tema Raportului - dintre acestea, una s-a desfasurat la Iasi. In schimb, au existat mai multe puneri in scena in care s-au dezlantuit "societatea civila" reprezentata de Asociatia Civic Media a lui Roncea, "patriarhi" ai istoriografiei contemporane nationaliste de felul lui Gheorghe Buzatu sau Ioan Scurtu, apostoli ai nationalismului ceausist, precum Mihai Ungheanu, fosti nomenclaturisti care nu si-au exprimat niciodata regretele, in frunte cu Ion Iliescu, sau "partida revolutionarilor" de profesie, reprezentata de Dumitru Mazilu, Claudiu Iordache, Sergiu Nicolaescu sau Razvan Theodorescu. Au existat trei astfel de "dezbateri", una la Universitatea "Ovidius" din Constanta, celelalte doua la Bucuresti, prima organizata de Roncea cu titlul halucinant "Al cui este Raportul Tismaneanu? - Document politic sau lucrare stiintifica, izvor de drept sau rafuiala trotkista?", cealalta de Institutul Revolutiei Romane din 1989, institutia patronata (din bani publici) de Ion Iliescu. Fostul lider al tineretului comunist, secretar cu propaganda si ulterior presedinte al Romaniei democrate ne-a caracterizat, pe cei care am scris la raport, drept "scribalai". Dar e mai bine sa fii "scribalau", decit bolsevic nevindecat si fara rusine.Revenind la receptarea Raportului, trebuie observat ca acesta a nimerit intr-un context politic extrem de tulburat. Comisia Tismaneanu a fost prinsa fara voie intr-un virtej politic fata de care s-a straduit sa ia distanta. Nu raportul a fost politizat - cititi-l, ca sa va convingeti! -, ci receptarea sa a fost influentata de politizarea extraordinara a sferei publice. Deocamdata, Raportul si celelalte eforturi de decomunizare, atitea cite exista, nu au avut efectele scontate si pentru ca societatea si lumea politica nu sint pregatite sa si le asume profund si responsabil. Comisia Tismaneanu a facut o serie de recomandari pentru mai buna cunoastere a abuzurilor regimului comunist, care asteapta inca sa fie luate in seama de autoritatile romane. Ca si in cazul Comisiei Wiesel, interesul statului roman pentru explorarea trecutului dificil s-a diminuat drastic dupa consumarea actului formal al asumarii acestuia. Prin cele doua comisii, Romania s-a angajat intr-o "politica a regretului", care, deocamdata, ramine mai mult politica decit regret sincer. Or, pentru ca rapoartele Comisiilor Wiesel si Tismaneanu sa aiba efectul scontat, ele trebuie sa fie integrate intr-un efort amplu si nedisimulat de scoatere la lumina a trecutului problematic, prin dezbatere, educatie, cercetare si memorializare.
Comentarii