Modelul german
Modelul german
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 03/10/2007
O mai buna asimilare a experientei Germaniei in gestionarea propriului trecut problematic ar putea ajuta Romania sa arda etapele in asumarea istorie de care nu este mindra.
Ultimul film al regizorului polonez Andrzej Wajda - "Katyn", dedicat infamului masacru savirsit de sovietici in 1940 impotriva elitei militare poloneze - incepe cu imaginea a doua multimi de soldati indreptindu-se haotic una spre alta. Era in 1939: dintr-o parte veneau cei care fugeau ingroziti de trupele hitleriste, din cealalta parte, cei care se retrageau, la fel de speriati, din fata trupelor sovietice care ocupau partea de est a Poloniei.
Am ales aceasta imagine puternica pentru a ilustra situatia Germaniei, a carei reunificare o aniversam astazi, dar si a Romaniei. Intre cele doua tari exista foarte multe deosebiri, dar macar o asemanare importanta - ambele au de gestionat "trecutul dublu" al celor doua "isme" radicale care le-au marcat istoria recenta, fascismul si comunismul. Si Germania, si Romania incearca sa ia distanta de acest trecut traumatic, inca foarte prezent. Numai ca realitatea este deseori mai complicata decit filmele care o descriu. In fapt, si Polonia, si Germania, si Romania nu doar au fugit de cele doua totalitarisme, cel nazist si cel comunist, ci au si fugit spre ele. Au existat numeroase momente si cazuri de aderenta entuziasta, de complicitate sau de pasivitate fatalista a cetatenilor din aceste state fata de fantasmatica radicala. Acest trecut ne-eroic este greu de confruntat si tocmai de aceea gestionarea memoriei trecutului recent este inca o misiune dificila in Europa Centrala si de Est.
Unificarea a pus capat unui joc steril al blamarii mutuale intre cele doua Germanii. Fosta Republica Federala a Germaniei incrimina regimul comunist adoptat de surata estica, iar, pe de alta parte, incerca, cu precadere in anii '80, in timpul guvernarii crestin-democrate, sa "normalizeze", sa "istoricizeze" trecutul nazist, adica sa faca din acesta o etapa ca oricare alta din istoria Germaniei si sa-i reduca astfel extraordinara povara morala care apasa asupra constiintei germane. Aceasta tentativa de "normalizare" a trecutului nazist a declansat faimoasa cearta a istoricilor ("Historikerstereit") din anii '80. De cealalta parte, Republica Democrata Germana vedea in regimul nazist nu atit o forma de institutionalizare a unei ideologii rasiste, cit expresia extrema si ineluctabila a capitalismului. Acest fapt ii permitea, cum este usor de inteles, sa vada in RFG o mostenitoare a Germaniei naziste, daca nu chiar o prelungire cosmetizata a fostului regim nazist.
Totusi, intre cele doua Germanii, Germania Democrata a fost mai inclinata spre uitare. Nu doar ca nu privea cu ochi critic spre propriul regim, dar nu arata disponibilitate pentru asumarea Holocaustului in coordonatele sale reale. RDG, ca si Romania si restul statelor comuniste din Europa de Est, a preluat grila de lectura sovietica, care, asa cum am spus, privea nazismul ca o forma extrema de capitalism, iar Holocaustul, ca un efect colateral al violentei extremiste.
In RFG, refuzul memoriei s-a inregistrat cu precadere in anii '50, cind lumea politica pleda pentru tragerea unei "linii groase" intre prezentul democratic si trecutul nazist (asa numita politica "Sluastrich", cum se numea in epoca). Au existat pusee de amnezie si mai tirziu, in anii '80 cu precadere, uneori intretinute politic si academic. Dar, pe ansamblu, Germania Federala a fost un model de asumare a trecutului problematic, prin "politica regretului", oficiala, dar constanta si profunda, pe care a dus-o dupa razboi. Aceasta traditie a fost continuata si dupa unificare, cind privirea critica si cultivata a scrutat ambele totalitarisme.
De aici are Romania de invatat. Am spus-o de mai multe ori: o mai buna asimilare a experientei germane ar putea ajuta Romania sa arda etapele in asumarea propriului trecut dificil. Cind vorbim despre experienta, vorbim despre politici, legislatie, jurisprudenta, institutii, educatie, strategii memoriale, atitudini publice si acumulare stiintifica. De exemplu, Zentralstelle, agentia germana de investigatii juridice si stiintifice care a coordonat procesele germane din anii '60 impotriva criminalilor nazisti, ar fi un bun exemplu institutional pentru Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului recent infiintat in Romania. Institutul Gauck, care se ocupa de dosarele STASI, s-a constituit deja intr-un model - inca neegalat - pentru CNSAS-ul nostru si pentru alte institutii similare din Europa de Est. Holocaustul si comunismul au deja o prezenta memoriala in Germania, in timp ce in muzeele din Romania cele doua segmente de istorie sint decupate. Cine merge la Berlin poate vizita extraordinarul Memorial al Holocaustului, plasat chiar in inima orasului, sau expozitia foarte bine realizata privind "Viata privata in comunism", organizata la Muzeul German de Istorie. La nivel academic, a fost scris un munte de lucrari de neocolit, care analizeaza din diferite unghiuri mecanismele de construire a regimurilor totalitare; putine dintre aceste lucrari sint traduse in limba romana.
Cind vorbim despre modelul german, nu vorbim despre un model perfect. Germania insasi are inca multe de facut pentru a recupera cu sinceritate propriul trecut. De acum incolo, cine stie?, poate si Germania va avea de invatat din experienta Romaniei, daca statul roman se angajeaza cu responsabilitate in asumarea trecutului recent, asa cum a promis prin infiintarea celor doua Comisii prezidentiale privind Holocaustul si comunismul.
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 03/10/2007
O mai buna asimilare a experientei Germaniei in gestionarea propriului trecut problematic ar putea ajuta Romania sa arda etapele in asumarea istorie de care nu este mindra.
Ultimul film al regizorului polonez Andrzej Wajda - "Katyn", dedicat infamului masacru savirsit de sovietici in 1940 impotriva elitei militare poloneze - incepe cu imaginea a doua multimi de soldati indreptindu-se haotic una spre alta. Era in 1939: dintr-o parte veneau cei care fugeau ingroziti de trupele hitleriste, din cealalta parte, cei care se retrageau, la fel de speriati, din fata trupelor sovietice care ocupau partea de est a Poloniei.
Am ales aceasta imagine puternica pentru a ilustra situatia Germaniei, a carei reunificare o aniversam astazi, dar si a Romaniei. Intre cele doua tari exista foarte multe deosebiri, dar macar o asemanare importanta - ambele au de gestionat "trecutul dublu" al celor doua "isme" radicale care le-au marcat istoria recenta, fascismul si comunismul. Si Germania, si Romania incearca sa ia distanta de acest trecut traumatic, inca foarte prezent. Numai ca realitatea este deseori mai complicata decit filmele care o descriu. In fapt, si Polonia, si Germania, si Romania nu doar au fugit de cele doua totalitarisme, cel nazist si cel comunist, ci au si fugit spre ele. Au existat numeroase momente si cazuri de aderenta entuziasta, de complicitate sau de pasivitate fatalista a cetatenilor din aceste state fata de fantasmatica radicala. Acest trecut ne-eroic este greu de confruntat si tocmai de aceea gestionarea memoriei trecutului recent este inca o misiune dificila in Europa Centrala si de Est.
Unificarea a pus capat unui joc steril al blamarii mutuale intre cele doua Germanii. Fosta Republica Federala a Germaniei incrimina regimul comunist adoptat de surata estica, iar, pe de alta parte, incerca, cu precadere in anii '80, in timpul guvernarii crestin-democrate, sa "normalizeze", sa "istoricizeze" trecutul nazist, adica sa faca din acesta o etapa ca oricare alta din istoria Germaniei si sa-i reduca astfel extraordinara povara morala care apasa asupra constiintei germane. Aceasta tentativa de "normalizare" a trecutului nazist a declansat faimoasa cearta a istoricilor ("Historikerstereit") din anii '80. De cealalta parte, Republica Democrata Germana vedea in regimul nazist nu atit o forma de institutionalizare a unei ideologii rasiste, cit expresia extrema si ineluctabila a capitalismului. Acest fapt ii permitea, cum este usor de inteles, sa vada in RFG o mostenitoare a Germaniei naziste, daca nu chiar o prelungire cosmetizata a fostului regim nazist.
Totusi, intre cele doua Germanii, Germania Democrata a fost mai inclinata spre uitare. Nu doar ca nu privea cu ochi critic spre propriul regim, dar nu arata disponibilitate pentru asumarea Holocaustului in coordonatele sale reale. RDG, ca si Romania si restul statelor comuniste din Europa de Est, a preluat grila de lectura sovietica, care, asa cum am spus, privea nazismul ca o forma extrema de capitalism, iar Holocaustul, ca un efect colateral al violentei extremiste.
In RFG, refuzul memoriei s-a inregistrat cu precadere in anii '50, cind lumea politica pleda pentru tragerea unei "linii groase" intre prezentul democratic si trecutul nazist (asa numita politica "Sluastrich", cum se numea in epoca). Au existat pusee de amnezie si mai tirziu, in anii '80 cu precadere, uneori intretinute politic si academic. Dar, pe ansamblu, Germania Federala a fost un model de asumare a trecutului problematic, prin "politica regretului", oficiala, dar constanta si profunda, pe care a dus-o dupa razboi. Aceasta traditie a fost continuata si dupa unificare, cind privirea critica si cultivata a scrutat ambele totalitarisme.
De aici are Romania de invatat. Am spus-o de mai multe ori: o mai buna asimilare a experientei germane ar putea ajuta Romania sa arda etapele in asumarea propriului trecut dificil. Cind vorbim despre experienta, vorbim despre politici, legislatie, jurisprudenta, institutii, educatie, strategii memoriale, atitudini publice si acumulare stiintifica. De exemplu, Zentralstelle, agentia germana de investigatii juridice si stiintifice care a coordonat procesele germane din anii '60 impotriva criminalilor nazisti, ar fi un bun exemplu institutional pentru Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului recent infiintat in Romania. Institutul Gauck, care se ocupa de dosarele STASI, s-a constituit deja intr-un model - inca neegalat - pentru CNSAS-ul nostru si pentru alte institutii similare din Europa de Est. Holocaustul si comunismul au deja o prezenta memoriala in Germania, in timp ce in muzeele din Romania cele doua segmente de istorie sint decupate. Cine merge la Berlin poate vizita extraordinarul Memorial al Holocaustului, plasat chiar in inima orasului, sau expozitia foarte bine realizata privind "Viata privata in comunism", organizata la Muzeul German de Istorie. La nivel academic, a fost scris un munte de lucrari de neocolit, care analizeaza din diferite unghiuri mecanismele de construire a regimurilor totalitare; putine dintre aceste lucrari sint traduse in limba romana.
Cind vorbim despre modelul german, nu vorbim despre un model perfect. Germania insasi are inca multe de facut pentru a recupera cu sinceritate propriul trecut. De acum incolo, cine stie?, poate si Germania va avea de invatat din experienta Romaniei, daca statul roman se angajeaza cu responsabilitate in asumarea trecutului recent, asa cum a promis prin infiintarea celor doua Comisii prezidentiale privind Holocaustul si comunismul.
Comentarii